Hitler, pe lângă evrei, a băgat în lagărele de concentrare și cerșetorii și “homeleșii” de pe străzile Germaniei, pentru că voia o rasă pură, fără săraci, fără oameni neajutorați. Cu câteva secole înainte, Jean Calvin a citit Matei 25 și a înțeles că oamenii vor fi aspru judecați pentru fiecare pâine pe care ar fi putit să o dea și nu au dat-o, pentru fiecare haină pe care nu au dat-o unui om al străzi, pentru fiecare adăpost pe care ar fi putut să-l facă și nu l-au făcut. Așadar, cu puterea pe care o avea în Geneva, a făcut să nu mai existe săraci, cerșetori și oameni fără adăpost.
Când John Knox a vizitat Geneva a fost așa de impresionat de felul în care Biserica se ocupa de săraci și unii de alții în general încât a zis: “Aici este cea mai desăvârșită școală a lui Hristos care a existat vreodată pe pământ, începând din zilele apostolilor!”
Dragilor, Hristos ne dă o pildă în care bogatul a ajuns în iad nu pentru că era curvar, nu pentru că era hoț sau pentru că era destrăbălat în fel și chip, ci, am spune noi, “pentru simplul fapt” că l-a ignorat pe săracul Lazăr de la poarta lui. El era îmbrăcat în cele mai scumpe haine și mânca pe săturate, iar Lazăr era aproape gol și nu avea nici firimiturile de la masa bogatului, pe care și le dorea.
Discrepanța aceasta dintre luxul nostru și lipsa firimiturile altora ne va judeca într-o zi, dacă nu ne aplecăm spre săraci. Dacă nu împărțim și cu alții belșugul nostru vom avea aceeași soartă. Nu bogăția e păcat, ci ce faci cu ea poate fi spre condamnare sau spre răsplătire. Bogatul nu ar fi fost judecat dacă ar fi dat un rând de haine din cinci, o chiflă din cinci, o pulpă din cinci, dacă ar fi făcut ca săracul de care el era responsabil să nu ducă lipsă (fiecare e responsabil de cel puțin un om neajutorat).
Și sunt convins că și tu ești unul dintre bogații lumii dacă ai ce mânca și ți-a mai și rămas, ești chiar bogat dacă ai două rânduri de haine, ești bogat dacă nu ai doar banii de pâine, ci în plus.
Așadar, să recitim Matei 25 și aș vrea să rămână limpede în cugetele noastre faptul că vom fi judecați de bolnavii pe care nu i-am vizitat și am fi putut, de săracii pe care nu i-am hrănit și am avut ocazia, de oamenii străzii pe care nu i-am îmbrăcat deși i-am întâlnit zilnic pe aceiași, de orfanii și văduvele pe care le știm și care se chinuie să supraviețuiască, timp în care noi trăim fără griji, fără grija lor.
Doamne dă-ne dărnicie!