Skip to main content

Comunicat de presă – Marșul Apărătorilor Credinței 2023

Romania Creștină se reunește pe 7 Octombrie Bucuresti, astăzi 5 Octombrie 2023, Comunitatea Profides, una dintre cele mai mari comunități creștine din Romania, care reunește, deopotrivă, ortodocși, catolici, penticostali, baptiști și din orice altă ramură creștinească, organizează la București, în data de 7 Octombrie 2023, ediția a doua a evenimentului Marșul Apărătorilor Credinței, la care sunt invitați să participe toți oamenii de bună credință, indiferent de religia din care fac parte, la cel mai urmărit eveniment religios al toamnei.
Dragi bucureșteni, între orele 15:30 și 18:00, între Piața Victoriei (alveola centrală) – Calea Victoriei – pod Națiunile Unite – Bulevardul Națiunile Unite – Bulevardul Libertății – Piața Constituției, se va circula restricționat.


Ne cerem scuze locuitorilor din zonele afectate, iar Dumnezeu sa le umple sufletele cu lumină.
Noi ne vom strânge în Piața Victoriei la ora 16, iar împreuna vom porni în marș spre Piața Constituției, unde la ora 18 vom cânta împreună cu formația “Profides” și “Not an idol” cele mai frumoase cântece religioase.


“Eu iubesc poporul român, iar vocea noastră, a creștinilor, se va înălța in seara zilei de 7 Octombrie până sus la Ceruri. Sunt sigur că vom vorbi multă vreme despre această seară, în care, împreună, vom fi o singură voce și un un singur crez. Vă aștept pe toți, pentru că fiecare om are un suflet care are nevoie de mângâiere și de lumina în viață. În Piața Constituției va fi, probabil, cel mai frumos eveniment religios al anului, iar eu fi alături de voi, așa cum mă știți!

declarat Toni Berbece.