A-i ține pe părinți la gard fără dreptul de a-și vedea copiii premiați datorită muncii lor, a le interzice părinților să-și vadă truda încununată este cea mai mare nedreptate si “prostie” văzută în ultimul timp. Oricum părinții aceia stau înghesuiți unul lângă altul la gard si nu pentru că sunt neprecauți, ci pentru că au înțeles că totul e un “circ mondial” în care actorul principal a fost “fabricat în laborator”.

Dacă noi ca popor nu mai avem demnitatea de a-i cinsti pe părinții, care au plâns sute de nopți la căpătâiul copiilor bolnavi, care au muncit mii de zile cu sudoare si stres pentru a le plăti hainele, caietele, ghiozdanele, penarele și toate fondurile clasei posibile, atunci pentru cine mai avem respect? Lăsați părinții sa-și vadă rodul suferințelor și al pasiunii lor în ziua pentru care au trudit si nu mai dați voi interdicții fără inimă pe motiv că ne protejați. Lăsați-ne să ne protejăm singuri, încetați cu joaca aceasta de a “părinții” care le interziceți adevăraților părinți drepturi.

Cu respect pentru părinții de pe la gardurile școlilor,
Toni Berbece

A vuit o știre că o Biserică Baptistă veche din Oradea va fi dărâmată pentru a face loc unui bloc, iar știrea seamănă cu una venită din Germania acum câțiva ani cum că o altă Biserică a fost dărâmată pentru a facilita exploatarea unui minereu. Însă știrile acestea pentru mine nu sunt o tragedie, pentru că Biserica nu-i o clădire. Hristos nu a zis mergeți și faceți clădiri peste tot că pe acelea le voi lua la Cer, n-a spus despre clădiri că sunt Mireasa Lui, ci noi suntem pietrele vii din care este alcătuită Biserica Lui. Deși avem nevoie de clădiri si e bine că le facem nu ele sunt Biserica.

Biserica Lui n-are pereții nici albi si nici pictați cu icoane, Biserica Lui nu e nici de lemn si nici de beton, Biserica Lui nu e nici cu clopot nici fără clopot, Biserica Lui nu e nici cu turle de aur si nici cu acoperiș drept, Biserica lui nu e nici cu stâlpi mari de marmură și nici cu fațade de sticlă, ci Biserica Lui este acea Biserică pe care El o iubește până la sfârșit, pentru care si-a dat viața și pe care o păstrează fără pată si fără zbârcitură până la sfârșit pentru a o prezenta înaintea Tatălui.

Problema e că ne-a fost ușor să transferăm statutul de Biserică asupra unei clădiri, să-i zicem lui Hristos: “Uite-ți Biserica!” Iar noi să facem ce vrem cu trupurile noastre despre care Biblia a zis că pot fi Temple ale Duhului Sfânt. Nu dragilor, Biserica este cea care nu curvește, care nu bea si fumează, Biserica este cea care iartă și nu drăcuie la nervi sau de plăcere, Biserica este cea care merge si poartă slava si chipul lui Hristos peste tot. Am fi scăpat ușor dacă Biserica ar fi fost o clădire, dar Hristos nu va judeca pietrele, ci pe noi. Clădirile se invechesc si sunt dărâmate, dar faptele trupurilor noastre sunt înregistrate și vor fi aduse la Judecată!

Tu poți fi Biserica lui Hristos sau Cârciuma Diavolului, Templul Duhului Sfânt sau Templul Satanei. Alege pentru că linie de mijloc nu există!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Hristos nu s-a înălțat pentru a fi un Dumnezeu distant, ci un Dumnezeu coborât în inimile fiecăruia. El nu este acolo, ci aici. El nu a fost doar atunci, ci este acum. El nu este într-o icoană nemișcătoare, ci în trupurile celor care vor să trăiască ca El și care sunt o pildă de purtare, o icoană umblătoare. El nu este închis într-o Biserică de piatră, ci prin mine se vede în societate. El este în omul acela bun care a îngrijit un cerșetor, iar după ce omul bun l-a spălat și l-a hrănit pe cerșetor i-a spus: “Acum vreau să-L cunoști pe Isus!” La care cerșetorul i-a răspuns, vreau să-L cunosc dacă Isus e bun ca tine.

Hristos nu s-a înălțat pentru a ne lăsa să ne descurcăm singuri, ci a zis că ne trimite puterea Sa prin Duhul Sfânt. Duhul lui Hristos, care vindeca acum 2000 de ani, este și astăzi în Biserică, este și azi în mine și în tine, trebuie doar să-L activezi prin credința care spune: “În Numele lui Isus ridică-te si umblă, în Numele lui Isus ieși afară duh de neputință, în Numele lui Isus ieși afară duh necurat!”

Hristos nu s-a înălțat ca tu să visezi cu ochii la stele un Rai etern în timp ce trupul este robit de vicii, de răutate, de ură și neiertare, ci S-a înălțat ca tu să lucrezi cu sfințenie și cu mâinile harnice în secerișul despre care El a zis că e mare, dar pentru care sunt putini lucrători. Odihna pe care o pregătește nu este pentru cei ce s-au obosit pentru curvii, pentru destrăbălare, pentru nopți de beție, pentru tutun, pentru pofte nesătule și dăunătoare, ci odihna Lui este pentru cei care cu lacrimi s-au sfinți, au iubit, au ridicat din moarte pe mulți și i-au adus într-o stare după voia lui Dumnezeu.

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece