Author: toniberbece

Aplecat voi sta in primul rând în genunchi înaintea lui Dumnezeu, apoi voi sta cu pieptul în față plin de curaj înaintea răului. Nu-mi ridic pieptul până nu-mi aplec capul spre piciorul Crucii lui Hristos, locul în care inima se ridică tainic spre Dumnezeu.

Aplecat voi sta asupra Scripturii, apoi voi avea curajul să ridic capul și să deschid gura înaintea răului. Toată înțelepciunea mea vine din Scriptură, restul este doar cultură și cunoștință fără putere înaintea dușmanului. Lumea nu va birui întunericul cu alte arme decât cu cele găsite în Scriptură, iar acestea sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor (Galateni 5:22).

Aplecat voi sta asupra celui în nevoi, mă voi pleca pentru a întinde mâna spre văduvă și orfan, apoi voi avea curajul să ridic ochii spre Dumnezeu, cel care este Tatăl văduvelor și al orfanilor.

Aplecat voi sta spre cel bolnav, spre cel răpus de boală, spre cel în suferință, spre cel abandonat pe un pat de spital, apoi voi avea curajul să cer sănătate și pentru mine.

Apleacă-te asupra lucrurilor care contează, apoi vei avea putere să stai drept în lumea aceasta.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când te-am luat nu aveam bani, dar aveam credință în Dumnezeul care hrănește zilnic miliarde de păsări, care nici nu seamănă nici nu seceră, aveam credință în Dumnezeul care îmbracă crinii mai frumos decât miliardarii lumii. El ne-a hrănit și ne-a îmbrăcat și pe noi și va continua să o facă.

Când te-am luat nu aveam carieră, nu aveam casă, nu aveam mașină, nu aveam nimic pe acest pământ, nici măcar o lingură proprie, dar aveam credință în Dumnezeul căruia dacă îi încredințezi planurile, îți vor izbuti.

Când te-am luat, ai tăi nu voiau să mi te dea, considerau că erai prea mică pentru un drum așa de lung și anevoios uneori, dar aveam credință în Dumnezeul tuturor inimilor, El le-a deschis inimile socrilor cu care apoi am și locuit în armonie 11 ani.

Când te-am luat nu aveam nicio nădejde în cele de pe pământ, dar aveam toată nădejdea în Tatăl meu ceresc. Așadar, pentru a iubi nu ai nevoie de bani, case, mașini, cariere sau alte lucruri pământești, ci ai nevoie de o inimă pură și multă credință. Restul sunt detalii…

Cu prețuire,

Toni Berbece

Am inventat medicamente să ne ucidem pruncii a doua zi după ce au fost concepuți, pentru că iubim mai mult plăcerea decât viața, mai mult pe noi decât pe alții, mai mult propriul trup decât pe cel al copiilor noștri și mai mult desfrâul libertinajului decât frumusețea familiei.

Am inventat medicamente ca să ne tratăm bila și ficatul după ce mâncăm incontrolabil, pentru că preferăm îmbuibarea decât abstinența și plăcerea de a mânca mai mult decât sănătatea. Preferăm să ne păcălim bila și ficatul că nu abuzăm de ele, decât să spunem stop plăcerii de a mânca. Cum zicea Ioan Gură de Aur: “Înfrânarea trupului începe cu mâncarea…”

Am inventat medicamente contra “nervilor”, am văzut recent pe o mașină o reclamă care recomanda un medicamente care-ți calmează nervii. Am ajuns să dăm creierului calmante, în loc să ne ținem prin rugăciune și Scriptură inima în frâu. Preferăm să ne îndopăm cu “nervocalmine” în loc să ne îndopăm cu pace și iubire din Hristos.

Am inventat medicamente pentru a dormi, deoarece nu ne mai găsim somnul în tumultumul de îngrijorări. Preferăm să ne stresăm, să ne frământăm, să abuzăm de trupurile noastre, extenuându-le la maxim, dormim tot mai puțin dând ochilor noștri necurmat lumina telefoanelor, apoi ne mirăm că nu ne mai ia somnul. Pauza de la tot și de la toate, uneori face cât toate medicamentele, relaxarea și destresarea ne salvează bani și zile de trăit în plus spre slava lui Dumnezeu.

Am inventat silicoane și botox pentru a da mai mult volum celor poftite de ochii bărbaților, am inventat prafuri să ne umflăm mușchii pentru a ne holba ore în șir admirând propriile forme, dar am uitat să umflăm faptele bune și dragostea care să fie admirate de Cer, să zică Dumnezeu: “În sufletul lui/ei îmi găsesc plăcerea!” Nu în medicamente ne stă forța de a ne înfrâna sau înfrumuseța, ci în Hristos. Medicamentele sunt bune când chiar ai nevoie de ele, dar nu facem o religie din ele, religia medicamentelor care să înlocuiască pacea, liniștea, înfrânarea prin Hristos este și ea o închinare la lucrul mâinilor omului. Închină-te Lui și vei găsi forța înfrânării, forța frumuseții interioare și somn liniștit cât cuprinde…

“Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuinţa mea.” – Psalmul 4:8

Cu prețuire,

Toni Berbece