Iosif nu le-a spus fraților lui cât a suferit în noaptea aceea printre scorpionii și alte vietăți ale deșertului, nu le-a spus cât de frică i-a fost și cât de frig, nu le-a spus cum s-a simțit ca rob, despre toate acestea nu le-a spus nimic, ci doar i-a îmbrățișat și a plâns mult de dorul lor. Uneori tăcerea e mai scumpă decât orice declarație de dragoste, iertarea tace și nu poate reproșa nimic.
Iosif nu i-a spus nimic rău Mariei când a aflat că e însărcinată și nu cu el, nu a vrut să o umilească, nu i-a făcut un scandal monstru chiar dacă era rănit profund în suflet. Nu a târât-o înaintea judecătorilor pentru a fi bătută cu pietre pentru “infidelitate”, ci a vrut să o lase pe ascuns, în liniște și discreție. Așa lucrează dragostea, cu discreție chiar când e rănită. Motivul pentru care Dumnezeu nu l-a anunțat pe Iosif înaintea Mariei de acest plan sau cel puțin pe amândoi deodată, este pentru a ni se arăta cum se trece un test al tăcerii, cum să taci când iubești cu adevărat.
Tatăl fiului risipitor nu i-a ținut morală acestuia când s-a întors acasă, nu l-a întrebat de femeile cu care și-a cheltuit banii, ci a căzut pe grumazul lui și a plâns potolindu-și dorul. Apoi i-a dat un inel nou și o haină nouă, dând și o petrecere și gătind și cel mai bun vițel. Tăcerea lui Dumnezeu despre trecutul păcătos înseamnă distrugerea și aruncarea lui pe veci în Marea Uitării. Tu de ce nu-l uiți și nu ți-l ierți?
Isus Hristos, după ce a înviat, nu le-a ținut morală ucenicilor Săi despre urâta lor trădare, despre lașitate și frică. Ci i-a salutat cu “Pace vouă!”. Nici pe Petru nu l-a trecut pe bară, devansându-l din poziția de lider al grupului, ci, fără să-i reproșeze nimic, l-a investit cu toată autoritatea de a-I conduce Biserica. Ei nu au uitat niciodată acest gest al tăcerii.
Taci când ura vrea să iasă și pe nări, uneori nu-i mai mare gest al dragoste decât tăcerea!
Cu prețuire,
Toni Berbece