Când am plecat din București spre Vaslui am primit într-o punguță o pereche de teneși. Am văzut în ei ceva ieftin la 50 de lei, însă nu mă gândeam că în această pereche de încălțăminte poate sta o fericire infinită, că un copilaș care va fi încălțat cu ei va plânge de bucurie, va alerga rupând pământul de drag și că va simți o bucurie mare până la Cer și înapoi.
Dar ce m-a uimit cel mai tare a fost faptul că după ce acest copilaș a primit acești teneși a mai primit și o pereche de bocanci, însă el a fugit spre prietenii lui care nu primise nimic, i-a lăsat jos să-i ia altcineva după care a fugit țopăine. El nu a descoperit încă faptul că poți avea două perechi, chiar trei, patru sau zece perechi de încălțăminte. El știe atât că o pereche îți ajunge, că aceeași pantofi îi porți pe vânt, pe ploaie sau pe arșiță chiar dacă nu sunt de firmă sau chiar dacă nu au beculețe în talpă. Iar după ce se rup îi mai porți câteva luni.
Acest copil care e la grădiniță în grupa pregătitoare mi-a dat o lecție pe care nu am învățat-o nici la facultate, anume că fericirea altora de multe ori e la noi, că trebuie să-i dăm drumul spre alții, că surplusul nostru înseamnă fericirea celor care nu au nimic, că atât timp cât noi avem prea mult alții nu au primit destul. Am învățat că atunci când noi dăruim oamenii nu mai întreabă: “Unde este Dumnezeu?” Ci spun: “Doamne îți mulțumesc!”
Acum înțeleg mai bine de ce Isus a zis: “Dacă nu veți fi ca niște copilasi cu niciun chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor!”
Fii binecuvântat suflet drag de copil!
Pe curând!
Cu prețuire,
Toni Berbece