Skip to main content

Ce facem noi când începe o ceartă…

Da, și noi ne mai certăm. Cuplul perfect nu este acela care nu se ceartă niciodată, ci acela care știe cum să treacă cu bine peste orice moment tensionat. Avem câteva reguli, care după câțiva ani de căsnicie se aplică cu precizia unui ceas elvețian.

1. Nu lăsăm niciodată o ceartă să degenereze. Realizăm la timp că orice ceartă, indiferent cât de mică pare, este un pericol maxim pentru familia noastră. Așadar, ne oprim întotdeauna până nu e prea târziu.

2. Nu ne izolăm niciodată. Nu permitem niciunei neînțelegeri să ne separe nici măcar pentru câteva ore. Nu dăm șansa firii umane să se obișnuiască cu distanța, o iubire adevărată nu permite așa ceva. Dacă știu că e supărată mă ard tălpile să merg la ea. Nu las supărarea să dospească, o opresc la timp. Îmi cer iertare și rămân lângă ea. Tocmai atunci are nevoie să mă simtă aproape. Izolarea nu a rezolvat nociodată un conflict.

3. Nu ne culcăm niciodată supărați unul pe celălalt sau cu o dispută nerezolvată. “Să nu apună soarele peste mânia ta!” – e poruncă pentru noi.

4. Niciodată nu fugim în brațele altora pentru a ne plânge de milă sau pentru a ne văita de viața de cuplu. Nimeni nu va ști să caute soluții pentru familia ta mai bine ca tine. Mama/tata îți va spune că e nesimțit/ă sau prost crescut/ă, iar cel/cea mai bun/ă prieten/ă la fel doar de dragul tău. Dar ei nu se gândesc ce faci tu cu viața ta după ce ai “scăpat” de “nesimțit/ă”. Nimeni nu se gândește la viitorul tău mai bine ca tine și ca Dumnezeu, care așteaptă să-L implici. Viitorul tău e în familia ta pentru care Dumnezeu are dragoste cu carul, doar s-o ceri și să stai acolo unde ești pus/ă pentru a o primi.

Așadar, nu lăsa cearta să-ți distrugă familia. Abordeaz-o ca pe un dușman, anihileaz-o cu multă iubire, iertare și rugăciune. Vei birui cu siguranță!

Cu prețuire,

Toni și Gabriela Berbece