Prima categorie este a celor care cred că e vremea “emacipării”, adică să distrugem toate valorile, și care vrea să sărbătoarească împreună cu pedofilii & co, pentru care se face de fapt campania aceasta mizerabilă în grădinițe și școli. Veți vedea că acolo se va ajunge. Ce-i mai trist decât să vezi părinți bucurându-se alături de cei ce le vânează copiii, e ca și cum ai mângâia lupul căruia îi curge saliva de poftă după copilul tău.
A doua categorie este categoria bulversaților, zice Scriptura că noi nu avem voie să fim “neștiutori și proști”, noi trebuie să aducem lămuriri și lumină iar aceste două categorii de oameni nu sunt proprii creștinismului. Văd oameni care încă mai cred că se votează pentru Dragnea, că se votează pentru schimbarea cu totul a constituției și multe alte aberații.
A treia categorie este cea mai de neînțeles, ei cred că trebuie să stea acasă pentru că gata vine Domnul și că Satana trebuie să câștige. Păi unde scrie în Scriptură, dați-mi un singur exemplu unde ni se zice că noi trebuie să ne dăm la o parte din calea Antihristului? Apocalipsa ne spune clar că acesta a trebuit să omoare mulți sfinți ca să-și facă planul în lume, iar sângele martirilor va fi cerut din mâna lui în cele din urmă. Care martiri dacă “sfinții” se ascund și se confundă cu canapeau și li se lipesc degetele de telecomenzi?
Dacă faci parte dintr-una dintre aceste categorii ieși și votează!