Am învățat că nimeni nu te poate ucide atât timp cât Dumnezeu are un plan cu tine. Mama, pentru că nu-L cunoștea pe Hristos, a vrut să mă avorteze, chiar și-a făcut o injecție ca să mă elimine. Dar Dumnezeu m-a ținut acolo plin de viață. Apoi mama a început să meargă la Biserică, unde m-a dus și pe mine și pe frații mei. Acolo am învățat că a noastră credință este cea mai mare comoară, că banii și bogățiile lumii nu se compară și nu pot înlocui forța credinței care mută munții. Am ieșit de la părinți din casă cu un rucsac, dar cu o comoară mai mare decât tonele de aur ale lumii. N-aș da credința pe bogățiile șeicilor.

Am învățat că Dumnezeu își comunică planurile lui chiar și celor mici, la vreo 7 ani Dumnezeu mi-a vorbit despre faptul că voi fi predicator, am avut o viziune cu un domn îmbrăcat in costum vorbind de la un pupitru. Am știut că eu sunt acela și m-am ținut de planul lui Dumnezeu pentru mine. Apoi El a continuat să-mi vorbească în fel și chip, prin vis, viziuni, gânduri și multe alte modalități. Tot ce mi-a vorbit până acum s-a împlinit. Așadar, am învățat că Dumnezeu vorbește și azi cum i-a vorbit lui Samuel încă din copilărie până când l-a luat acasă. Nu, nu gura lui Dumnezeu a tăcut, ci urechile multora s-au înfundat cu gunoaiele lumii.

Am învățat că nu Dumnezeu visează prea puțin pentru noi, ci că noi nu vrem să credem tot ce “visează” El. Când mi-a pus in inima pe când aveam 29 de ani că trebuie să deschid o Biserică în București, mi-a fost așa de greu să-L cred că voi reuși, pentru că în jurul meu toți îmi vorbeau despre faliment. Însă am ales să-L cred doar pe El și să-L ascult doar pe El. Azi mă bucur să văd o comunitate în București de aproximativ 600 de oameni prezenți duminică la slujbă și cred că anul acesta vom depășii 1000, plus mii de oameni schimbați de la distanță prin hrana pusă de Dumnezeu în această lucrare sfânta. De asemenea Hristos a pus scânteia Duhului prin noi și in comunități din Paris, Lupeni, Brasov și Cluj si vor urma multe alte lucrări minunate. Așadar, am învățat că Hristos este suficient să reușești, chiar dacă toți sunt împotriva ta, chiar dacă toate resursele sunt la El și nimic în mâna ta. Credeți-L pe cuvânt, avem un Dumnezeu așa de mare!

Va iubesc pe toți si va mulțumesc pentru urări!
Cu prețuire,
Toni Berbece

Tocmai mi-a scris cineva un vis în care se făcea că era o iapă roșiatică turbată, care era și însărcinată și care a luat de pe jos o sabie, oamenii au început să se tulbure foarte tare și se luptau între ei.. tot în vis bătea un vânt puternic care efectiv decojea copacii. Tălmăcirea acestui vis este cam așa. Caii în Apocalipsa simbolizează perioade cu un anume destin, de exemplu calul roșiatic și turbat poate însemna o potențială perioadă de vărsare de sânge, iar vântul puternic care smulgea coaja de pe copacii poate însemna chiar suflul bombelor, care știm cu toții cât de puternic poate fi.

Ucraina si România au nevoie de mijlocire, chiar dacă această perioadă pare să fie amenințător de aproape, dacă Biserica mijlocește, războiul și vărsarea de sânge pot fi anulate. Biserica întotdeauna a avut puterea de a schimba soarta lumii. Să nu uităm că 10 oameni neprihăniți ar fi putut schimba soarta Sodomei și Gomorei, iar 7000 de oameni neprihăniți au readus ploaie peste Israel, deși nu ploase 3 ani și jumătate, foametea fiind devastatoare din cauza păcatului poporului. Suntem chemați din toate părțile sa mijlocim pentru pace. Doar cei duhovnicești vor pricepe această necesitate. Ești tu un om duhovnicesc, gata să-I ceară lui Dumnezeu îndurare?

Calul roșiatic stă deasupra vremurilor, gata să intre în istorie. Vom permite războiului să decimeze chiar si țara noastră sau vom acționa? Oare suntem destui oameni gata să renunțăm la păcat astfel încât judecata lui Dumnezeu să se stingă înainte de a începe? Oare suntem destui mijlocitori? Doamne, îndură-te de noi si dacă aceste vremuri vor fi permise pentru a mai cerceta lumea încă o dată atunci atrage popor la Tine prin pocăință și mântuiește-le sufletele!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Când vezi că în numele “sănătății” un copil este ținut afară la -1 grad, cum s-a întâmplat în Austria, doar pentru a nu fi un “potențial pericol”, deși știm cu toții că nu era niciun pericol, când viața unui singur copil nu contează deloc pentru că nu s-a conformat unor reguli, atunci vorbim de un sistem “bolnav”, lipsit de iubire. Când un singur om nu valorează, atunci nicio clasă întreagă nu valorează pentru acel profesor și pentru acea societate. Cine a lăsat un copil în frig la -1 grad, e capabil să lase și o clasă, pentru că sociologic vorbind iubirea reală se vede atunci când este manifestată pe individ și nu pe colectiv. Când nu îți e milă de un caz concret pe care-l ai în față, nu-ți va fi milă nici de un oraș întreg. Hristos a lăsat 99 de oi sănătoase pentru cea pierdută, asta ne-a cerut și nouă, milă pentru semenul care ne iese în cale cu problema lui.

Când vezi că în numele “sănătății” un jucător de tenis perfect sănătos este alungat dintr-o competiție și nu din cauze medicale, ci politice, pentru că nu putem numi amenințare un tânăr sportiv care a ieșit negativ la toate testele de boală. Deci, când o competiție sportivă și un sportiv de clasă mondială sunt umilite de un sistem construit pe “putregaiul minciunii”, atunci îți dai seama că te afli periculos de aproape de marginea unei “dictaturi globale”, a cărei motto este: “Nu te supui orbește, ești eliminat!”

Să nu spunem că n-am avut indicii, ba da, avem destule. Aceste pusee de nedreptate ne vorbesc despre o încercare ticăloasă de a ne subjuga și trebuie să nu o permitem pentru că deja a devenit obișnuință. Deja ne-am obișnuit să nu putem intra în magazine importante pentru noi, ne-am obișnuit să nu mai avem drepturi banale odinioară, deja începe să ne intre în sânge robia, ceea ce nu-i deloc bine. Am ajuns să fim un număr de negociere între guverne și coloșii care produc “medicamente”, ei au ajuns să decidă câte “înțepături” ne trebuie de căciulă ca să fim liberi, am ajuns o “vacă bună” de muls, ei ne spun cât mai trebuie să plătim pe “măști” și “teste” pentru a fi liberi. Ar trebui să le spună cineva că ne-am prins de mult cum stă treaba si am observat că putem trăi fără a ne mai speria ei cu acest “bau-bau” prea mic pentru a paraliza o lume întreagă. Doamne, judecă Tu între noi și ei!

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece