Aud tot mai des de la amvoanele Bisericilor următoarea sintagmă:” Păstorul trebuie să hrănească oile și nu să distreze caprele.” Este adevărat, însă când această propoziție este folosită ca o scuză pentru mediocritatea slujbelor din Biserici este grav. Eu aș modifica un pic celebra afirmație de mai sus astfel: ”Păstorul nu trebuie să distreze caprele dar nici să chinuie oile.”
Din păcate unii lideri spirituali s-au obișnuit să creadă că slujbele de la Biserică trebuie cumva să fie o penitență pentru păcatele săvârșite în cursul săptămânii, iar bietele ”oițe” vin duminică de duminică la slujbă și cred că dacă au fost chinuite două – trei ore cu un program neinteresant, și care nicidecum nu l-a ilustrat pe Dumnezeul nostru atât de plin de farmec, au mai spălat din păcate (nu vreau să generalizez această situație însă este destul de des întâlnită din păcate). Nu, slujba nu trebuie să fie instrument de tortură și nici modalitate de a ne spăla păcatele prin autoflagelare psihică, fizică și spirituală. Nu chinuindu-ne îi vom fi plăcuți lui Dumnezeu, ci flămânzind după prezența lui vom fi săturați și îi vom fi plăcuți. Jertfa lui Cristos ne spală și nu eforturile nostru.
Slujbele din Casa lui Dumnezeu trebuie să ne umple viețile de bucurie și să se ridice la standardele Cerești. Aici ne umplem de dumnezeire, ne înarmăm cu armele neprihănirii de apărare și de atac cum spune Pavel. Doar religioșii ne învață că a fi chinuiți de preoți face parte din practica credinței noastre. Da avem de suferit, însă nu și în Biserică. Ea trebuie să fie locul întâlnirii cu Dumnezeu, iar dacă preotul sau pastorul nu fac tot posibilul să fie așa atunci își atrag asupra lor pedeapsa pentru toate cârtirile poporului.
Eu nu am găsit nicăieri în Scriptură că prezența lui Dumnezeu e monotonă și plicitisitoare. Începând cu Vechiul Testamnet și până la ultima carte a Noului Testament de fiecare dată când slava lui Dumnezeu se prezintă ea exaltă omul și solicită la maxim toate simțurile acestuia, arătarea Acestuia nu rămâne fără urmări și anostă. Petru pe muntele schimbării la față a dorit să facă trei colibi dar nu pentru el și ceilalți doi ucenici ci, pentru Isus Cristos, pentru Moise și pentru Ilie. Acesta trebuie să fie scopul fiecărui slujitor să-L păstreze pe Cristos și Evanghelia Lui mereu în mijlocul poporului. Să facă din Biserică acel loc în care Cristos și toată frumusețea Lui să domnească.
David a vrut să se asigure că nu se va construi doar o clădire mare și impunătoare, un Templu de piatră rece și sumbru, ci a avut grijă înainte să moară să pregătească 38.000 de leviți pentru care cheltuia zilnic din visteria lui o avere, pentru ca în acea clăire să nu înceteze niciodată cântecul profesionist, rugăciunea fierbinte și învățătura de calitate din Scriptură. El nu a redus la maxim din numărul lor doar ca să nu cheltuie cu ei ci și-a dorit mai mulți oameni instruiți special pentru slujbă, mai ales cântăreți destoinici. Astăzi se chelutie pre mult pentru clădiri impozante și prea puțin pentru a instrui slujitori, se cheltuie prea puțin pentru instruirea cântăreților și pentru ca aceștia să-și poată face slujba cum trebuie.
Când Neemia s-a întors în Ierusalim a aflat cu durere că aministratorii Casei Domnului nu dăduse leviților și cântăreților partea lor și că aceștia fugise fiecare în ținutul lui (Neemia 13:10). Neemia i-a chemat înapoi și a avut grijă să li se dea partea pentru a putea face slujba în casa Domnului fără să se îngrijoreze de cele necesare. Oare câți leviți au fugit dezamagiți din Casa Domnului pentru că nu li s-a dat partea și oare câți dintre ei au fost chemați înapoi? Dă-ne Doamne și azi oameni ca Neemia. Avem nevoie de astfel de oameni pentru că slujba din Casa Domnului este monotonă când leviți sunt fugăriți din ea.
În cartea proorocului Ezechiel 34:10 ni se spune că oile vor fi luate din mâna păstorilor și nu vor mai sluji ca hrană acestora. Da, acesta este pericolul în care oile se află adesea. În loc să fie conduse spre pășuni verzi ele slujesc ca hrană păstorilor. Apoi o altă acuză adusă este că se servește oilor o apă tulburată cu piciorul și o iarbă călcată în picioare (Ezechiel 34:19). Oare la ce se referă această acuză? Oare nu la faptul că celor care vin la slujbă li se servește o slujbă ”necomenstibilă” din punct de vedere spiritual? Da, despre asta este vorba. Dar dacă acești păstori cărora li s-a încredințat turma nu au căutat pășuni verzi și dacă nu au călcat pe urmele marelui Păstor pentru a le găsi de unde să știe drumul spre ele?
Acesta este secretul, să-L urmăm pe Marele Păstor. El caută pe cea pierdută și nu o judecă de ce s-a rătăcit, leagă rana celei rănite și nu o codamnă pentru ce și-a făcut, o întărește pe cea slabă și nu o critică pentru că a ajuns astfel, o protejează pe cea grasă și plină de vlagă și nu o exploatează până la epuizare. Acesta este Păstorul nostru și doar El poate da farmec întâlnirilor noastre.