A venit la slujbă o mămică disperată și mi-a zis că fetița ei vorbește în Numele lui Satan și ca tot ea îi răspunde cu expresii de genul: “Satan, ești mulțumit de mine?” Vorbim de fetiță de 10-12 ani. Un alt părinte, un tată de data aceasta, mi-a mărturisit speriat că fetița lui a venit la el și i-a zis: “Roagă-te Diavolului că te va ajuta!” E vorba tot de o fetiță de 12 anișori. Nu e de mirare că demonii de hulă (demonii antihristici) se ridică în aceste vremuri din urmă peste pământ. Dar cum intră acești draci? Prin expunerea unor copii fără protecție spirituală (cu părinți slabi și plini de păcate) la vrăjitorie și scârboșenii din desene, cărți, filme și festivaluri drăcești la care e o modă să se meargă și cu minori. Voi nu vedeți că e aceeași agendă de demonizare peste tot?
Am văzut clar cum la Jocurile Olimpice Hristos și Cina cea de Taină au fost hulite, apoi vedem cum în România la cel mai mare festival de asemenea s-a aruncat cu hulă printr-un concert demonic în care cântecul principal a fost cel intitulat “Nesfânt/Necurat”. Să nu ne mirăm ca unii copii fără nicio protecție spirituală ajung să ia contact cu demoni și să vorbească dracii prin gurile lor. Fenomenul e tot mai des întâlnit și sperie de la părinți până la profesori și pe oricine aude. Însă noi nu ne speriem de aceste duhuri de hulă, căci avem autoritate prin Hristos asupra lor.
În vremurile din urmă Diavolul nu va avea ca scop doar să-i facă pe oameni să se lepede de Hristos, ci așa cum a zis Apostolul Pavel ca făcea pe vremea când era persecutor face Diavolul și azi: “…îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească” (Fapte 26:11). Satana vrea să îi facă pe oameni să se lepede în cel mai scârbos mod posibil, de aceea e cursa aceasta de a spurca lumea, ceasul sfârșitului ticăie puternic, ultimele ceasuri ale lumii se scurg rapid, oamenii sunt spurcați cu hule de tot felul. Căci Fiara va purta pe frunte nume de hulă (Apocalipsa 17:3). Tu ca Biserică a lui Hristos ce faci? Stai pasiv? Nu te deranjează hula? Nu te deranjează mizeria pe care o vezi în jurul tău? Nu simți ca sunt vremurile din urmă? Încă te lași dezbinat de dușmanul care se teme de unitatea noastră?
Dacă ai râvnă pentru Hristos te aștept pe 7 septembrie de la ora 16:00 pe Stadionul Arcul de Triumf, pe 28 septembrie de la ora 19:00 în Parcul Herăstrău și pe 5 octombrie de la ora 16:00 in Piata Victoriei la Marșul Apărătorilor Credinței. Nu sta indiferent ca vine Domnul să-i adune pe ai Lui, cei ce au lucrat cu râvnă pentru El!
„Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” – Apocalipsa 22:12
Cu prețuire,
Toni Berbece