Aud tot mai des de la amvoanele Bisericilor următoarea sintagmă:” Păstorul trebuie să hrănească oile și nu să distreze caprele.” Este adevărat, însă când această propoziție este folosită ca o scuză pentru mediocritatea slujbelor din Biserici este grav. Eu aș modifica un pic celebra afirmație de mai sus astfel: ”Păstorul nu trebuie să distreze caprele dar nici să chinuie oile.”
Din păcate unii lideri spirituali s-au obișnuit să creadă că slujbele de la Biserică trebuie cumva să fie o penitență pentru păcatele săvârșite în cursul săptămânii, iar bietele ”oițe” vin duminică de duminică la slujbă și cred că dacă au fost chinuite două – trei ore cu un program neinteresant, și care nicidecum nu l-a ilustrat pe Dumnezeul nostru atât de plin de farmec, au mai spălat din păcate (nu vreau să generalizez această situație însă este destul de des întâlnită din păcate). Nu, slujba nu trebuie să fie instrument de tortură și nici modalitate de a ne spăla păcatele prin autoflagelare psihică, fizică și spirituală. Nu chinuindu-ne îi vom fi plăcuți lui Dumnezeu, ci flămânzind după prezența lui vom fi săturați și îi vom fi plăcuți. Jertfa lui Cristos ne spală și nu eforturile nostru.
Slujbele din Casa lui Dumnezeu trebuie să ne umple viețile de bucurie și să se ridice la standardele Cerești. Aici ne umplem de dumnezeire, ne înarmăm cu armele neprihănirii de apărare și de atac cum spune Pavel. Doar religioșii ne învață că a fi chinuiți de preoți face parte din practica credinței noastre. Da avem de suferit, însă nu și în Biserică. Ea trebuie să fie locul întâlnirii cu Dumnezeu, iar dacă preotul sau pastorul nu fac tot posibilul să fie așa atunci își atrag asupra lor pedeapsa pentru toate cârtirile poporului.
