Skip to main content

Pe dos…

Am văzut un cazino care purta numele “Paradis”. Milioane de oameni sunt distruși anual de această practică demonică, mii de oameni își pun ștreangul de gât după ce și-au lăsat familia în stradă pentru că au vândut tot pentru a pierde mai apoi banii în câteva minute. Ce “paradis” e acesta? Nu e mai degrabă iad? De ce aleg oamenii aceștia care dețin astfel de afaceri un astfel de nume? Oare nu pentru că sunt conduși de tatăl minciunii, Satana?

Am văzut firmă de țigări electronice care se numește “Promise” (promisiune). Când citești te gândești la ceva măreț, promisiunile de obicei conțin ceva bun, e un cuvânt plin de speranță. Dar firma asta de țigări ce promite? Cancer? Bani arși aiurea pentru a culege mai apoi boală? Cum să pui un astfel de nume la o firmă care omoară anual milioane de oameni prin acest viciu?

Am văzut o mișcare a sexualității care are ca drapel culorile curcubeului, curcubeu care conține o promisiunea Biblică, faptul că Dumnezeu nu va mai distruge pământul prin potop, însă păcatul acesta a produs distrugerea tuturor oamenilor prin apa cu exceptia a opt persoane si mai apoi cu foc a unor orașe antice. Acest paradox denotă o moarte a cugetului, cât de orb să fii ca să te folosești de un simbol care arată că Dumnezeu s-a mâniat pe lume din cauza desfrânării ei pentru a promova aceeași destrăbălare. Generalizând acest păcat oare nu-l sfidezi pe Dumnezeu? Oare nu cheamă această destrăbălare în masă focul mâniei Lui?

Cu prețuire,

Toni Berbece

În spatele unei femei fericite…

În spatele unei femei fericite va sta întotdeauna un bărbat care va ști să poarte povara frământărilor ei. Un bărbat care va ști să asculte, o ureche deschisă către soție înseamnă sănătate pentru mintea ei, pentru că prea multe griji o pot strivi pe interior.

În spatele unei femei fericite va sta întotdeauna un bărbat care va ști să o iubescă așa cum este și nu comparând-o cu puștoaice abia intrate în viață sau cu alte doamne. Iubirea nu poftește ce are altul, ci se concentrează pe ce are ea. Iubirea iubește începând cu tenul neted al tinereții până la ridurile și căruntul bătrâneții. De aici apar cele mai multe drame din viețile femeilor, un bărbat nemulțumit de trupul femeii lui e cât o viață de temniță grea.

În spatele unei femei fericite va sta un bărbat care va fi atent cu nevoile ei, o floare, un parfum, un articol de vestimentația, o cină romantică deschid porțile inimii femeii și o încarcă cu pofta de a continua și de a-și dărui în continuare comorile ei căte propria familie și către lume.

În spatele unei femei fericite va sta întotdeauna un bărbat care va munci cot la cot în toate treburile casei și va investi cu aceeași pasiune în copii. Femeia este dirijorul armoniei familiei, în mâna ei este bagheta ce dirijează farmecul vieții de familie. Când sub bagheta ei nu cântă nimeni ea e tristă, când la îndemnurile ei nu se mobilizează nimeni ea devine tot mai tăcută și tot mai împovărată de grijile casei. Umerii ei firavi se înconvoaie repede, de aceea bărbatul o va face mereu fericită când îi va lua din mână vasul, mătura, rufa murdară sau copilul din brațe și-i va spune: “Ai muncit destul, de aici mă ocup eu!”

Mai presus de orice rămân cuvintele Apostolului Pavel, care a spus: “Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum și-a iubit Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea!” Creștinismul este credința gentelmanilor și a femeilor iubite.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Tu de ce te frămânți…

Povestea o tânără că înainte de nunta ei s-a agitat așa de tare, s-a stresat cu nunta ei din povești, încât a plâns așa de mult că nu mai putea fi aranjată și cel mai greu a fost că i-a tras o palmă zdravănă mirelui încât și-a rupt vreo trei unghii. Dezamăgirea a fost mare, această tânără ar da oricând timpul înapoi pentru a repara ce a făcut dar e prea târziu. Când se gândește la nunta ei nu are cum să nu-și amintească de lacrimi, palma dată mirelui și de durerea unghiilor rupte. De ce? Pentru că nu a știut să-și controleze frământările.

Odată m-am agitat așa de tare din cauza unui accident minor de mașină pe care l-am făcut în drum spre concediul cu familia încât am declanșat o arsură la stomac așa de mare. că a trebuit să-mi anulez concediul și să-mi repar prin rugăciune și medicamente stomacul. Nu ar fi trebuit, mi-a părut rău pentru că nu mi-am controlat grijile.

Medicii ne spun că majoritatea bolilor au legătură cu stresul, iar dacă noi facem adesea față cu bine la stres sunt alții pe care-i ucidem lent prin stresul la care-i expunem. Însă cel mai mare medic, Isus Cristos, ne spune că stresul nostru și îngrijorările noastre nu doar că nu îmbunătățesc cu nimic situația, nici măcar nu ne ajută să luăm decizii bune, dar îl și dezonorează pe Tatăl nostru ceresc care știe ce ne trebuie și deja lucrează în a ne purta de grijă.

Așadar, nu te stresa, învață să lupți cu acest dușman din tine!

Cu prețuire,

Toni Berbece