Skip to main content

Hoții păcii noastre

Înainte să plec într-un concediu mult așteptat, cineva mi-a zis să am grijă unde parchez că în parcări se sparg mașini. Lucrul acesta m-a tulburat mult și era să-mi fure pacea până când am zis “gata”, nu voi permite acestui gând să mă tulbure. Am parcat cu precauție, dar am alungat orice stres.

Apoi un alt gând m-a lovit ca un pumn în moalele capului: “Dacă mă vor lăsa plăcuțele de frână pentru că s-a cam făcut numărul de km până la schimbarea lor?” Iar m-am simțit foarte tulburat. Se vedea pe fața mea că mă frământă ceva. Soția m-a întrebat ce am că sunt cam tăcut. Mi-am dat seama că iar sunt în pericol de a-mi pierde energia și pacea din cauza unui gând. Așa că am intervenit și nu am mai permis acestui gând să mă macine. Efectiv mi-am infuzat mult optimism și mi-am zis: “Gata, nu mai dau voie niciunui gând să-mi fure concediul!” Și așa a fost. Am avut pace și ce credeți? Nici mașina nu mi-a fost jefuită în parcare și nici plăcuțele de frână nu m-au lăsat.

De câte ori oare nu te-au zdruncinat grav niște gânduri apărute de nicăieri? De câte ori oare nu te-ai consumat pentru lucruri care de fapt nu s-au întâmplat? Se spune că 80% din gândurile noastre sunt pesimiste, sunt avertizări de multe ori absurde, care ne iau pacea. Avem de luptat zilnic cu zeci de gânduri de îngrijorare care ne iau pacea, majoritatea gândurilor sunt distructive, cauzează stres iar stresul produce o cantitate mare de cortizol în creier care e toxic pentru tot organismul. Stresul fiind cauza multor boli. În lumea întreagă stresul produce pagube în sistemul sanitar de peste 1000 de miliarde de dolari, doar în America se cheltuie 300 de miliarde pe tratarea bolilor cauzate de stres.

Controlând factorii de stres, controlăm sănătatea noastră spirituală, mintală și fizică. Depresia este adesea un efect al stresului, cercetătorii au descoperit că patologic nu există în niciun creier riscul de a te trezi cu depresie din senin, ci doar în urma unui stres pe care l-ai lăsat să-ți macine mintea.

Așadar, cum a zis Mântuitorul, nu trebuie să ne îngrijorăm pentru că îngrijoararea nu aduce nimic bun, viața e mai mult decât lucrurile pentru care ne îngrijorăm de obicei, adică mai mult decât materialism (mâncare, băutură, haine, lucruri). Viața înseamnă bucurie, pace, relații și tot felul de alte experiențe frumoase.

Cu prețuire,

Toni Berbece