Cineva m-a făcut sectant ordinar (practică comunistă care nu piere din comportamentul românilor) doar pentru că am renunțat la etichete religioase și pentru că citesc o Biblie care a primit aprecierea Ligilor Bibliei de la nivel mondial, o Biblie tradusă de un fost călugăr a cărei capodoperă a fost comparată cu traducerile cele mai bune de la nivel mondial, printre care cu King James Version. Traducerea aceasta nu ar face rău nimănui, fiind fidelă originalului și prin care au găsit Adevărul milioane de români.
Aș vrea să vă amintesc că Hristos a fost tratat cu aceeași etichetă de către preoții vremurilor Lui, doar pentru că acești preoți nu voiau să se pocăiască și să renunțe la un sistem religios care le umplea visteria cu tone de aur anual și care le aducea faimă, fiind considerați dumnezei pe pământ. Cam așa stau lucrurile și azi.
Cum să-L asculți pe Hristos care strigă prin Scriptură că singurul Nume în care e salvare de păcate, ajutor și vindecare este Numele Său, când Sf. Parascheva vinde mai bine decât Untold?
Cum să-L asculți pe Hristos care nu a botezat niciun copil niciodată si care El însuși a fost botezat la 30 de ani, când taxa de botez la noi e 700 de lei, iar uneori se ține o slujbă pentru șapte copii deodată și toți sunt taxați (lucru pe care mi l-a mărturisit un părinte care a crezut că va plătit doar 100 de lei fiind șapte, dar au plătit toți integral)?
Cum să renunți la așa bogăție și la milioane de români pe care îi prinzi în mare parte la Biserică doar când au câteva luni de zile și sunt aduși acolo de părinți, pe care pui “ștampila” și îi faci ai tăi până la moarte? Dacă i-ar lăsa să aleagă singuri la maturitate vă spun că nu mai eram noi 90% creștini, eram o minoritate, dar una autentică și nu o adunătură mințită și care zace în păcat crezându-se deja în rai. Nu mai aveam un creștinism adormit, ci am fi muncit pe rupte ca să proclamăm adevărul pentru oameni conștienți că nu au nicio treabă cu Dumnezeu.
Cum să-L asculți pe Hristos care strigă: “Citiți Scripturile, căci în ele găsiți viață veșnică!”, când unii părinți ne mint că doar ei au voie să o citească, că dacă am citit-o ne-am prinde de cum stau lucrurile și am cere o revoluție spirituală peste un sistem religios mort?
Hristos era “sectant” pentru că se opunea și se opune și azi prin Scriptură tuturor acestor practici care nu au treabă cu credința adevărată, anume cu moaștele, cu botezul pruncilor, cu pomenile, cu supersițiile, cu blestemele pe care unii preoți le fac prin Biserici pe bani grei, cu taxe pe orice act de cult (botez, inmormantare, nunta, rugăciuni, etc.) Hristos era “sectant“ pentru că era deranjant, pentru că le băga mereu în ochi adevărul unor oameni care nu-l doreau și care pusese monopol pe sufletele oamenilor ca pe niște oi la stână, de pe care iei totul, iar apoi le duci la tăiere.
Așadar, citiți Scripturile pentru că adevărata credință este acolo. Convingeți-vă singuri și nu vă mai dați cu părerea orbește!
Religia l-a omorât pe Hristos, Duhul l-a înviat din morți. Alege Duhul libertății în Hristos și nu o credință omenească moartă!