După doisprezece ani de căsnicie am dori să vă dăm câteva sfaturi vouă, familiilor tinere.
Primul sfat este să nu vă culcați niciodată certați, somnul nu rezolvă cearta, orgoliile cresc de la zi la zi, am văzut soți care nu se mai pot ierta pentru că au lăsat ca aluatul certurilor să dospească până i-a anchilozat într-o stare de împietrire a inimii. În fiecare seara am adormit îmbrățișând-ne indiferent care au fost șicanele dintre noi, indiferent ce ne-am spus și cu ce ne-am greșit. Seara a venit mereu cu împăcarea, pentru că asta am stabilit de la început.
Al doilea sfat este să faceți copii de tineri, copiii se cresc cu altă forță în tinerețe, e bine să se bucure de tinerețea ta, de răbdarea ta, de energia ta. Adesea lumea mă întreabă dacă băiatul meu cel mare e fratele mai mic. Cu cât împingi mai “la anu’” facerea de prunci cu atât îți e mai greu atât fizic cât și psihic să îi faci, iar asta e dovedit medical. De aceea Biblia ne îndeamnă să-i facem la tinerețe, ei fiind comparați cu niște săgeți de război în mâna unui arcaș, gândiți-vă ce ar mai fi un arcaș fără săgeți sau un soldat fără gloanțe? Le-am recomandat multora să-i facă în timpul facultății ca apoi să aibă un timp pentru carieră.
Al treilea sfat este să nu vă lăsați frustrați de lipsa banilor, de lipsa realizărilor materiale, ele vor veni și se construiesc în timp. Au fost multe luni în care am trăit și cu 50 de lei pe săptămână ca să economisim pentru copii și pentru studii. Cumpăram un pui din care făceam trei feluri de mâncare, un salam și pâine pentru micul dejun și ceva dulce. Dar ne aducem aminte de acele momente ca fiind printre cele mai fericite. Nu ne-am certat sau stresat pentru că nu aveam bani, chiar nu merită. Nici nu ne-am comparat cu alții, cu ce au la vârsta noastră, traseele noastre în viață sunt diferite, după cum Dumnezeu dorește să ne modeleze.
Al patrulea sfat este să nu lăsați să treacă nicio zi fără rugăciune și fără Scriptură. În fiecare seară (cu excepția zilelor în care ne despart călătoriile mele pastorale) stăm pe genunchi și citim din Biblie, apoi analizăm versetele care ne plac și chiar memorăm câte unul. Apoi ne rugăm și simțim cum pacea cerească și protecția Lui ne inundă casa. Rugăciunea și Scriptura ne-au dat speranță și principii sănătoase. Fără ele nu am fi fost ce suntem.
Iar nu în ultimul rând, faceți plimbări lungi și dese. De când ne-am cunoscut ne plimbăm aproape zilnic și nu ne lăsăm distrași de internet sau de telefoane. Ne concentrăm doar pe noi doi, vorbim ore întregi, astfel iubirea e mereu proaspătă și la curent cu toate cele simțire sau experimentate. 🙂
Vă dorim căsnicii trainice și pline de Dumnezeu!
Cu prețuire,
Gabriela și Toni Berbece