Skip to main content

Protejat de curvie

Două pasaje mari din cartea Proverbe ( 2:16-22; 6:20-35) și două capitole (5 și 7) din secțiunea poemelor (Proverbe 1-9) sunt dedicate avertizării împotriva femeii stricate care îi ademenește pe tinerii fără minte și nu numai (această femeie este personificarea desfrâului a imoralității sexuale de orice fel). Iar concluzia acestor pasaje este limpede: Înțelepciunea de sus este cea care poate să-l protejeze pe om de păcatul curviei. Solomon o spune clar: Chibzuința va veghea asupra ta, priceperea te va păzi (Prov. 2:11). Aud astăzi pe mulți tineri care spun: „Îmi este foarte frică ca nu cumva într-o zi să cad în păcatul curviei.” Chiar un bărbat însurat și credincios mi-a mărturisit teama care îl bântuie, aceea ca nu cumva într-o zi să-și înșele soția.

Creștinul nu trebuie să se lase hăituit de astfel de temeri. Tot Solomon ne spune că atât timp cât ne încredem în Dumnezeu vom fi feriți de păcat, iar versetul care ne încurajează este următorul: El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umbă în nevinovăție. Ocrotește cărările neprihănirii și păzește calea credincioșilor Lui (Prov. 2:7-8).

Noi de multe ori folosim acel verset din Scriptură în care suntem îndemnați să nu ne temem deoarece am primit un duh de înfiere și nu de robie (Romani 8:15), însă omitem faptul că acest verset a fost rostit în contextul învingerii firii și a păcatului prin Duhul Sfânt. Și când Pavel ne îndeamnă să nu ne temem, mai înainte cu trei versete ne spune că nu mai datorăm nimic firii ca să trăim după poftele ei (Romani 8:12), prin urmare el ne îndeamnă să nu ne temem de nici un fel de ispită. Nici un păcat nu este mai puternic decât Duhul Sfânt care este în noi, nici măcar de acele păcate care au avut rădăcini adânci în trupurile noastre de carne. Read More

Predicatori care nu cred în mesajele lor

Am pe suflet de mai mult timp un gând care mă tot macină. De ce unii care predică nu cred în puterea cuvintelor și în impactul pe care mesajul lor îl are asupra ascultătorului? De exemplu se predică despre Ghedeon și când un tânăr vine și spune că vrea o revoluție spirituală că vrea să vadă cum idolii sunt îndepărtați din viețile celor din jur, când începe să vorbească împotriva păcatului, unii predicatori își pun degetul la gură și îl sssssââââsâie până acesta ia loc și tace.

Se predică despre Moise care a fost un lider, un lider ales de Dumnezeu și nu de oameni, se predică faptul că acesta a făcut minuni multe ca să-i convingă pe liderii lui Israel să-l accepte ca și trimisul lui Dumnezeu, însă când un om vine și spune că Dumnezeu i-a încredințat o lucrare, o misiune de salvare a sufletelor se găsesc motive, ba că nu are teologia, ba că nu are psihologia, ba că e prea direct în predicare, ba că …..

Se predică despre despre Pavel cum a fost ales de Dumnezeu dintre farisei, deși era un prignitor, și cum a fost pus să vestească neamurilor stigmatizate Evanghelia deși nu prea mulți dintre ucenici aveau convingerea că trebuie să o facă. Și astăzi când un tânăr vine și spune că a înțele că trebuie să sufere pentru Evanghelie, că trebuie să plece dintre ai lui să vestească Evanghelia peste mări și țări, iarăși este pus să ste a liniștit în banca lui și dacă nu stă liniștit atunci trebuie să-și poarte singur de grijă, să caute bani că nu o să-l ajute prea mulți dintre frați.
Se predică despre profeții, cum Domnul le-a vorbit unor predicatori despre misiunea pe care ei o au în lume, despre cum Dumnezeu le-a spus în detalii despre ceea ce trebuie să facă, iar când un tânăr vine și spune că și el a primit un mesaj din partea lui Dumnezeu, este imediat redus la tăcere, pentru că cei care sunt ”mari” uită că Dumnezeu vorbește și celor ”mici”. Din păcate unii predicatori uită că e loc pe ogor pentru toți cei pe care Dumnezeu i-a chemat să secere spicele coapte. Unii își aleg un ogor și din secerători devin paznici. Nici ei nu mai culeg roadele și nici pe alții nu-i mai lasă. Read More

A judeca sau a nu judeca

Trebuie să ne iubim unii pe alții în Cristos, dar nu trebuie să fim uniți în așa fel încât să nu ne putem vedea greșelile unii altora și mai ales să nu ni le putem vedea pe ale noastre. Nu, curățați casa lui Dumnezeu și atunci vor miji pentru noi vremuri mărețe și binecuvântate.
C.H.Spurgeon

Biserica lui Cristos dintotdeauna a trebuit să-și păstreze lucrarea curată și să lupte cu infiltrații și cu oamenii care deși și-au câștigat renumele de evlavioși totuși trăiesc în mari nelegiuiri. Asupra acestor oameni dacă apostolii ar fi spus că ”nu e treaba lor”, că ”ei nu judecă” și că ”nu le pasă”, atunci Biserica ar fi fost un staul fără gard, o turmă la cheremul lupilor. Este mare diferență între a osândi un biet om care se luptă cu păcatul, și a da pe față sau a îndepărta pe Iane și Iambre dintre noi. Read More