A început si la noi o agresivitate inimaginabilă asupra a tot ce este despre Dumnezeu. Când un tânăr a dansat în sacoul tras peste pielea goală in timp ce o puștoaică îl mânjea pe piep cu ceva funingine, statul român, printr-o televiziune națională, a “sponsorizat” acest spectacol “grotesc”, după părerea mea. Însă când un copilaș de 7 ani a recitat o convorbire cu Dumnezeu la un post privat, care l-a remunerat din bani privați, mulți au sărit ca fripți.
De aici deduc că “grotescul” nu mai deranjează, e deja modă, însă a început sa deranjeze orice are legătura cu Dumnezeu si frumosul. Copilașul de 7 ani care a citit peste 200 de cărți, care crede si recită despre Dumnezeu, care e de o inocenta si frumusețe divină, zic ei că si-a ratat copilăria. Însă copiii înaintea cărora niște “destrăbălați” își expun gândurile “perverse” si dansează la bară își trăiesc copilăria. De când a citi, a crede in Dumnezeu, a recita cu atât de mult rafinament înseamnă să îți ratezi copilăria, iar expunerea la mizerii ordinare înseamnă să ți-o trăiești? Se dau legi sa se ia copiii care trăiesc in mizerie fizică, dar nu se dau legi si contra mizeriei care se bagă in capul copiilor?
Lumea în care suntem e deja pe toboganul istoriei precum Pompeiul, trăim cuvintele Scripturii, care spun: “Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni† pe cei ce le fac (Romani 1:32).”
Cu dragoste,
Toni Berbece
