Când eram al doilea din șase frați la mama acasă și banii de buzunar erau o raritate, eram fericit cu sandviciul acela cu parizer si margarina sau cu un covrig la un leu. Nu-mi imaginam că voi fi mai fericit dacă voi mânca un sandvici în baghetă franțuzească cu mușchi țărănesc și unt. Eram fericit maxim cu ce aveam, fericirea nu compară, fericirea trăiește cu ce are.
Când eram un tânăr în căutarea unei fete nu mi-am imaginat o clipă că dacă nu am permis și BMW sau bani de restaurant și haine de firmă îmi va fi greu să o găsesc. Nu m-am văzut o clipă defavorizat, de fapt eram chiar favorizat pentru că fata pe care am găsit-o nu m-a ales pentru bogăția din exterior, ci pentru omul simplu din interior. Bogăția de multe ori stă în simplitatea omului lăuntric, nefigurant, nerăsfățat, care nu e supărat pe viață când nu are ceva în buzunare.
Când m-am căsătorit și au venit copiii, nu am fost o clipă nefericit pentru că nu am căruciorul acela din piele și cu roți cu spițe nichelate, nici pătuț din lemn de nuc, m-am bucurat de un căruț și un pătuț din “Europa” (complex comercial cu lucruri chinezești). Fericirea a stat în sănătatea copiilor și a soției, ei erau comoara mea, iar valoarea unei comori nu stă în cufărul în care e pusă, ci în ea însăși.
Așadar, bucură-te și fi fericit cu ce ai acum, nu știi dacă vei fi fericit cu ceea ce vei primi mai târziu, nu știi dacă fericirea e cu adevărat în a avea acele lucruri la care visezi. Fericirea e în inimi nu în foi, cum spunea cineva, fericirea e o stare a sufletului independentă de orice posesiune materială. Uneori nu primi mai mult până nu învățăm acest lucru, așa a fost și în viața mea. Nu materia ne împlinește deși este o necesitate, bucuria este în Cristos și credința că sufletul este pe mâinile cui trebuie.
Cu prețuire,
Toni Berbece!