După o săptămână de Tabără Profides, în care am dormit vreo 4 ore pe noapte, multe ore de slujbă, de rugăciune, de consiliere și de predicare, am mai slujit un weekend la București și Brașov apoi luni am plecat în misiune umanitară spre Broșteni, o misiune de 21 de ore, unde am vestit Evanghelia, am împărțit zeci de Biblii și multe ajutoare umanitare. Apoi marți din nou slujbă, iar miercuri am avut întâlnire cu Președintele Consiliului Județean pe Călărași și apoi urma să predic în Tabăra Mâini Deschise, la copiii pe care îi aducem pe 23 august pe Stadionul Giulești pentru a le da 1000 de ghiozdane, ape, sucuri, sandviciuri și câte o Biblie, împreună cu vestirea Evangheliei și rugăciuni pentru ei. Însă, când urma să le vorbesc miercuri acestor copii, mi s-a făcut rău de la oboseală, efectiv m-au acaparat amețeli, stări de vomă, transpirație abundenta și o stare de rău de nedescris. Le-am vorbit copiilor 10 minute apoi am fost dus acasă unde mi s-au administrat două perfuzii cu vitamine și antivomitive.
In ultimul timp, pe lângă oboseala fizică a lucrătorii, am avut de a face și cu o răutate inimaginabilă a “fraților”, când frații care nu fac nimic văd ca iei avânt în lucrare, scot betele sa le bage în roțile carului lui Hristos și sa mai dea și cu pietre la cap. Dupa fiecare eveniment mare au fost lovituri bine “programate”, pentru că unii “frati” au impresia că dacă reușești sa faci ceva pentru Hristos, le furi lor din “glorie”. Cand unii fac lucrarea din slavă deșartă, scopul lor este doar să denigreze, să arunce cu noroi, cu minciuni și să se asigure că atunci când cazi de oboseală să nu te mai ridici niciodată. M-a șocat “bucuria” unui frate cunoscut pe internet, care jubila că as fi “căzut”. Unde e dragostea, unde e mijlocirea, unde e rugăciunea pentru frați, unde e mijlocirea pentru cei care luptă pentru înaintarea Evangheliei?
Apostolul Pavel îndemna Biserica să se roage pentru porți deschise pentru propovăduirea Evangheliei oriunde, dar văd la noi la creștinii români o ură și invidie inimaginabilă prin care își închid unii altora ușile prin care ar trebui să vestească Evanghelia. Ne lăsăm tulburați de succesul Evangheliei de parcă concurăm unii cu alții. Doamne ferește să se ridice un frate de credință să adune câteva mii sau zeci de mii pe un Stadion că deja are 1000 de dușmani în Biserică, dușmani care așteaptă orice moment de slăbiciune, de oboseală sau orice mică “greșeală” pentru a-l executa. Bâtele pentru lovit si nu brațele pentru ridicat sunt pregătite, vorbele grele de lovit și nu sărutările sfinte pentru mângâiat sunt pregătite, când ne vom pocăi de ura și invidia dintre noi? Când vom înțelege că un suflet mântuit ajunge în același Rai, când vom înțelege că Biserica nu e SRL-ul nimănui, ci Trupul lui Hristos. Când vom înțelege că suntem din același Trup, aceeași Mireasă și avem același Stăpân?
Mă rog pentru o unitate între creștinii din România, căci vin vremuri când vom avea cu toții același dușman care ne va urî pe toți la fel într-un mod inimaginabil și doar uniți vom rezista și ne vom păstra credința (ne vedem și pe 4 octombrie la Marșul Apărătorilor Credinței). Citiți aceste cuvinte: “Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:19-22). Ești dintre cei care dau cu pietre sau dintre ucenicii care vindecă cu dragoste orice frate lovit, obosit sau atacat de Satana?
Ne vedem în Cer, unde vom primi ce am semănat, cu lacrimi, cu perfuzii, cu multă suferință și chiar cu sânge.
Cu prețuire,
Toni Berbece