Skip to main content

De ce o nouă carte

De câțiva ani am simțiti o chemare puternică de a mă exprima prin scris și de a împărtăși cu voi meditațiile mele pe marginea Cuvântul lui Dumnezeu și experiențele personale cu Tatăl Ceresc. De atunci și până azi acest vis s-a concretizat în patru cărți. Pentru a vă răspunde la întrebarea: De ce o carte nouă?, m-am gândit că ar fi mai bine să pun pe blog ”Cuvântul Înainte” pe care l-am scris pentru cartea ”Înțelepciunea poporului sfânt”, care abia a ieșit din tipar.

Cuvânt înainte

Mare parte a copilăriei am petrecut-o la bunici departe de aglomerația și lipsa de aventură a Bucureștiului. Îmi aduc aminte că singurele momente în care copilăria mea avea parte de aventura cerută în acest oraș erau cele în care excavatoarele săpau gropi enorme pentru a schimba conductele care alimentau cu apă mastodonții de beton numiți simplu blocuri. Exploram acele acele gropi enorme și căutam să mergem în echilibru pe țevile puse pentru a împiedica malurile să se prăbușească, ne împrieteneam cu excavatoriștii, care ne lăsau în cabinele lor și le urmăream cu maximă admirație măiestria cu care răscoleau pământul cu ghiarele acelea imense de fier. Însă nimic nu se compara cu o vacanță la bunici.

Bunicii, fiind iubitori de Dumnezeu, ne puneau pe mine și pe fratele meu mai mare să ne rugăm și să citim din Biblie în fiecare zi, iar duminica era ziua în care nimeni nu lipsea de la Biserică. Într-o zi bunica ne-a privit profund și am simțit că nu ne mai privește ea, ci Însuși Dumnezeu prin ochii ei. Ne-a vorbit, dar am simțit că nu ne mai vorbește ea, ci Cerul, iată ce ne-a spus: Ionuț tu trebuie să citești cărțile 1 și 2 Samuel, iar tu Toni trebuie să citești cartea Proverbe. Nu am uitat niciodată sfatul pe care mi l-a dat Dumnezeu prin bunica. Timpul a trecut și eu am realizat că fratelui meu chiar i se potrivesc cărțile recomandate deoarece a devenit un aventurier, i-a plăcut mereu să riște și spre deosebire de mine a fost atras de lumea afacerilor pentru care îți trebuie mult curaj și sânge rece. Iar eu am fost atras de teologie și am avut mereu acea foame după cunoaștere.

Însă cartea care mi-a satisfăcut cel mai mult această foamea după înțelepciune, pe lângă cele patru Evanghelii, care cuprind învățătura Lui Isus Cristos, și întreaga Scriptură de altfel, a fost și este cartea Proverbe. Oricât de des aș citi această carte mereu descopăr lucruri noi. Este o carte pe care nu o poți epuiza niciodată, este o carte despre care nu poți spune că o cunoști și că nu mai ai nevoie să revi asupra ei. De ce? Pentru că în ea este Înțelepciunea lui Dumnezeu dăruită sfinților săi. Iar Înțelepciunea Lui nu are capăt, te uiți la ea ca într-o fântână adîncă căreia nu-i poți zări luciul apei, dar în care știi că este mereu apă rece și proaspătă.

Nu am abordat o studiere a cărții Proverbe din scoarță în scoarță, din verset în verset, ci am ales să fac un studiu al unor teme principale din această carte. M-am lăsat purtat în studiul acesta de Duhul Sfânt și am fost și eu surprins de felul frumos în care El m-a călăuzit în direcții pe care mintea mea limitată nu le-ar fi zărit.

A scrie despre înțelepciune din perspectiva umană este la fel de absurd ca punerea unui câine să facă o descriere a complexității minții umane. De aceea m-am rugat să nu scriu din partea mea pentru că aș fi dezamăgit crunt, ci m-am rugat Celui care este Înțelepciune să mă ajute să redau un strop din aceasta prin lucrare de față, care se bazată pe Cuvântul Său. M-am rugat pentru vindecarea minții mele, pentru că nu poți să le ceri altora să caute înțelepciunea dacă mintea ta nu a fost atinsă de aceasta.

Lucru pe care mi l-am dorit încă din clipa în care m-am apucat să lucrez la această carte a fost acela de a încheia fiecare capitol cu învățătura lui Cristos despre subiectul abordat. Am vrut să fac o paralelă între înțelepciunea poporului evreu redată prin Solomon și învățătura Domnului nostru, nu pentru că cele două ar fi paralele, ci pentru că învățătura lui Cristos este desăvârșirea tuturor lucrurilor. Pentru că El este însăși Înțelepciunea și pentru că Dumnezeu a binevoit să ne-o descopere nu se cade să vorbești despre înțelepciune, iar Cristos și învățătura lui să nu fie prezente.

Doresc fiecărei persoane care va citi această carte să cunoască Înțelepciunea lui Dumnezeu și, mai mult de atât, Ea să rămână peste mințile și inimile noastre.

P.S. Toți cei care doriți să comandați această carte o puteți face lăsându-mi adresa voastra, nume și număr de telefon pe mail: tony_profides@yahoo.com sau pe Facebook/TonyBerbece, printr-un mesaj privat. De asemenea mai puteti să o comandați direct de pe site-ul SBRo. Prețul este de 25 de lei (plus 10 lei taxe postale). Fiti binecuvântați!