Skip to main content

❗️Și dacă moartea lui Charlie Kirk grăbește revenirea lui Hristos?

Citind o știre despre zeci de mii de tineri care se întorc la Hristos pe întreg globul datorită morții lui Charlie Kirk, Gabriela m-a întrebat: “Toni, te-ai gândit că moartea acestui sfânt va grăbi revenirea lui Hristos, prin faptul ca mulți se întorc la El și s-au hotărât și mai mulți să lucreze pentru Mântuitor!” Imediat mi s-a aprins o lumină, o speranță, o nădejde cum că din moartea acestui harnic credincios va ieși ceva neașteptat de către Satana, o scânteie care aprinde pentru Hristos niște torțe peste care Duhul Sfânt turnase mult ulei și aștepta scânteia.

Când eram adolescent am auzit o întâmplare despre cum duce pastorul oile în staul când turma nu vrea să intre sau nu găsește drumul, în acest caz păstorul ia în brațe oaia cea mai iubită și urmată de către turmă și mergea cu ea în staul, apoi ca prin minune turma o urmează. Când ne moare un creștin iubit, un ucenic al lui Hristos plin de zel, la care ne uităm cu admirație, mai ales când acesta e luat dintre noi în mod nedrept, ne aprindem de un dor de a merge în același staul cu sfinții, mai ales că noi iubim Păstorul înainte de toate.

Charlie Kirk, a aprins o mare scânteie în lume, Păstorul nostru Hristos l-a luat în staul mai devreme. Citeam tot azi că aproape 3 milioane de englezi au ieșit în stradă și au strigat numele lui Charlie Kirk si apoi “Isus e Rege!”. Da, asta s-a întâmplat în țara cea mai afectată de religia urii, de religia cu alt “profet” în afară de Hristos cel adevărat, de destrăbălarea care l-a ucis pe Charlie, de religia depravării care i-a curmat viața la doar 31 de ani. Căci pe gloanțele pregătite pentru el erau mesaje spurcate, pregătite de Diavolul și oamenii lui. N-au putut să-i spurce mintea și să stea împotriva curăției lui, însă au crezut ca îi pot spurca trupul cu o bucată de metal pervertit de ei, însă nici vorbă, căci trupul lui sfânt stă ca mărturie ca Diavolul e învins, iar dintr-un soldat căzut se ridică alte sute de mii mai înflăcărați.

Charlie, nu te teme, sacrificiul tău ne-a adus mai aproape de Mirele Hristos și întâlnirea cu El pe norii cerului cum ne promite Scriptura, iar lumea de sfârșitul ei în aspră Judecată. Sângele tău va fi răzbunat doar de Hristos în ziua Judecății Sale, până atunci noi vom împărți dragostea care salvează și criminalii și depravații și tot ce e pierdut, dar care se lasă găsit!

Va iubim, Charlie Kirk și Erika Kirk!
Cu prețuire,
Toni Berbece