Skip to main content

❗️Iubirea care ține…

Iubirea care ține nu este una bazată pe bani, cadouri, case, venit. Iubirea care ține merge până la capăt indiferent cât de greu este. Cuplul cel mai puțin predicat din Biblie este cel format din Iov și soția lui, căreia Scriptura nu-i dă nici numele. Acest cuplu a trecut prin cea mai cruntă experiență prin care poate trece o familie. Nu știu dacă în istoria lumii s-a mai întâmplat ca o familie să piardă 10 copii, toate averile (zeci de milioane de euro), în plus și casa și sănătatea soțului. Cu toate acestea această familie a rămas împreună și cu ajutorul lui Dumnezeu au reclădit totul, au făcut alți 10 copii și și-au dublat averea. Iar azi văd multe familii care se despart de la fleacuri, nu pot trece de o ceartă sau o jignire, iar la tribunal declară motivul despărțirii: cică nepotriviri de caracter. Vă dați seama ca în ziua Judecății Iov și soția lui vor fi acolo să judece familiile acestea?

Cu toate că mulți o blamează pe soția lui Iov pentru îndemnul acela făcut la disperare: “Blesteamă-l pe Dumnezeu și mori!” Totuși puțini apreciază faptul că femeia acesta a rămas acolo, lângă un soț falit, lângă un soț cu o boală de piele, lângă un soț ce părea pe moarte și într-o situație iremediabilă. A rămas acolo și a construit totul cu el, de la capăt încă 10 copii, de la capăt cu afacerile, de la capăt cu casa, cu totul. Așadar întrebarea mea este: forța lor în ce a stat, în bani și frumusețe sau în unitate și credincioșie? Știți ce nu mai au cuplurile de azi? Tocmai această credincioșie până la moarte. Asta pentru că familiile nu mai au caracterul lui Dumnezeu, care e dragostea necondiționată, ci au viclenia Diavolului, care este parșivenia pe interes. Pe vremuri erau familii cu case mici dar altare în case, azi avem palate dar fără altarul rugăciunii. Tu ce fel de familie ai?

La mulți ani familiilor voastre de ziua îndrăgostiților. Richard Wurmbrand, cel care a fost așteptat 14 ani de către Sabina Wurmbrand să iasă din pușcăria aceea blestemată în care îl trimisese comuniștii pentru credința lui în Dumnezeu, a spus așa: “Secretul unei căsnicii fericite este să te îndrăgostești de mii de ori de aceeași persoană!” La cat mai multe îndrăgostiri tuturor familiilor!

Cu prețuire,
Toni și Gabriela Berbece