Skip to main content

Avem urgent nevoie…

Avem urgent nevoie de ucenici care chiar înainte de a intra la slujba sa zică celui bolnav: “Ridica-ti patul si umbla!” Pentru ca astăzi unii ucenicii nu pot spune acest lucru nici după 3 ore de slujbă, deși ucenicii o făceau oricând, chiar si înainte de orice “program religios”. Azi mulți se numesc “fraudulos” ucenici sau biserică, deși n-au nicio treaba cu Biserica pe care o vedem in Biblie. Petru convertea cu miile si vindeca până și cu umbra, iar azi unii nu convertesc unul pe an si nu vindecă nici dacă se așează peste cel bolnav, pentru că de fapt n-au credință. Unde este Biserica aceea din fapte despre care in Evrei ni se spune: “…în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa (Evrei 2:4).”

Avem nevoie urgent de ucenici care să fie atât de plini de Duhul Sfânt încât sa-si pună mâinile pe noii convertiți si aceștia să primească botezul cu Duhul Sfânt cum au făcut Petru si Ioan in Samaria. Avem nevoie de ucenici care să considere umplerea cu Duhul Sfânt si nu doar capul cu doctrine o prioritate. Învățătura e buna, însă dacă aceasta nu dovedește puterea atunci totul este doar o școala de teologie seacă, fără puterea Duhului. Iar scoli de teologie pot imita si fiii întunericului, însă puterea Duhului Sfânt niciodată.

Avem nevoie urgent de ucenici care să pruncească dracilor să iasă afară cum Pavel i-a poruncit dracului de ghicire să iasă afara din tânăra care-i hărțuia mereu în drumul lor spre Locul de Rugăciune. Avem nevoie urgent de ucenici precum Pavel, care când s-a dus in Efes la ucenicii lui Ioan i-a întrebat direct dacă au primit puterea Duhului Sfânt si nimic altceva, pentru că acolo unde coboară Duhul Sfânt este viață peste Biserica lui Hristos. Ești tu un ucenic plin de Duhul lui Hristos sau de duhul Antihristului? Haideți sa facem din nou o prioritate din a fi umpluți de Duhul Sfânt, așa cum vedem în Biblie, pentru că altfel ne jucam si ne mințim că suntem biserică, când de fapt nu suntem nici măcar o imitație, ci din păcate o caricatură. Doar Duhul lui Dumnezeu face din noi o Biserică. Haideți sa facem o prioritate din El!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Iadul e real…

Iadul e real pentru ca Hristos l-a creat pentru Diavol si demonii căzuți, fiind un loc fără scăpare, o temnița îngrozitoare fără odihnă, fără apă, fără mângâiere si fără pauză a suferinței. Iadul este locul de care si demonii se tem groaznic de tare, ei nu mai pot fi iertați si așteaptă cu spaimă clipa aruncării lor in Iad. Iată ce strigau demonii când Îl vedeau pe Cel ce-i poate trimite acolo: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme (Matei 8:29)?”

Iadul e real, de aceea Hristos a venit să moară pentru păcatele noastre si să ne ofere gratis scăparea de el, în Iad ajung cei ce-L refuză ca si Salvator pentru a face în continuarea fapte nelegiuite: “Apoi le va zice celor din stânga: – Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui (Matei 25:41)!”

Iadul e real și din iad nu mai poate scăpa nimeni după ce a murit fără să se împace cu Hristos, oricâte pomeni s-ar face pentru el/ea. Așadar din Iad nu mai poți să scapi indiferent cine se roagă pentru tine. Hristos ne spune acest lucru in pilda cu Lazar si bogatul, când Mântuitorul i-a refuzat ajutorul cerut de bogat cu următoarele cuvinte: “Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16:26).” Deci, dacă vrei sa scapi de Iad nu te baza pe rude, prieteni, slujbe, parastase, pomeni si preoți. Pentru că absolut nimeni nu te poate ajuta decât Hristos dacă Îl mărturisești ca Domnul si Salvator. Tot Biblia ne spune: Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii (Evrei 3:15).”

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ne-am scăpat…

Ne-am scăpat granițele de sub control, pătrund lunar tone de droguri prin toate părțile, iar unele sunt produse chiar la noi si ies din tara (vezi cazul fabricii de “medicamente” din Voluntari). Iar acest lucru ne pune tinerii in pericol, tineri care sunt plini de dosare penale si plini de droguri, care le iau mințile spre a face fapte necugetate. Este plină lumea de tineri care ucid pe bandă rulantă din cauza faptului că aud voci în urma consumului de droguri. Diavolul produce criminali in serie sau sinucigași prin intermediul “psihedelicelor”, iar “demonismul” este actual printre ei deoarece cel mai ușor auzi draci prin consumul acestor substanțe periculoase.

Ne-am scăpat fetele de sub control, lunar se înscriu pe rețele de prostituție on line si apoi sparg si ușa spre cea fizică sute de tinere, care își îneacă puritatea, instinctul de potențiale soții si chiar mame in mii de euro si de dolari. Istoricul multor tinere din România este pătat cu prostituție de tot felul, iar mulți dintre tineri au devenit posesori particulari de “prostituate”, pentru ca sunt întreținuți de femeile (numite iubite sau chiar soții) care câștiga bine din vânzarea trupului. Oare cum se pot forma familii creștinești astfel? Oare cum se pot forma familii frumoase si credincioase din mediul acesta? Oare cum pot fi in siguranță copiii produși astfel? Doar sădind lumina lui Hristos in fetele si băieții noștri ii putem tine departe de prostituția care a “explodat” in ultimii ani. Biserică ce faci? Dormi?

Ne-am scăpat de sub control copiii, de la vârste fragede înjura si drăcuie mai rău ca alcoolicii de prin cârciumi. De curând câteva fetițe din clasa băiatului meu de 10 ani au venit să-l întrebe dacă el știe despre “chestii rușinoase”, iar băiatul nostru s-a înroșit si a plecat din prezenta lor. Ne-a povestit, fiind si el șocat de ce au putut sa-l întrebe acele fete. Eu știu ca diferența dintre om si animal este ca animalul nu se rușinează, el nu roșește in obraji, însă la fel au început să devină si oamenii, le cam dispare rușinea si acel roșu pudic din obrăjori. Îmi aduc aminte ca am luat-o pe soția mea de mâna după 6 luni de prietenie, azi ținutul de mâna este o stupizenie, pentru că ținta este una animalică, de consumare a unei plăceri fără a se mai tine cont de sănătate, siguranță, moralitate si credincioșie față de partener. Am mai scăpat multe de sub control si dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu vom pierde tot!

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece