​“Iată, Biserică! O, ce vremuri ai ajuns să trăieşti, zice Domnul! O, sunt vremurile pentru care alţii s-au rugat să le trăiască şi nu au avut harul să le trăiască! O, să ştiţi, copiii Mei, că voi, unii dintre voi, vă temeţi de aceste vremuri şi mulţi spuneţi: “Doamne, oare ce va veni?”. Dar iată, am avut şi am viteji în istoria Bisericii Mele care au plâns cu lacrimi fierbinţi şi au zis: “Doamne, vrem noi să trăim acele vremuri! Să fie sfârşitul în vremurile noastre! Vrem să trăim acele vremuri!”, dar nu au avut harul. A trebuit să închidă ochii cu cei ce închid ochii şi se duc, şi aşteaptă. Dar iată! O, Biserică! Biserică! Biserică! Ai ajuns în acele vremuri, zice Domnul, vremurile profeţite de mult, vremurile pe care Ioan le-a văzut în Patmos, vremurile despre care s-au scris biblioteci, vremurile despre care s-a predicat de-a lungul mileniilor, cu miile de predici şi cu zecile de mii, dar voi le trăiţi.

Pregătiţi-vă! Pregătiţi-vă, că vin curând, zice Domnul! Iată ce văd peste Biserica Mea: oricât aş striga că Vin curând, sunt unii care încă dorm. Sunt unii care dorm şi zic:”O, dar Domnul zice de mult că vine şi nu mai vine!”. Sunt unii care au ajuns imuni la strigătul Glasului Meu şi iată ce descopăr: şi trâmbiţa de o vor auzi, unii vor crede că mai au încă vreme, căci nu se grăbesc nici să se pocăiască, nici să se lepede de lume, nici să lucreze pentru Mine. Dar pentru cei ce veghează, zice Domnul, iată voi veni să îi iau cu mare alai îngeresc, zice Domnul. Iar pentru cei ce stau în nonşalanţă şi nu se grăbesc să intre iată, voi avea şi pentru ei judecată mare, zice Domnul.

Iată! Iată! Iată! Iată! Vremurile se strică tot mai mult, tulburarea va fi tot mai mare, semnele sfârşitului se vor vedea pe ici pe colo, zice Domnul. Dar tu să nu te temi, Biserică, căci am plan măreţ cu tine, să te umplu de Duhul Meu. Mireasa Mea, să te umplu de Duhul Meu, ca să poţi să îmi vezi Faţa, zice Domnul, să poţi să îmi asculţi Glasul, să poţi să stai în picioare la altar când te voi prezenta Tatălui, zice Domnul. Să poţi să îţi iei binecuvântarea din Gura celui ce este Viu.

​Iată, veghează Biserică, că în aceste vremuri vreau să te umplu cu Duhul Meu cel Sfânt şi vei vedea revărsări de putere peste Biserică, căci lucrurile acestui pământ nu vor mai aduce bucurie. Iată, vor veni zile când oamenii chiar îşi vor arunca idolii la şobolani şi banii în mijlocul pieţelor, zice Domnul, căci nu vor mai oferi siguranţă, căci nu vor mai putea cumpăra nimic. Nu se va mai putea cumpăra pace cu bani. Nu se va mai putea cumpăra siguranţă. Vor veni cu milioane şi milioane şi vor spune:”Dați-ne un loc unde să putem să ne ascundem!”. De aceea, Cuvântul Meu zice că va veni vremea când oamenii vor striga la munți să îi acopere, ca să simtă pentru o clipă siguranța, căci pe pământ nu se va mai găsi. Să știți un lucru și ascultați-Mă! Tainic, tainic vă vorbesc! Pacea este în Mine, zice Domnul. Pacea este în cei care stau lângă Mine. Unii zic: “De va veni voi fugi în Spania. De va veni voi fugi în Italia. De va veni voi fugi din țara asta!”, dar iată pe mulți care vor fugi îi va prinde focul în aer, zice Domnul. Îi va prinde prăpădul cu bagajele în mână și atunci se va spune:”Cu adevărat n-avem unde să fugim!”. De aceea vă spun: “Pe Viața Mea, zice Domnul, nu vă gândiți decât să vă găsiți pacea în Mine!”.

Îngerii Mei vor coborî ca o cupolă peste toți copiii Mei, zice Domnul. Îi voi însemna și îi voi ocroti unde vor fi. Dacă sunteți ai Mei, pe Viața Mea, zice Domnul, că pe ușiorii caselor voastre voi însemna din nou cu Sângele Meu, zice Domnul. Și îngerii Mei se vor face scut în dreptul vostru! Şi doar cântări de bucurie și rugăciuni se vor auzi doar acolo unde Lumina Mea este în sfeșnic, zice Domnul. Dar unde nu-i Lumina Mea se va auzi jale, nenorocire și plânset. De aceea, veghează! Veghează Biserică, căci iată încă o dată o spun prin Duhul Sfânt: sunt vremurile sfârșitului! Oare cine aude? Oare cine crede? Oare cine înțelege? Oare cine veghează și cine se grăbește să intre? Vegheați, căci nu mai este mult, clipa aceea va veni curând și iată vreau să fiți gata. De aceea, să nu spuneți că n-ați știut, să nu spuneți că profeții Mei n-au vorbit, căci Eu, Domnul, am vorbit prin gura lor. Aleluia! Amin!”

Toni Berbece
16.09.2026

Erau vremurile în care rufele se spălau în familie, nu pe internet. Azi divorțurile se anunță pe Facebook, certurile tot acolo se afișează, membrii familiilor dau comunicate unii împotriva altora, anunță că s-au certat și își afișează ura de parcă e vreun program de interes național. În anii ‘80 când oamenii se certau știau doar ei, până seara se împăcau și nu mai știa nimeni nici ce și-au zis, nici ce și-au făcut, ci totul se acoperea repede. Azi, când doi se ceartă, chiar dacă se împacă tot internetul știe că tot certați și dușmani sunt. Așadar, mai ușor cu afișatul de “scandaluri” conjugale sau de certuri în familii, chiar și bisericești. Cum frumos zice Biblia de Avraam, care nu s-a certat cu Lot pentru că ochii celor din Canaan erau pe ei. Acum cu atât de mulți ochi pe noi, ar trebui să fim modele mai mult ca oricând.

Erau anii în care nu se afișau toate mesele în oraș, toate excursiile, toate casele și mașinile luate, fericirea se trăia individual și nu stârnea atâta invidie și poftă în alții. Atunci, maxim câteva poze se făceau pentru albumul de familie, poze pe care le vedeau doar cei dragi. Azi trăim vieți mult prea fericite pe internet și mult prea triste în realitate. De aceea cred că anii ‘80 ne-ar prinde bine, când fericirea era pentru fiecare în parte și nu știam mare lucru despre alții, ci doar despre noi. Erau anii în care ne păsa cum se simt cei de lângă noi, nu cum se simte toată planeta când ne privește. Erau ani cu mai puțină laudarosie, dar mai multă fericire. Cred că secretul fericirii stă în a te afișa tot mai puțin cu ce ai și a trăi mai mult în liniștea și în tihna familiei, pe măsură ce înaintez în viață realizez tot mai mult asta.

Erau anii în care comunicam mai mult unii cu alții, mă refer la cei apropiați. Azi când ne adunăm, discuțiile se sting în 5 minute, căci apoi cam toți sunt pe telefoane. Era o glumă, dar tare adevărată: “Când soțul/soția nu te aude deși e lângă tine, dă-i mesaj că vede mai repede!” Am ajuns dependenți de telefoane, fără să știm, intrăm în panică când se descarcă bateria, intrăm în panică când rămânem fără net, vacanțele să fie în zone cu Wi-Fi, însă va veni o zi când sateliții vor cădea din cer precum stelele căzătoare, totul va arde, iar dincolo vom intra cei care am știut să mai iubim deși am fost încercați de răceală rețelelor de socializare. Nu ați observată că e mult mai ușor să jignești din spatele unei tastaturi sau al unui ecran, 99% dintre oamenii care m-au jignit pe telefon, în realitate când m-au întâlnit au fost blânduți și tare lingușitori. De aceea cred că azi e un mare test internetul acesta, să știm să ne înfrânam, să vorbim frumos și să-i iubim pe cei din jur a ajuns o grea provocare. Îmi e dor de anii ‘80, aveam doar 6 ani atunci, însă oamenii de atunci aveau mai mult timp unii pentru alții. Hai să ne întoarcem în vremurile în care chiar vorbeam, ne priveam în ochii și ne îmbrățișăm cu sinceritate, iar timpul de calitate împreună chiar era de calitate.

Cu prețuire,
Toni și Gabriela Berbece

Eram pe Stadionul Steaua și ne pregăteam să dăm copiilor ghiozdane, știam că vin 600 de copii cu 11 autocare așa că am pregăti puțin peste 600 de ghiozdane. Dar surpriza a fost că au venit mult mai mulți copii, care cu toții doreau ghiozdane. Chiar se îmbulzeau în cordonul de oameni de la pază ca să treacă în zona unde se dădeau ghiozdane. La un moment dat cineva din Staff a zis: “Anunță că dăm și pentru București, toți copiii din București să vină să primească și ei!” A fost un anunț prin credință, omenește ar fi fost un eșec, mulți copii s-ar fi întors dezamăgiți pentru ca nu ar fi primit conform calculelor noastre.

Însă minuna a fost că au ajuns ghiozdanele la toți copiii. Nu știu cum s-a întâmplat, nu știu de unde au apărut, dar absolut toți copiii au primit ghiozdane, cred ca peste 200 față de numărul preconizat de noi. Să dai 200 de ghiozdane în plus deși tu nu le-ai adus de acasă se lasă cel puțin cu un semn de întrebare. Dar de ce nu am crede în minuni când toată ziua citim din Biblie numai minuni. Mă uitam la un filmuleț cu câteva secunde din fiecare minune din Biblie și deasupra scria “POVESTE ADEVEATA!” Mi-a dat de gândit ca tot ce vedem în jur e minune, chiar dacă uneori credem ca totul se întâmplă natural, de fapt și naturalul e supranatural. De exemplu faptul ca corpul tau produce 2 miliarde de celule roșii perfecte pe secundă, e o minune dar se întâmplă în liniște, nici nu știi de ea.

Nu mă mai miră atât de tare când în liniște Dumnezeu deja se pune pe treabă și produce fără ca nimeni să poată vedea vreo 200 de ghiozdane sub maldărul de 600. Nu mă mai miră așa de tare, dar îmi crește credința și mai mult când văd ca Tăticul meu mereu lucrează neobosit, doar noi să fim lucrători împreună cu El, căci El are mereu soluții și pune un deget unde noi nu mai putem sau nu mai avem, unde pune El degetul crește, se înmulțește, vine, abundă, se poate… doar noi să fim dispuși să ne punem la dispoziție pâinile și peștii precum copilul din înmulțirea merindelor.

Urmează alte minuni în Lupeni și Mimiu/Ploiesti unde e vom dărui peste 250 de ghiozdane și Biblii. Dacă cumva vor fi mai mulți copii decât ghiozdane, Îl avem pe Tăticul Ceresc cu noi. Apropo, în timp ce noi, Biserica, ne certăm pe funcții înalte exact ca ucenicii, rămâne neauzită de mulți porunca lui Hristos: “Dați-le voi să mănânce (Luca 9:13)!” Cât timp tronurile vor fi mai importante, copiii vor rămâne flămânzi iar Biserica tot mai bogată. Îmi aduc aminte de Papa Inocențiu al IV-lea, care i-a zis mândru lui Toma D’Aquino: “Azi Biserică nu mai poate zice “aur și argintiu n-am”! La care Sf. Toma i-a zis: “Dar nici ridica-te și umblă nu mai poate zice!” Cam astra două Biserici mai sunt: o Biserică bogată și zgârcita, dar neputincioasă sau o Biserică darnică și plină de putere. Din cere ești?

P.S. Aici eram fericit ca toți copiii au primit ghiozdane.

Cu prețuire,
Toni Berbece