Cel mai mare blestem al omului fără Dumnezeu este că astfel de oameni adună, beau, mănăncă, curvesc, chefuiesc, fac de toate, dar nu se satură niciodată. Niciodată nu sunt fericiți, nu au sentimentul împlinirii, ci aleargă ca niște hamsteri pe roată crezând că la capăt este ieșirea din cușcă.
De aceea unii adună 20 de case și nu sunt fericiți cu niciuna, unii divorțează și iar se căsătoresc și tot nu o găsesc pe cea care să le aducă împlinire, își iau cu 30 de ani mai tinere și tot nu sunt bune, unii chefuiesc seară de seară și dimineața tot triști și depresivi sunt. Au milioane de euro în conturi și nu au nici cea mai mică împlinire.
Am auzit că un milionar a scos 10 milioane de euro doar ca să se uite la ei, să realizeze cât de bogat este. Vă garantez că nu a fost mai fericit după ce a văzut hârtiile acelea.
Singurul care dă împlinire, care dă sens, care dă bucurie pur și simplu dimineață când te trezești este Dumnezeu. De ce? Pentru că așa a vrut El, pentru că așa ne-a creat El. Până nu-L ai nimic din ce faci nu te poate satisface. La sfârșitul alergării tale zilnice tot neîmplinit ești, iar pentru a uita acest lucru trebuie să faci mereu ceva care te distruge, să bei, să te droghezi, să curvești, să chefuiește, dar toate astea amplifică nefericire.
Așadar, caută-L pe Dumnezeu și te vei sătura de cele mai mărunte lucruri ale vieții, vei găsi sens în orice lucrur curat și oriunde te duci și cel mai important lucru este că vei știi că polița pentru veșnicie e plătită!
Doamne ajută!
*Text: Osea 4:10