Unul dintre cei mai valoroși fundași din lume, campion în Champions League, David Alaba, a afișat un tricou prin care își exprimă credința în Hristos. Iată că banii, faima și succesul nu-ți pot fura credința, ci din contră aceasta poate spori în mijlocul tuturor luptelor. Am prieteni fotbaliști și cu toți mi-au spus cât de greu este să reziști ispitelor, pentru că unde sunt bani, faimă și anturaje rele, Satana vine cu o mulțime de tentații.
David Alaba nu se rușinează cu Domnul lui în această lume în care oameni care n-au reazlizat nimic în viață consideră că a crede în Hristos este nedemn, ceva rupt din “Evul Mediu”. Ei iată cum un om, care este eroul a milioane de oameni, omul spre care privesc o mulțime de copii, adolescenți și tineri fotbaliști, arată spre Hristos, puterea lui. Acesta este secretul fericirii în această lume, ori de câte ori mândria și lauda de sine, lăcomia și poftele vor să pună stăpânire pe tine, tu să arăți spre Hristos. Cum frumos a spus Pavel: “Pot totul în Hristos care mă întărește…”
Data viitoare când îți va mai fi rușine cu credința ta în Hristos, gândește-te la acest fotbalist, care a muncit din greu cu un singur scop, anume să ajungă în fața a miliarde de oameni și să declare că Hristos e puterea lui. Nu să ridice cupa aceea de tinichea a fost scopul lui, ci să ridice cea mai prețioasa comoară deasupra capului, pe Hristos. Iar ridicându-L pe Hristos acesta îi va pune într-o bună zi o cunună pe cap care nu se veștejește.
Vă las cu aceste cuvinte ale Mântuitorului: “Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri.” Luca 9:26
Cu prețuire,
Toni Berbece