Când Moise se pregătea să plece la Domnul a primit o înștiințare foarte tristă despre poporul evreu, nici plecarea de pe pământ nu i-a fost ușoară și în pace. Domnul l-a înștiințat că evreii Îl vor părăsi pe Dumnezeu pentru păcatele popoarelor vecine. Că se va degrada moral precum Sodoma, vor gusta din strugurii otrăviți și amari ai Gomorei (Deut. 32:28-33).
Așa de trist a fost Moise încât a scris o cântare și i-a cântat-o poporului evreu, o cântare de mustrare și de avertizare, care parcă a fost scrisă pentru Europa și implicit pentru România. În această cântare i-a spus lui Israel astfel: “Israel s-a îngrășat și a azvârlit din picior. [Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai lățit]. Și l-a părăsit pe Domnul Ziditorul lui…au adus jertfe dracilor” (Deut 32:15-17).
Motivul pentru care L-a părăsit pe Dumnezeu a fost belșugul și bunăstarea (laptele și mierea) pe care Domnul le adusese peste ei. A rămâne credincios lui Dumnezeu în binecuvântare este tare greu, cum spunea Toma D’Aquino: “Mai mulți se pierd în belșug decât în sărăcie!”
Așa este și Europa azi și mă tem că și România. M-am înfiorat de fiecare dată când mi s-a spus că Europa este așa de bogată pentru că este atât de deschisă față de păcat. Cumva mintea ei pusă pe a păcătui, destrăbălarea, deșănțarea, nedreptatea făcută față de cei drepți, au adus-o la o asemenea prosperitate.
Dragilor nu păcatul aduce binecuvântare, ci în binecuvântare ei s-au dedat la cele mai scârboase păcate care L-au mâniat deja pe Dumnezeu. Aveți grijă cui slujiți în belșug, Celui care l-a adus peste voi, adică lui Dumnezeu, sau dracilor care vă mint că Dumnezeu este o poveste învechită?
Europa și România, întorceți-vă la Dumnezeu și veți avea pace! Întorceți-vă la Dumnezeu ca să nu cunoașteți mânia celui care acum este pentru voi închipuirea unor oameni prostuți!