
Asasinarea lui Charlie Kirk din ziua aceasta, atât de tristă pentru toți iubitorii dreptății și neprihănirii, este dovada că războiul cu întunericul e real, nu-i metaforic, nu-i doar spiritual, nu se poartă doar pe tărâmul rugăciunii, ci acești demoni ucide cu sânge rece când luminezi cu lumina lui Hristos în întunericul lor. Charlie Kirk este dovada care va rămâne vie printre noi că războiul trebuie dus până la capăt, războiul contra uciderii de la prunci la eroii neprihănirii de azi. Charlie a fost vocea noastră până acum, de acum vom fi noi vocea lui, căci a lui nu se va mai auzi. Diavolul prin oamenii lui a stins o voce, dar cred că azi s-au ridicat câteva sute de milioane în plus, care s-au trezit și au realizat că nu e un moft și un hobby să lupți cu destrăbălarea, uciderea de prunci prin avort, cu corupția și alte nedreptăți, ci că trebuie să fie o ocupație full time si cu toată inima, fără frică de moarte.
Charlie Kirk, știu ca nu ne mai auzi, dar îți promitem, noi restul care am rămas să luptăm, că nu vom tăcea, că nu vom fi slabi si fricoși în fața intimidării lor, promitem că vom avea curajul tău, care știu că venea din Hristos. Vom avea curajul tău de a nu tăcea cu orice preț. Tu ai știu că ești în pericol de moarte și ai continuat să vorbești, tu ai auzit la propriu demoni amenințându-te că te vor omorî, dar n-ai făcut și nu te-ai retras. Curajul tău inspiră azi o lume întreagă. Întunericul a primit o lovitură prin scânteia care a aprins milioane de torțe, iar acea scânteie este Charlie Kirk. Eu sunt un Charlie Kirk, tu fii un Charlie Kirk. Te iubim Charlie, poate că ai avut onoarea să fii printre primii dintre eroi moderni ai credinței care au gustat persecuția Fiarei, Curvei celei mari din Apocalipsa, care spurcă pământul cu curviile și vrăjitoriile ei, poate ca ești printre primii, dar nu te vom lăsa singur. Vom onora numele lui Hristos și neprihănirea Lui cum ai făcut-o și tu.
Pe curând, iubitul nostru Charlie Kirk.
Cu prețuire,
Toni Berbece