Degeaba ții post dacă fumezi si te îmbeți, pentru că postul are menirea de a curăți Templul Duhului Sfânt prin abstinentă și pentru a-L dedica celor sfinte, în timp ce tu îl umpli cu fum si cu alcool. Biblia spune să cinstim pe Dumnezeu în aceste temple: “Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20). Mai întâi renunța la fumat, la alcool, la droguri si apoi începe si cu postul, căci altfel ar fi o dieta fără rost. Sau tine post in vederea scăpării de vicii, căci unii draci ies cu post si rugăciune. Hristos are putere asupra oricărui viciu!
Degeaba ții post dacă drăcui, înjuri, jignești, denigrezi, defăimezi si vorbești de rău. Căci Biblia îți zice că postul plăcut Domnului este cel în care dezlegi lanțurile răutății: “Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi” (Isaia 58:6-8).
Degeaba ții post dacă nu te rogi si nu citești Biblia, aceste două arme nu au putere doar asupra trupului, ci asupra sufletului si asupra oricărui demon care te atacă sau hărțuiește. Postul neînsoțit de rugăciune si Scriptură este ca o pușcă fără gloanțe, degeaba pui ținta pe inamic dacă n-ai cu ce să tragi. Aud că sute de mii de romani țin Postul Paștelui, însă asupra câtor romani crucea lui Hristos are putere? Cati pot zice ca Apostolul Pavel: “În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume” (Galateni 6:14).
Degeaba ții post dacă nu exista post pe viata de la curvie, minciuna, hoție, răutate, hula, drăcuială, invidie si vicii. Postul nu-i un sezon de doua săptămâni înainte de Crăciun si de Paste, postul e un mod de viata, iar postul plăcut lui Dumnezeu este postul de la mâncarea diavolului, care este nelegiuirea.
Cu prețuire,
Toni Berbece