Craciunul nu este despre Moș Crăciun [un surogat parșiv și mort pentru un Hristos Viu și Salvator], ci despre Dumnezeul care a părăsit Cerul pentru noi, pentru că ne-a iubit atât de mult încât a dorit să împartă Cerul cu noi decât să fie lipsit de prezența noastră. Nu a putut rămâne în belșugul Cerului fără noi, de aceea a coborât și a oferit lumii cea mai simplă metodă de a ajunge acolo, trebuie doar să crezi în Jertfa Sa, apoi prin credință vine și căința și iertarea și puterea de a nu mai păcătui. Cu alte cuvinte NE-A DAT TOTUL GRATIS, DOAR SĂ VENIM DUPĂ EL!

Crăciunul nu este despre porc și mese bogate, pline de alcool și îmbuibare. Crăciunul este despre o hrană duhovnicească care ne satură și în același timp ne tratează de foamea după păcat și nelegiuire. Cine mănâncă hrana Sa duhovnicească nu mai simte nevoia să mănânce de la masa diavolului. Hristos a venit să nimicească mesele Diavolului, așa cum a dărâmat în Templu mesele unor preoți care au uitat să mai anunțe poporul ca nu e totul despre bani și mâncat, pomeni și îmbuibări, ci despre Jertfa care te spală de păcat și îți dă puterea să nu mai faci!

Crăciunul nu este despre goana după cadouri scumpe pentru copii și familie, ci Crăciunul este mai degrabă despre a îngenunchia cu întreaga familie pentru a vă apropia cu toții de Mielul născut ca să moară pentru păcatele omenirii. Degeaba primesc copiii cele mai scumpe cadouri ca mai apoi să ajungă sclavi ai Satanei prin vicii și păcate despre care nu le-a spus nimeni că Hristos le poate alunga. Degeaba umplem săli de spectacol unde se cântă colinde, ca mai apoi să alergăm la aceleași curvii, beții și idolatrii, la aceleași festivaluri drăcești tot anul. Ascultam un colind care la refren spunea” “Vino Iisuse în inima mea!” Păi Isus nu poate fi înghesuit într-un coș cadou de Crăciun, lângă o sticlă de whisky și un cartuș de țigări, nici lângă un cadou pentru concubina sau amanta. Hristos e Rege, ori Îl lași să domnească, ori n-are nevoie de “ieslea ta săracă” pentru El dar bogată pentru Diavolul. Pentru Hristos ori tot ori nimic!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Când erai în lume mergeai în club, la vreo nuntă sau vreo petrecere unde puteai sta în muzică asurzitoare, stăteai în picioare 7 ore, dansai până dimineața, nu te deranja nici fumul de țigară, nici că țipa vreunul beat lângă tine sau te îmbrâncea vreo doamnă “amețită”. Dar de de când ai venit la Hristos deodată capeți o sensibilitate debordantă, pentru Diavolul îndurai oricât, pentru Hristos toleranță zero. Vreau să înțelegeți că pocăință nu e încă intrarea în Rai și nici transformarea ta într-un dumnezeu de neatins. Nu, ci pocăința este un proces în care ești însoțit de oameni imperfecți, de gălăgie, de muzică cam tare uneori, de stiluri de închinare diferite, de la populară și lăutăria părinților noștri până la worshipul modern al tinerilor rupți din vicii și festivaluri demonice. Stilul de închinare n-a trimis pe nimeni în Iad niciodată, ci inima rea.

Când erai în lume ai suferit răutatea oamenilor, ai suferit poate chiar bătăi, jigniri, înjurături, uneori poate că ai închis ochii la faptul că soțul sau soția te-a înșelat. Dar de ce când vii la Hristos capeți o sensibilitate de nu mai suporți nici o vorbă mai apăsată, darămite vreo jignire. Biblia nu ne spune că în Biserică vom găsi oameni perfecți, ci oameni pe care să îi iertăm, de care să nu ne văităm zi de zi, oameni cărora să le ignorăm vorbele rele, căci și noi am mai vorbit uneori de rău, păcătuind astfel. Dacă nu ai sesizat, Biblia ne spune că dragostea este nevoită să “acoperă totul”, si ca nu împroașcă pe internet totul, de fapt Biblia interzice vehement denigrarea fraților, chiar dacă uneori “ar merita”, defaimatorii ajung în Iad.

Așadar, dacă în lume “ai rupt mesele” și ai tolerat decibeli care îți zguduiau timpanele, nu veni cu așteptarea ca în Biserică să fie liniște de mormânt, căci Biserica uneori este Jalea lui Ieremia, alteori cântecele de veselie ale lui David, alteori doinele de dragoste ale lui Solomon sau alteori zumzetul rugăciunilor fierbinți din camera de sus de la Cinzecime. Uneori îți predică Pavel cel lung la vorbă, alteori Petru cel aspru, alteori Ioan cel blând. Deci, să nu te aștepți ca Biserica să fie locul acela liniștit ca la bibliotecă, căci nu va fi așa, ci e un loc al părtășiei frățești, al ospățului, da, al băutului de cafea și ceai și al vorbei lungi, al râsului și al plânsului. Biserica nu e o clădire cu programe stricte, ci e un loc de rugăciune, de părtășie frățească, de învățătură și de Frângerea Pâinii. Toate acestea înseamnă mișcare, gălăgie, diferențe, forfotă, sunet uneori “deranjant” și da, viață din Hristos. Pavel nu a cerut Bisericii gălăgioase și imperfecte din Corint să își închidă porțile, ci doar să facă lucrurile în dragoste și înțelegere unii față de alții. Când te irită imperfecțiunea Bisericii, ai grijă să nu îți fie dor de gălăgia lumii.

Cu prețuire pentru o Biserică imperfectă,
Toni Berbece

După ce prin harul lui Hristos am slujit vreo 300 de oameni la Palatul Minerului în Lupeni și după ce s-au dăruit aproape 200 de cadouri pentru copilași, extenuat m-am dus să mă odihnesc la familia Pena. Înainte de culcare ne-am pus toți la rugăciune, iar Ruben de doar 2 anișori a venit la mine și și-a pus mânuțele în capul meu și a început să mă binecuvânteze, nu-i înțelegeam cuvintele, dar am simțit un fior de binecuvântare, o pace și o liniște care curgeau prin mânuțele lui. Era de parcă Dumnezeu întorcea înapoi înzecit toate binecuvântările pe care le
oferisem cu câteva ore în urmă. Mă gândeam că Dumnezeu a ales cea mai pura ființă ca să mă binecuvânteze. Nu pot descrie ce am simțit, pe Hristos într-un prunc de 2 anișori.

Morala cea mai utilă este că ai noștri copii vor face ceea ce văd la noi, Ruben a văzut cum tati și mami, cum fratele Toni, se roagă și transmit binecuvântări prin punerea mâinilor peste oameni, a văzut că așa ne binecuvântăm și a început să facă la fel, iar de gestul lui de copilaș s-a folosit însuși Hristos, căci am simțit toată pacea Cerului. Iata de ce a zis Hristos: “Dacă nu veți fi ca niște copilași nu veți intra în Împărăția Cerurilor!” Mâinile care se împreunează la rugăciune nu vor mai învăța să fure, să lovească, să facă rău, ci vor avea harul lui Hristos de a vindeca, de a elibera și de a face bine. V-ați gândit că mâinile se sfințesc când se unesc la rugăciune? Iar cu cât mai devreme cu atât mai bine. Puneți-vă copiii la rugăciune și va veni ziua în care vindecarea, binecuvântarea, eliberarea și pacea vor veni prin ei. ❤️

“Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi* astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Iosua 24:15

Cu prețuire,
Toni Berbece