Skip to main content

Când ospitalitate și credința îți salvează copilul de la moarte

Marcel și Karla s-au hotărât ca marți seară să dea o masă pentru câțiva prieteni, au simțit acest îndemn puternic așa că au pus mâna pe telefon și au invitat câteva familii, apoi s-au dus la cumpărături și s-au apucat de gătit. Invitații au venit și au avut un timp binecuvântat până seara târziu. Însă pe final Mickael, copilului lor cel mic de doar 2 ani, a avut un infarct. Timp de o oră și 20 de minute a avut convulsii, iar în cele din urmă inima lui a cedat pentru patru minute.

Mama lui fiind asistentă medicală a văzut linia dreaptă a pulsului și s-a gândit că totul e pierdut. Însă Dumnezeu a vrut ca Mickael să trăiască. Am intrat cu toții în rugăciune, iar sufletul lui s-a întors din morți în trupușorul lui. Miracolul a fost așa de mare încât un doctor din alt spital a venit să se convingă de faptul că acest copilaș a supraviețuit la doar doi anișori, deși a trecut printr-un infarct, care răpune adulți. Doctorul care a asistat la salvarea acestui copil a cerut voie părinților să pună cazul lui Mickael într-un dosar cu cazuri speciale, adevărate minuni, care s-au întâmplat în spitalul lor. Am spus că ospitalitatea lui Marcel a contribuit la salvarea copilului său pentru că dacă Mickael ar fi făcut acest infarct în somn nu ar fi supraviețuit, însă pentru că ei au avut invitați nu l-au mai culcat devreme pe băiețel.

Un alt miracol a fost că normal, după o astfel de traumă, Mickael trebuia să rămână cu sechele pe viață, dar tot acest incident nu a avut niciun efect negativ asupra lui, azi e perfect sănătos și plin de viață. Aseară a stat cu noi adulții la noapte de rugăciune până la 2 dimineața. Tata face și azi minuni și-i pune în uimire pe cei mai buni medici.

Glorie Lui!