În imagine puteți vedea o oiță care timp de 6 ani a rătăcit. Fără păstorul ei a devenit aproape un ghem de blană, iar dacă ar mai fi trecut un an, curând nu ar mai fi putut mânca, ar fi murit ori de foame ori ar fi fost o pradă foarte ușoară pentru orice fel de prădător. Greutatea blănii ei i-ar fi distrus picioarele.
Oaia ne transmite multe lucruri. Unul ar fi că ea a fost creată, concepută, ca să depindă non stop de îngrijirea omului, deci relația om – oaie, a existat încă de la început. Dar tot oaia ne spune că așa cum ea are nevoie de un îngrijitor, la fel și noi avem. Iată două ființe dependente 100% de cineva.
Noi suntem ca oița din imagine, nu ne putem “tunde singuri” de grijile care cresc peste noi, nu ne putem elibera singuri, de aceea adesea, fiind plini de poveri, cedăm, ne cedează mintea și adesea trupul de la atâta stres și alergat departe de casă, departe de Creator.
Trebuie să realizăm că nici dacă am fi “tunși”/eliberați periodic de poverile sufletești, ca apoi să ne întoarcem, iar în “sălbătici”, nu am face față, pentru că omul, precum oaia, nu are abilitățile necesare de a se feri singur de rău și de forțele care-l propagă.
Uitați-vă în jurul vostru și veți vedea câți oameni au fugit de Creator precum o oaie care a fugit de păstor, oameni care sunt la cheremul demonilor, sfâșiați din toate părțile de zeci de vicii, gânduri, stări, chemări spre rău, cu care nu mai pot lupta și care fac parte din ființa lor pervertită deja.
Alege ce vei faci cu viața ta, pentru că nu ai fost creat să fii de capul tau. “Lupul cel mare” te minte că poți fi “liber” pentru ca să cazi în colții lui. Suntem ușor de prostit ca ființe, naivi mai suntem, însă cine e înțelept realizează că lumea poate avea doi stăpâni, pe Dumnezeu sau pe Satana. Faza e că la sfârșit doar unul mai rămâne. Celălalt e aruncat la un loc cu urmașii lui, iar locul acela nu e de dorit.
Doamne ajută!