Category: Fără categorie

Am citit povestea unui tânăr musulman practicant, care a început să se închine la Parascheva, de câțiva ani încoace. Păi, măi oameni buni, acesta e un alt semn că de fapt s-a făcut din Parascheva un zeu paralel cu Dumnezeu. Orice sfânt are menirea de a conduce spre Hristos, spre adevăratul Dumnezeu. Dacă un om e încurajat să “profite” de niște moaște, dar fără a-L accepta pe singurul Mântuitor, anume pe Hristos, atunci e grav. Creștinismul nu e o credința pe care să o atașezi la alte mii de credințe, nici Dumnezeu un Dumnezeu pe care să-L atașezi la alte mii de zei sau “salvatori”. El e Unicul care merită închinarea și căruia, conform Bibliei trebuie să i se adreseze rugăciuni. Când Naaman a fost vindecat de lepră, El nu a continuat să se închine la zeii lui ilustrați prin statui sau picturi, ci la singurul Dumnezeu adevărat.

Vreau să înțelegeți că trupul lui Moise a fost ascuns de Dumnezeu ca oamenii să nu-l facă moaște (Deuteronom 34:6), mai mult Arhanghelul Mihail s-a luptat cu Satana pentru acest trup, oare nu pentru că Satana avea un plan de idolatrie cu el (Iuda 9)? Pavel și Barnaba și-au rupt hainele în semn de dezaprobare când oamenii au început să se închine la ei (Fapte 14:14-15), Isus a zis: “şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (Ioan 14: 13-14), îngerul din Apocalipsa îi cere lui Ioan să nu se mai închine lui pentru că doar lui Dumnezeu i se cuvine închinarea (Apocalipsa 19:10). Deci despre ce credință vorbim? Mai mult, îngerul din Apocalipsa îi spune lui Ioan că cei care se închină doar lui Hristos păstrează peste ei duhul proorocirii, adică comunicarea cu Dumnezeu. Cine se închină oamenilor, îngerilor, morților taie această comunicare, alungă duhul lui Hristos de peste Biserică. Problema nu e neaparat un musulman care se închină la moaște, ci un “creștin” care cere doar curățarea trupului de boală nu și a sufletului de păcate.

Acum înțelegeți unde poate fi derapajul? Derapajul poate fi în faptul că oamenii se vor raporta la trupul unui mort ca la Dumnezeu, oamenii îi vor adresa mii de rugăciuni pe minut unui om, iar acel om nici să nu aibă capacitatea de a asculta mii de rugăciuni pentru că este în “ațipirea” celor morți care-și așteaptă și ei Judecată. Oare câți nu zic: “Sfântă Parascheva ai milă de mine…” păi ce om poate avea milă de sufletul altui om? Oare nu Hristos este singurul care poate răspunde unei astfel de rugăciuni? Ne dăm cu propria credință peste picioare când derapăm atât de grav, neștiind Biblia. Române, ia și citește Biblia, nu te mai lăsa mințit și închină-te doar lui Hristos, să lăsăm morții cu morții, vii cu vii și pe Hristos cap peste Biserica pe care și-a câștigat-o prin jertfă, prin sânge sfânt!

Cu deosebită prețuire, pentru singurul Dumnezeu Adevărat,

Semnat Toni Berbece

Gheorghe Gheorghiu-Dej a evadat din închisoare prin cimitirul învecinat cu gardul celulei lui deoarece soladților le era frică să patruleze noaptea prin cimitir, așa că au preferat să-l lase liber. Pentru frica lor, cei din acea gardă, au fost aspru pedepsiți. Stăteam și mă gândeam că Diavolul face la fel, ne intră în minți, în inimi, în viață tocmai prin acele locuri ale fricilor noastre. Ieri m-am rugat pentru o fetiță, care nici ziua nu mergea prin casă neînsoțită de un părinte, iar în fiecare noapte era trezită de coșmaruri care-i tulburau somnul.

Ați observat cum o simplă frică este escaladată rapid și ajunge să ne paralizeze, să ne coste nopți nedormite, ore de spaimă, aritmie, inimi slăbite, ochi încercănați, atacuri de panică, anxietate, depresii, relații și chiar succesul? Unii de la frici ajung chiar să se sinucidă, iar de cele mai multe ori fricile lor sunt nefondate. M-am rugat nu de mult pentru o femeie care s-a aruncat de pe pod, dar din fericire nu a murit, o femeie care avea și copii acasă, dacă-i ascultai motivele pentru care a făcut acest lucru rămâneai uimit să afli cât de ireale erau fricile ei, frici care o făcuse să nu mai lupte nici măcar de dragul copiilor ei, destul de mici.

De fapt, când n-ai încredere în Dumnezeu, când nu-L pui stăpân peste viața ta te năpădesc toate fricile. Frica își face loc acolo unde Dumnezeu nu-i deplin Stăpân, pentru că cine are încredere deplină în Hristos nu mai poate fi terorizat de frică, în Dragoste nu există frică, adică în conștientizarea iubirii Lui față de noi. Cum am scăpat eu de frică? Am vorbit mereu peste gândurile care-mi încercau credința, gardul de protecție al minții. Le-am spus mereu despre Dumnezeul meu, care e mai mare decât fricile și care poate interveni miraculos în orice problemă.

Când apare Isus în viața ta dispar fricile, Hristos și frica nu pot rămâne în același loc. Iată dovada Biblică: “Dar Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”.” – Matei 14:27

Cu prețuire,

Toni Berbece

Se preconiza a fi o zi plină cu de toate, ca de obicei, pe străzi erau parade în care oamenii își afișau rușinea și poftele mizerabile, pe la toate colțurile erau bordeluri unde erai invitat de doamne și domni să “Carpe Diem”. Nimeni nu mai dorea conceptul învechit de familie, divorțul de mult distrusese majoritatea familiilor din cetate, toți erau “liberi” să trăiască cum vor. Cel mai mult aveau de lucru “moașele” care provocau nașteri spontane cu duiumul sau luau repede pruncul născut și-l ardeau departe de ochii “mamei”.

Cetatea era în belșug, iar belșugul acesta le dădea o impresie falsă că Dumnezeu nu are nimic cu ei. “Preoții” lor îi mințeau că din moment ce o duc bine înseamnă că modul lor de viața este plăcut divinității. Considerau bunăstarea ca aprobare a Cerului pentru destrăbălarea lor sau, și mai trist era faptul că, unii considerau că se pot descurca și fără ajutorul lui Dumnezeu, pe care-L scosese de mult din cugetele lor. Mai mult de atât fiecare era pentru el, pe nimeni nu interesa văduva, orfanul sau săracul, pentru că de mult nu mai era compasiune printre oameni, ci doar accentul pus pe plăcere animalică.

Poliția nu mai investiga niciun viol, pentru că erau peste tot, guvernul lor dăduse de mult acceptul pentru pedofilie, fiind considerată “consimțământ” dintre agresor și victimă. Traumele copiilor agresații sexual nu interesau pe nimeni. Copiii erau de mici, încă din “grădinițe”, învățați cu divertismentul sexual, erau de mici expuși la sexualitate exacerbată, nu mai roșeau când vedeau goliciune nici măcar cei mici, conceptul de virginitate aproape că nu mai era amintit, cine să mai pomenească de virginitate când din fragedă adolescență aceasta se pierdea.

Singurul om pe care-l mai deranja păcatul din cetatea aceasta era Lot, un ciudat, un fanatic religios, care tot pomenea mânia lui Dumnezeu. Omul acesta fusese “blocat” pe toate “rețelele” lor de comunicare, era “banat” de fiecare dată când dorea să ia cuvântul. Toți râdeau de credința și de Dumnezeul lui. Le citea mereu dinte-o carte cu concepții prea vechi pentru “modernismul” lor. Dar într-o zi s-a zvonit peste tot că un grup, care a vrut să violeze musafirii lui Lot, a orbit subit, iar Lot și o parte a familiei au fugit din cetate. Deodată cerul s-a făcut negru deasupra cetății, iar din cer a început să plouă cu foc. Fără veste a venit prăpădul, iar azi Sodoma este un exemplu pentru toată lumea (ce pare surdă), că pe Dumnezeu îl deranjează păcatul.

Cu prețuire,

Toni Berbece