Category: Fără categorie

Mircea a fost crescut de la trei ani fără tată, iar mama lui, care este astrolog, a căutat să-i insufle credința în ghicit în stele și în alte lucruri. Cu toate astea nu și-a găsit pacea și a căutat-o în yoga, prin care s-a închinat la soare, la Mama Natură, la punctele cardinale, a cunoscut profunzimi ale lumii demonice ambalate în grija pentru corpul uman, dar era tot mai gol și mai secătuit de vlagă.

A căutat apoi pacea în ART of Living, niște cursuri făcute de cei numiți guru sau maeștrii ai parapshihologi. A plătit mii de euro pe cursuri ținute în medii dintre cele mai selecte, cum ar fi în castelele de poveste din Germania.

Nici banii nu i-au adus fericirea deși a învârtit milioane de euro, a organizat cinci ani festivalul Timoșoreana, a avut sute de angajați, zeci de alte afaceri și terenuri scumpe moștenire de la bunici.

Într-o bună zi ne-am întâlnit la un concert Profides într-un Mall. Am păstrat legătura și i-am dat și o Biblie pe care a început să o citească. Cunoscând adevăul nu a mai putut fi mințit de acești șarlatani ai Diavolului. A rupt legătura cu tot ce înseamnă ghicit, yoga, religii orientale, ART of Livin, parapsihologie și altele și L-a îmbrățișat cu toată forța pe Hristos. Azi este foarte fericit, iar viața lui are sens.

Între timp a înfiat o fetiță a cărei mamă are probleme psihice și are grijă și de fetiță și de mama ei. E un om care face bine oriunde găsește o șansă pentru că așa a învățat de la Hristos.

Și astăzi Hristos schimbă vieți. Doar El este calea, adevărul și viața, fără El suntem la îndemâna escrocilor religioși și ai lipsei de sens.

Doamne ajută!

Când avem o mașină berlină ne gândim că ar fi mai bună una “gip” și uite așa conducem cu nemulțumire, cu frustrare și cu amărăciune ceva pentru care alții plâng în rugăciune. Când nu aveam mașină tânjeam după orice mașină abandonată din București. Mă gândeam că pot repara orice junghi de mașină și aș merge cu ea fericit. Dar vremurile acestea se uită repede.

Când ai două fete sau doi băieți ești nemulțumit că ai fi vrut o față și un băiat, uitând că alții nu pot face copii și că ar da orice să aibă măcar unul. Și uite așa îți crești copiii cu un strop de amărăciune în loc să ai doar bucurie.

Când ai o soție blondă o pui să se facă brunetă, dacă e minionă ai fi vrut mai înaltă, dacă e prea veselă ai fi vrut mai seriosă, dacă e mai plinuță ai fi vrut mai slabă sau invers. Îi pui gene și alte cele ca s-o faci cum visezi tu, dar uiți că nemulțumirea e o boală și asta nu se tratează cu “medicamente”, ci se extirpă cu totul. Pentru că fiind nemulțumiți ne sar ochii peste gard în curtea vecinului.

Dacă soțul tău e mai tăcut, mai blând și mai slăbuț te gândești dacă nu cumva era mai bun unul ca vecinul sau colegul, mai vorbăreț, mai iute chiar și la mânie și mai musculos și uite așa ai impresia că ai lângă tine “o legumă” și îl tratezi ca atare.

Când ai apartament ai fi vrut la casă, ar fi fost mai bine să ai gazon, loc de grătar și “șezlong” să stai la soare și uite așa te culci seară de seară nemulțumit, când milioane nu au patul lor.

Am citit într-un studiu făcut de medicii de la NASA cum că stresul provenit din nemulțumire trasformă grăsimile din corp în grăsimi nocive care se depun apoi pe vasele de sânge și care desprinzându-se pot ajunge la inimă și să o blocheze. Oare câți mor din cauza nemulțumirii în lumea asta largă? Am văzut bogați nemulțumiți și săraci mulțumiți, așadar fericirea stă în atitudine nu în posesiuni.

Alungă nemulțumirea pentru că aceasta îți blochează calea spre fericire. Când Biblia ne spune că lui Dumnezeu îi place să i se aducă ca jertfă mulțumirea, nu realizăm că de fapt Dumnezeu ne spune că nu-L încântă sacrificiile făcute cu o inimă nefericită și nemulțumitoare. Ce părinte ar fi fericit să-și vadă copilul chinuindu-se și fiind nefericit doar ca să îi ofere lui ceva. Un părinte trăiește până la ultima clipă pentru copiii săi, asta pentru că noi avem chipul lui Hristos în noi care S-a dat pe Sine pentru fiecare.

Așadar, fă totul cu mulțumire și fii mulțumit în toate!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Catedrala Notre Dame de Paris este cea mai impunătoare Catedrală în care am intrat. Îmi plăcea foarte mult mai ales să înconjor această Catedrală, pentru că pe fațada ei sunt niște chipuri hidoase care ies din Biserică urlând. Cel care a creat aceste statui, ce par că străpung zidul Bisericii și caută să scape de un chin, a vrut să scoată în evidență rolul principal al Bisericii, acela de a elibera oamenii de sub puterea demonilor, de sub puterea Satanei.

Biblia ne spune că Hristos a venit pe pământ cu scopul de a distruge lucrările Satanei, iar aceste lucrări sunt păcatele care-l chinuie pe om. Notre Dame a avut rolul acesta de a le aminti celor 30.000 de vizitatori care îi călcau pragul că în Biserica vie a lui Hristos este eliberarea de orice duh, de orice patimă, de orice chin.

Dar oare pricepeau ceva oamenii care după ce se îndepărtau de Catedrală traversau trecerile de pietoni care erau colorate de primărie în curcubeul cu șase culori? Discrepanța dintre această Catedrală, simbol al puterii lui Hristos de a exorciza, și societatea franceză e mult prea mare astăzi din păcate.

Mă rog pentru francezi, mă rog pentru Franța, ca în aceste ore de maximă tristețe pentru ei și pentru noi să își amintească de originile lor creștine și să nu lase ca ce a mai rămas din credința acestui popor să se prăbușească cum s-a prăbușit unul dintre turnurile acestei Biserici.

Doamne, ai milă de francezi, de români și de toată Europa!