Skip to main content

Recunosc

Al doilea album apare dupa alți doi ani. Sound-ul nou al trupei este unul plin de viața iar mesajul general al pieselor este o încurajare de a-l recunoaște pe Dumnezeu ca Domn peste viețile noastre. Multe piese au avut impact asupra ascultatorilor însă s-a remarcat în mod special piesa Aș da orice, care a fost compusă de solist în momentul dedicării Sale totale în mâna lui Dumnezeu. Chiar a fost o problemă în privința acestei piese deoarece băieții nu au avut timp suficient pentru a o lucra și au fost pe punctul de a o abandona, însă s-au gândit totuși să fie 9 piese pe album și și-au făcut curaj să o înregistreze. Este o nouă dovadă că Dumnezeu întărește ceea ce omul consideră că este slab și nepregătit.

Acest album conține următoarele piese:

1. Unde aș fi,
2. Aș da orice,
3. De se va întâmpla,
4. Recunosc,
5. Inima,
6. Pamantul Te lauda,
7. Astept venirea Ta,
8. Pierdut,
9. Pentru mine special.