Shakespeare a descris Iadul în cele mai simple și pătrunzătoare versuri scrise vreodată despre el:
Și-așa din oră-n oră ne tot coacem
Și-așa din oră-n oră putrezim
Și asta-i tot (Cum va place, Actul ÎI, scena 7)
Iadul e simplu de dovedit, stai la căpătâiul unui om care a trăit fără Hristos și moare fără să se împace cu acesta prin iertarea păcatelor și vei vedea groaza din ochii lui. Unchiul soției când a murit din cauza cirozei striga în spital drăcuind: “Lasă-mă în pace, nu mă lua, ia mâna de pe mine!” Față îi era schimonosită de spaimă și durere. Există dovezi și în lumea aceasta că iadul e real, iar dovada cea mai mare ne-a dat-o Cel care a creat Iadul pentru Satana și demonii lui și pentru toți cei ce aleg calea lor, iar Creatorul este Hristos, care a spus:
“– Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui!” – Matei 25:41
Catolicii au inventat purgatoriul în ideea că prin “donații” se mai scot suflete de acolo, din “holul” iadului. Wiclif îi cearta pe catolici și le spunea că dacă dețin puterea de a scoate oameni din purgatoriu de ce îi scoate doar pe bani și nu îi scoate gratis pe toți din Iad? Hristos ne spune clar că din Iad nu mai iese nimeni, nici Bogatul care a descoperit pocăința abia în Iad și care capătă iz de predicator abia și vrea să le vorbească de acolo fraților și neamurilor lui, însă Hristos îi spune clar că neamurile au Biblia, s-o citească.
Așadar, Iadul există și de Iad se scapă doar cât timp ești în viață și Îl accepți pe Hristos ca Salvator. Dincolo rămân doar cuvintele lui Shakespeare:
Și-așa din oră-n oră ne tot coacem
Și-așa din oră-n oră putrezim
Și asta-i tot (“Cum va place”, Actul II, scena 7)
Cu prețuire,
Toni Berbece