Gheorghe Gheorghiu-Dej a evadat din închisoare prin cimitirul învecinat cu gardul celulei lui deoarece soladților le era frică să patruleze noaptea prin cimitir, așa că au preferat să-l lase liber. Pentru frica lor, cei din acea gardă, au fost aspru pedepsiți. Stăteam și mă gândeam că Diavolul face la fel, ne intră în minți, în inimi, în viață tocmai prin acele locuri ale fricilor noastre. Ieri m-am rugat pentru o fetiță, care nici ziua nu mergea prin casă neînsoțită de un părinte, iar în fiecare noapte era trezită de coșmaruri care-i tulburau somnul.

Ați observat cum o simplă frică este escaladată rapid și ajunge să ne paralizeze, să ne coste nopți nedormite, ore de spaimă, aritmie, inimi slăbite, ochi încercănați, atacuri de panică, anxietate, depresii, relații și chiar succesul? Unii de la frici ajung chiar să se sinucidă, iar de cele mai multe ori fricile lor sunt nefondate. M-am rugat nu de mult pentru o femeie care s-a aruncat de pe pod, dar din fericire nu a murit, o femeie care avea și copii acasă, dacă-i ascultai motivele pentru care a făcut acest lucru rămâneai uimit să afli cât de ireale erau fricile ei, frici care o făcuse să nu mai lupte nici măcar de dragul copiilor ei, destul de mici.

De fapt, când n-ai încredere în Dumnezeu, când nu-L pui stăpân peste viața ta te năpădesc toate fricile. Frica își face loc acolo unde Dumnezeu nu-i deplin Stăpân, pentru că cine are încredere deplină în Hristos nu mai poate fi terorizat de frică, în Dragoste nu există frică, adică în conștientizarea iubirii Lui față de noi. Cum am scăpat eu de frică? Am vorbit mereu peste gândurile care-mi încercau credința, gardul de protecție al minții. Le-am spus mereu despre Dumnezeul meu, care e mai mare decât fricile și care poate interveni miraculos în orice problemă.

Când apare Isus în viața ta dispar fricile, Hristos și frica nu pot rămâne în același loc. Iată dovada Biblică: “Dar Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”.” – Matei 14:27

Cu prețuire,

Toni Berbece

Se preconiza a fi o zi plină cu de toate, ca de obicei, pe străzi erau parade în care oamenii își afișau rușinea și poftele mizerabile, pe la toate colțurile erau bordeluri unde erai invitat de doamne și domni să “Carpe Diem”. Nimeni nu mai dorea conceptul învechit de familie, divorțul de mult distrusese majoritatea familiilor din cetate, toți erau “liberi” să trăiască cum vor. Cel mai mult aveau de lucru “moașele” care provocau nașteri spontane cu duiumul sau luau repede pruncul născut și-l ardeau departe de ochii “mamei”.

Cetatea era în belșug, iar belșugul acesta le dădea o impresie falsă că Dumnezeu nu are nimic cu ei. “Preoții” lor îi mințeau că din moment ce o duc bine înseamnă că modul lor de viața este plăcut divinității. Considerau bunăstarea ca aprobare a Cerului pentru destrăbălarea lor sau, și mai trist era faptul că, unii considerau că se pot descurca și fără ajutorul lui Dumnezeu, pe care-L scosese de mult din cugetele lor. Mai mult de atât fiecare era pentru el, pe nimeni nu interesa văduva, orfanul sau săracul, pentru că de mult nu mai era compasiune printre oameni, ci doar accentul pus pe plăcere animalică.

Poliția nu mai investiga niciun viol, pentru că erau peste tot, guvernul lor dăduse de mult acceptul pentru pedofilie, fiind considerată “consimțământ” dintre agresor și victimă. Traumele copiilor agresații sexual nu interesau pe nimeni. Copiii erau de mici, încă din “grădinițe”, învățați cu divertismentul sexual, erau de mici expuși la sexualitate exacerbată, nu mai roșeau când vedeau goliciune nici măcar cei mici, conceptul de virginitate aproape că nu mai era amintit, cine să mai pomenească de virginitate când din fragedă adolescență aceasta se pierdea.

Singurul om pe care-l mai deranja păcatul din cetatea aceasta era Lot, un ciudat, un fanatic religios, care tot pomenea mânia lui Dumnezeu. Omul acesta fusese “blocat” pe toate “rețelele” lor de comunicare, era “banat” de fiecare dată când dorea să ia cuvântul. Toți râdeau de credința și de Dumnezeul lui. Le citea mereu dinte-o carte cu concepții prea vechi pentru “modernismul” lor. Dar într-o zi s-a zvonit peste tot că un grup, care a vrut să violeze musafirii lui Lot, a orbit subit, iar Lot și o parte a familiei au fugit din cetate. Deodată cerul s-a făcut negru deasupra cetății, iar din cer a început să plouă cu foc. Fără veste a venit prăpădul, iar azi Sodoma este un exemplu pentru toată lumea (ce pare surdă), că pe Dumnezeu îl deranjează păcatul.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Aud des acest scenariu, se angajează câte un creștin care a luat în serios creștinismul, un creștin care trăiește cuvintele Mântuitorului, care s-a lăsat de beție, de tutun, de minciună, de răutate, de invidii, de bârfă, de furt, de curvie și altele, iar angajatorul după o scurtă perioadă îi spune: “Ne mai aduci niște creștini din aceștia ca tine?” De ce nu se găsesc peste tot creștinii aceștia speciali, dacă România e o țară creștină? De ce angajatorii îi caută cu freneziepe oamenii aceștia rari? Oare nu pentru că doar câțiva trăiesc creștinismul?

Îi mai văd pe unii că nu vor să audă de Biserici și de pocăință, dar știți unde aleargă aceștia după ce și-au distrus viața prin alcool? Știți unde aleargă după ce și-au distrus tinerețea prin curvii, videochat, droguri și nopți destrăbălate? Aleargă tot la Biserică. De ce dau năvală la “pocăiți” când dau de bucluc? Oare nu pentru a ne confirma că ceea ce contează de fapt, sănătatea și viața din belșug se găsesc în Hristos? Oare nu ne confirmă că noi am găsit vindecarea și siguranța vieții acesteia și a celei viitoare? E bine că o fac, dar ar fi și mai bine să o facă înainte de a se alege cu vreo ciroză, cu vreo dependență, înainte de a căpăta o depresie cronică, înainte de a fi chinuiți de demoni care-i împing la gânduri de suicid, înainte de a pierde tot la jocuri de noroc sau înainte de alte nenorociri aduse de păcat. Ar fi bine ca oamenii să vină la Hristos și benevol, deși El îi primește cu mare drag și “defecți”.

Mă rog zilnic pentru oameni care cândva disprețuiau pocăința, urau pocăiții, aveau alergie când auzeau despre Dumnezeu și Biserică, dar acum și-au dat seama că de fapt “alergia” aceasta îi vindecă. Acum realizează că ceea ce credeau că le “încuie” viața este adevărata fericire. Au realizat pe pielea lor că nu-i nicio fericire în droguri, alcool, curvii fără număr și faima lumii. A murit sub privirile mele nu de mult o tânâră care a făcut ciroză de la prea mult păcat, trupul nu i-a mai putut fi salvat, dar măcar sufletul i-a fost salvat de iad pentru că pe ultima sută de metri L-a descoperit pe Hristos. Pot spune că a trecut dincolo cu zâmbetul pe buze, pentru că da, nu totul e aici și nu totul e să-ți distrugi trupul pe păcate.

Oameni buni, căutați-L pe Dumnezeu și pocăința înainte de a vă distruge păcatul, iar dacă ați ajuns pe marginea unei gropi de mormânt și încă mai respirați folosiți aceaste ultime suflări pentru a vă salva sufletul, iar de vrea Bunul Dumnezeu vă va vindeca și trupurile. Dar nu uitați, viața din belșug este în direcția opusă păcatului.

Cu prețuire,

Toni Berbece