Skip to main content

Am rămas fără frâne…

Îmi aduc aminte cum am traversat o mare intersecție fără a avea frâne la mașină, efectiv frâna era tare ca un pietroi, eu aveam undeva peste 80 la ora (fiind la o intersecție pe centura Capitalei), iar când am realizat ca intru printre mașini nu am făcut decât sa strig la Dumnezeu. Ca prin minune am trecut printre toate acele mașinile fără nicio zgârietură măcar pe caroseria mașinii. Putea fi un accident mortal, însă am văzut cum îngerul Domnului a programat fiecare mașina care a trecut ca intr-un video pe calculator cu o precizie milimetrică una pe lângă alta. Imediat după intersecție frâna si-a revenit, nici până azi nu știu ce s-a întâmplat cu acea frână, însă știu că Dumnezeu m-a ocrotit. De atunci am înțeles si mai bine rolul frânei în orice domeniu.

Mă uitam la generația care n-are frână la imoralitatea sexuală, voi stiați că 40% dintre femeile din România între 18 si 34 de ani lucrează în industria videochat-ului sau a vânzării trupului pe internet? Cum poți să construiești familii, cum poți să ai pretenția ca cei ce se vor naște din aceste doamne pot crește cu un simt moral dacă nu se schimbă ceva? Trebuie să înțelegem declinul moral al națiunii nostre când peste 500.000 de femei (cu 100.000 de mii mai mult decât lucrătorii în constructii) își vând trupurile nu doar pe internet, ci oriunde, oricând.

Mă uitam la generația care n-are frâu la droguri, alcool si orice viciu, m-a sunat o mamă disperată să-mi spună că a descoperit că fiul ei se droghează la o vârsta foarte frageda, iar in ultimele luni astfel de apeluri cresc vertiginos. O generație scăpată în droguri este o generație distrusă, dacă nu facem ceva ca părinți, ca Biserică, ca Stat, va trebui să construim mai multe centre de dezintoxicare decât spitale si pușcării la un loc, iar din aceste centre nu prea se mai scapă. Nu-i mai bine să prevenim decât să stam cu mâinile în sân în timp ce consumul de droguri a crescut cu peste 25% in ultimii doi ani? Oare nu-i îngrijorător acest lucru?

Mă rog pentru această generație, sufăr pentru ea, mă zbat pentru ea si vreau să salvez prin Hristos cât de mult pot. Zic si eu ca C.S.Lewis: “Când voi muri aș vrea ca Iadul să urle de bucurie că s-a retras un ostaș al Domnului din lupta!” La luptă vitejii Domnului, avem de cucerit suflete pentru Cer!

Cu prețuire,
Toni Berbece

❗️100 de autocare si microbuze pentru Marșul Apărătorilor Credinței…

Dragii mei, am fost zilele acestea martorii unei mobilizări fără precedent a celor care au sărbătorit o poftă păcătoasă, o plăcere carnală, care aduce distrugere asupra trupului, asupra sufletului si asupra duhului. Păcatul a ajuns nu doar practicat, ci și ridicat la rang de virtute, execut cum spune Apostolul Pavel: “Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Romani 1:32).”

Dacă ei pot fi atât de uniți si plini de râvnă pentru lucruri pieritoare si distructive, oare cum ar trebui să fim noi creștinii față de lucrurile care aduc sănătate în societate si care sunt răsplătite și veșnic? Dacă stăm nepăsători răul nu va scădea, ci va creste si cu adevărat ne vom chinui sufletele precum Lot în cetățile destrăbălate. Nu știm cât va mai ține pământul si chiar de am știi că mâine vine Domnul noi trebuie sa luptam pentru o mărturie curată si sa salvam până în ultima clipă suflete. Așadar, dacă dorești să te implici în sponsorizarea unui microbuz sau autocar din localitatea ta te rog să ne contactezi la numărul afișat, pentru a-ți da detaliile unei bune organizări.

Ne vom ruga în Piața Victoriei începând cu ora 16:00 timp de un ceas chiar în fața Guvernului, apoi la 17:00 plecam spre Piața Constituției, unde vom lăuda din nou pe Domnul si vom cinsti Numele lui (in premieră in aceasta Piața imensă in fata Casei Poporului – Parlament). Iar pe traseu, care durează cam o ora, vom fi urmăriți de mii de oameni care vor fi în acea sâmbătă pe bulevard sau în locuințele lor. Menționez că vor fi și televiziuni, care vor transmite Marșul nostru. Important este să veniți pregătiți si cu bannere si pancarte cu mesaje creștine, versete din Biblie, mesaje de susținerea a familiei și a credinței. Să veniți gata să lăudați pe Domnul si chiar cu zile de post pentru a fi cu adevărat o armată de mijlocitori pentru binele națiunii noastre.

Avem încurajări din partea Domnului prin mesaj profetic că vom fi un factor mare de influență asupra alegerilor care vor fi la anul si că Dumnezeu se va îndura de națiunea aceasta dacă numărul mijlocitorilor va fi deplin. Cred că Domnul mai are mii de credincioși gata să se unească sub Hristos. Tatăl Ceresc să vă răsplătească si să vă dea curaj. Ne rugam pentru unitate în această lupta sfânta. Dumnezeu sa va binecuvânteze!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Farmakeia – “Ce fumezi…”

Avertizând oamenii cu privire la închinarea la demoni, care este următoarea etapa in pregătirea venirii Antihristului, avertizându-i ca prin aceasta inchinare intra demoni de depresie, de panica si anxietate, de sinucidere si de viciu, majoritatea celor prinși in mrejele Diavolului mi-au scris ca niște troli: “Ce fumezi domnule, schimba dealer-ul!” Din acest mesaj mi-am dat seama că de fapt ei spun un adevăr, anume că drogurile chiar te fac sa vezi demoni, iar ei știu bine asta.

In Apocalipsa termenul folosit pentru vrăjitorie este “pharmakeia”, care presupunea consumul de droguri psihedelice (Apocalispa 9:21), care te făceau sa intri în contact cu lumea demonica printr-o dependenta de droguri care produc nu doar plăceri, ci si halucinații. Substantivul este pharmakon care înseamnă otravă, poțiune magică sau drog (substanțe adorate azi de prea mulți din aceasta generație). Muzica năucitoare, plus droguri, plus versuri drăcești înseamnă de fapt un “portal” spre lumea demonica. Foarte mulți tineri ajung sa aibă experiențe cu demonii in urma consumului de droguri. De exemplu niște părinți au venit să mă rog pentru fiica lor deoarece în urma consumului de psihedelice consumate în anturaj si la festivalurile acestea demonice a început să vadă un bărbat cu care trăiește, îl considera soțul ei, iar acest bărbat a îndemnat-o intr-o zi să se suie pe streașina blocului și să se arunce de acolo (slava Domnului ca au prins-o părinții la timp). Însă tânăra aceasta chiar a înnebunit în urma drogurilor si chiar vede draci.

Deci, ei știu ceva, anume ca prin ceea ce consuma chiar văd draci si ajung sa trăiască cu ei până când ii distrug total. Iar când vine cineva care le zice adevarul despre draci, ei cred că e unul de-al lor, ca a început vreun “drogat” sa vorbească despre ceea ce vede. Însă noi știm adevarul nu in urma consumului de droguri, ci știm adevarul din Scripturi. Să ne rugăm pentru aceasta generație, pe care Diavolul o vrea cu mare pasiune pentru el. Însă Hristos e gata sa își elibereze o armata care sa lupte in aceste vremuri contra distrugerilor si apoi sa o ia la El. Cum va explicați ca tocmai in aceste vremuri ale sfârșitului au apărut noi psihedelice pe care medicii nu le pot neutraliza/spăla din corpul inchinatorilor la vicii si demoni? Oare nu realizați că totul merge în direcția aceasta a distrugerii finale? Vine sfârșitul curând. Ești tu gata? Ai ales tu bine? L-ai ales pe Hristos? Stai departe de orice forma de necurăție!

Cu prețuire,
Toni Berbece