Azi dimineață ne-am trezit speriați de apelul unor foarte buni prieteni care locuiesc în apartamentul în care și noi am locuit 2 ani, ne-au anunțat că în fața blocului lor au explodat câteva apartamente. Bubuitura a fost atât de mare încât blocul de peste bulevard s-a mișcat zdravăn, căzând obiecte de pe masă tocmai de la etajul 8. A fost fix ca un cutremur destul de puternic de câteva secunde. În cel mai scurt timp locuitorii din blocurile dimprejur au ieșit afară speriați. După acest apel soția și-a adus aminte că un verișor de-al ei locuiește în blocul cel mai apropiat de cel cu explozia, la etajul 4. L-a sunat, era afară foarte speriat împreună cu copilul, ne-a anunțat că pompierii deja evacuau elevii din Liceul Dimitrie Bolintineanu (unde eu și soția am făcut liceul).
În concluzie, pentru o explozie destul de mare a câteva apartamente un întreg cartier a fost scos din case, e forfotă mare, oamenii sunt speriați, am văzut mame cu bebeluși în brațe, e frig, sperăm să nu fie victime, ne îngrijorează starea celor din apartamente, ne rugăm pentru ei, ne rugăm să fie bine, așteptăm în rugăciune răspunsuri. Totuși, cine mai vrea război cu orice altă țară? Când explozia a doar câteva apartamente a creat atât de multă frică, durere sau chiar victime. Cine mai vrea să bage bățul prin gard și să declare război când de fapt trebuie făcute eforturi pentru pace. România e una dintre cele mai apropiate țări de război, dar din anumite cauze (pe care le cunoaștem și noi), Trump și Putin se vor întâlni în Ungaria pentru noi negocieri de pace. Din păcate nu în București, deși s-ar fi putut, însă noi ne-am pierdut credibilitatea din cauza rușinii recente în care am fost pe buzele tuturor ca cei care am acționat ca o țară cu o “democrație” hibrid.
Zilele trecute mă uitam la un clip din Ucraina cu o Biserică care Îl lăuda pe Hristos în stradă, după ce orașul lor a fost bombardat, acolo erau sute de case și apartamente spulberate, între cei care lăudau pe Mântuitor în stradă erau oameni răniți, proaspăt bandajați, dar toți vădit afectați. Așadar, haideți să nu mai bagatelizăm războiul, haideți să nu-l dorim, să nu-l căutăm, să nu ne aruncăm în el ca și când ar fi o joacă, că la primele bombe și apartamente spulberate ne trece la toți “cheful” de încordare pentru război. E de preferat pace și ne rugăm pentru ea. Duhul Sfant încă strigă prin profeți: “Mijlociți, mijlociți pentru România, căci se aud arme de război, se cere sânge, sângele copiilor voștri, dar dacă voi strigați, Dumnezeu se poate îndura de voi, strigați, căiți-vă, căutați sfințirea și pacea!” De va veni războiul, ne rugăm pentru viețile noastre, ne rugăm ca țara noastră să nu fie folosită ca și carne de tun, să fie demnă și să nu se lase aruncată în luptă ca și când viețile noastre, ale românilor, n-ar avea valoare. Nu, nu suntem sclavii Europei, poate apărătorii ei sau ai creștinismului din ea, da, dar niciodată carnea de tun a nimănui. Ne rugăm pentru protecție!
Cu prețuire,
Toni Berbece