Skip to main content

Hristos nu ne-a promis

Hristos nu ne-a promis că nu vom plânge, dar ne-a promis că alături de El vom fi mângâiați și că nu lacrimile sunt destinația noastră, ci un loc unde lacrimi nu vor mai fi, pe când fără El destinația este un loc unde se vor auzi dinții scrâșnind de durere.

Hristos nu ne-a promis că nu vom mai flămânzi alături de El, dar ne-a promis că ne poate hrăni cu pâine din Cer, ca pe evrei în pustie, și cu carne ca pe Ilie prin corbi, dar cel mai importat este că ne poate hrăni sufletele astfel încât să nu mai simțim golul din el niciodată. Golul din stomac ți-l mai umpli și singur, dar pe cel din suflet niciodată fără Hristos.

Hristos nu ne-a promis că nu vom fi bătuți, scuipați, disprețuiți și batjocoriți pentru neprihănirea pe care a pus-o în noi într-o lume spurcată, dar ne-a promis că cu cât vom fi mai batjocoriți cu atât vom fi mai fericiți, e un paradox care-i va face pe “călăi” să zbiere de ciudă. Nouă ne crește bucuria în suferință, lor le creste agonia în huzurul lumii. Nu-i ciudat?

Hristos nu ne-a promis aici Raiul, aici vom fi prigoniți, curând poate vom fi urmăriți, acuzați pe nedrept că suntem “ucigașii” lumii pentru că nu ne lăsam umpluți cu ce vor ei, ne vor vâna Casele de Rugăciune tot mai mult, ne vor lua în “ședințe” tot mai des. Vor anula credința si vor face o religie nouă a controlului total. Hristos ne-a spus că vom fi prigoniți mereu, dar să îndrăznim că lumea aceasta este biruită deja, ei mai au puțin timp de glorie amară, noi vom domni o veșnicie cu El. Ei par liberi deși merg spre Iad, noi deși părem “legați” mărșăluim spre Rai chiuind de bucurie. Alege cu cine îți vei petrece veșnicia, cu Fiara sau cu Mirele Hristos?

Cu prețuire pentru adevărat,
Toni Berbece

Ultimele bătăi de inima ale pământului…

Sunt ultimele bătăi de inima ale pământului nu pentru că n-ar putea să ne mai țină, Biblia ne spune că pământul e ținut prin puterea Cuvântului Său (Coloseni 1:17), însă pământul nu ne va mai suporta pentru că l-am spurcat cu păcatele noastre pe care le facem fără rușine chiar în fața propriilor copii. Anul acesta și-au permis să-l spurce pe Moș Crăciun (vezi reclama suedeză) țintind astfel mințile pure ale pruncilor, au făcut-o și pe “Fecioara Maria cu barbă”, pentru că ei spurcă tot ce ating, însă nouă ne închid gurile când ne apărăm credința de blasfemia lor. Dar Creatorul nu va mai da timp celor ce-l irosesc ca în zilele lui Noe.

Sunt ultimele bătăi de inima ale pământului pentru că asupritorii se ridică de pretutindeni peste popoare. Până acum ne uitam cu milă la câteva state conduse de “tirani”, dar azi îi vedem cam peste tot, vor să ne “ștanțeze” ca pe oi, să ne “trateze” cu “substanțe de control” fix ca pe găinile de gostat. Sub pretextul “încălzirii globale” și al lipsei de hrană, sub pretextul unei “boli” scăpate din laboratoarele lor, vor să ne controleze prin “veterinari” bine instruiți și “servili sistemului”.

Sunt ultimele bătăi de inimă ale pământului pentru că oamenii au devenit din cale afară de obraznici față de singura lor șansă. Comisia Europeană ne “recomandă” să-L scoatem pe Hristos din sărbătoarea Nașterii Lui, am ajuns fix ca niște copii care la 18 ani își dau afară părinții în stradă, iar Dumnezeu nu tolerează nesimțirea. Sunt ultimile clipe pentru că Antihristul are cu cine lucra, trepădușii lui ahtiați după spurcăciune și aere de zei sunt chiar printre noi, nu-i departe nici Stăpânul lor. Dar cum Diavolul va pune toată puterea demonică într-un singur om, Hristos va pune toată puterea Lui în fiecare ucenic al Său. Fiecare dintre noi va fi mai puternic decât tot demonismul Antihristului. Așadar, nu vă temeți viteji ai lui Hristos! Vremurile acestea sunt vremuri de biruință pentru Biserică și vremuri de judecată pentru Șarpele cel vechi și urmașii lui.

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece

Călugării tăcerii și arta familiei fericite…

Patru călugări s-au hotărât să țină postul tăcerii o săptămână. Dar chiar în prima zi, pe când se pregăteau de somn, unuia i s-a făcut frig și a strigat: “Mai băgați niște lemne pe focul acela!”, al doilea a strigat: “Ești primul care a vorbit!”, al treilea a sărit supărat spunând: “Neghiobilor, amândoi sunteți slabi!”, iar ultimul, mândru, a spus: “Eu sunt ultimul care a vorbit!” De fapt niciunul nu a fost puternic, niciunul nu a fost mai breaz. În acest exemplu este secretul liniștii și păcii din sânul familiei.

Primul călugăr a vorbit din lene, iar din lene apar multe conflicte în familie. Un puturos nu poate fi un soț și un tată bun, nici o femeie leneșă nu poate fi o soție și o mamă bună. Adesea conflictele apar din cauza lenei, din cauza celor care nu-și fac datoria în familie lăsând poverile doar pe umerii unui partener. Unde e dezordine în casă nu-i Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii și al hărniciei.

Al doilea călugăr a vorbit din spirit de judecată, iar judecata distruge adesea familii. Soțul își judecă soția că a avut multe relații si că a fost ușuratică, poate că soția își judecă soțul pentru aceleași motive, se atacă prin trecutul lor și chiar se acuză unul pe altul din cauza eșecurilor familiilor din care vin. Hristos nu ne mai acuză de trecutul nostru atât timp cât am devenit Biserica, Mireasa Lui, spălată și iertată de El. Așadar, nu-ți mai judeca partenerul pentru trecutul lui.

Al treilea a vorbit din duh de ceartă, i-a luat la rost pe cei doi, deși nici el nu era mai breaz. Adesea avem în noi un duh de cearta pentru că ne credem superiori, deși Pavel ne spune că suntem la fel de slabi ca cei pe care îi judecăm, iar cine ne-a întărit e doar Hristos. Dând cu parul nu schimbăm, dar încurajând la schimbare facem minuni prin Hristos. Lasă duhul de ceartă și cuvintele de ocară pentru a îmbrățișa bunătatea și blândețea.

Al patrulea a vorbit din mândrie, mândria tare mult strică într-o relație. Din mândrie nu ne cerem iertare, din mândrie nu mai vorbim cu partenerul care ne-a greșit, din mândrie crăpăm prăpastia urii dintre noi, prin mândrie mergem ca Lucifer până la capăt în distrugerea partenerului. Așadar lasă lenea, judecata, duhul de ceartă și mândria. Doar așa vei avea pace în familie.

Cu prețuire,
Toni Berbece