Skip to main content

❗️Sărbătorind cea mai mare victorie alături de Zanni

Poate că l-ați văzut pe Zannidache Robert Edmond de atâtea ori luptând la Suvivor cu patos și cu foamea după victorie, a și câștigat această competiție, însă astăzi el este în cea mai mare competiție din lume, este în lupta de salvare a sufletelor din ghearele Diavolului și ale păcatelor. După ce el însuși și-a găsit pacea și salvarea în Hristos, azi luptă pentru ca și alții să se îndrăgostească de Mântuitorul. Două dintre cele 23 de persoane botezate duminică la Marea Neagră au fost aduse de Zanni prin mărturisirea lui Hristos. Mi-a prezentat o “fostă fană” care a devenit îndrăgostită de Hristos și de Scriptură, care s și fost botezată. O tânără de la terasa Mike’S Grill de pe plaja unde am făcut botezul i-a cerut un autograf pe încheietura mâinii, iar Zanni i-a scris acolo “ISUS”, e singurul Nume pe care el îl vrea înălțat.

Știu că unii au sărit să îl atace că e “plimbat” cu mărturia lui din loc în loc, însă când te întâlnești cu Hristos nu poți să taci, nu ai stare, îți vine să strigi și să vorbești pretutindeni că ai fost mort, dar azi ești viu prin Hristos. Zanni a fost mort în păcate grele, dar azi e viu și nu poate să mai tacă și bine face. El a fost cel care m-a întors pe plajă ca să ne mai rugăm pentru o persoană îngenuncheată de prezența lui Hristos, pe care a simțit-o acolo la slujba de botez, râvna lui pentru oamenii pierduți este mare și se vede. Vreau să ne rugăm pentru el să fie tare în credință până la capăt. Vă las aici și mărturia managerei care s-a întors la Hristos și pe care am botezat-o imediat:

“Off Doamne…(este un oftat de bucurie) bucuria mea pe care nu o pot descrie în cuvinte, bucuria pe care nu am simtit-o niciodată, bucuria pe care îmi doresc să o simtiti cu totii! Povestea mea a început la Mike’s, o familie mare, cu multă credinta în Domnul Nostru lisus Hristos, o mână de oameni care sunt pentru mine o familie,,familia mea” Ce am trăit eu ieri, este ceva de nedescris, toti ar trebui sa facem ceea ce simtim în acel moment, nu am participat la acest botez cu gândul de a face botezul, dar la final pur si simplu am cazut jos, nu aveam puterea sa strig ca vreau să fac asta, însă simteam ca trebuie să o fac, plângeam foarte tare în hohote dar era un plâns de dorință, un plâns de ajutor, in acel moment m-am ridicat si am fugit spre Aura (sefa mea), ea m-a înteles imediat ce vreau si a cerut ajutor! Multumesc tuturor că am avut această oportunitate de a vă avea lângã mine! Multumesc Toni Berbece, Zannidache Robert Edmond si tuturor colegilor care ati fost acolo (semnat Ioana).”

Stiu că Diavolul urăște când pierde pioni importanți din armata lui cu care umple Iadul, știu că atacă și disperă, își vrea oamenii înapoi, însă nu-l vom lăsa să-i ia, cu dragostea și puterea lui Hristos îi vom ține aproape și-i vom lăsa să lucreze cu patos pentru Cer. E nevoie de ei și de influența lor pe care cândva o folosea Satana. Nu, nu suntem în nicio sectă, la urma urmei nu reprezentam niciun nume în afară de Hristos, luptăm pentru Cer, pentru salvarea oamenilor că nu mai e mult și totul se va sfârși, vom da cu toții ochii cu marele Judecător, după cum este scris: “Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău” (Obadia 1:15). Hristos îți poate șterge păcatele, vino la El.

Cu prețuire,
Toni Berbece