Îmi aduc aminte și azi cum vreo 20-30 de peroane ne rugam și chemam aceste lucruri pe care azi le vedem și de care ne minunam, ca și când ne-ar fi aparținut de drept. Deși eram o mână de oameni, totuși ceream Marșuri de zeci de mii de persoane și stadioane pline de credincioși. Nu aveam finanțe, nu aveam relații, nu aveam mulțimi, dar Îl aveam si-L avem pe Dumnezeu, care le are pe toate în vârful degetului Sau.

Îmi aduc aminte când am avut prima întâlnire pentru Trezirea Natiunii de pe National Arena, am plecat doar cu credință ca resursă, mă bazam doar pe Hristos. Când le-am povestit ce plan măreț are Dumnezeu pentru România și câte suflete va salva, unii dintre cei din instituție mă priveau cu ochii umezi, impresionați de visul măreț de a vedea atât de mulți creștini împreună lăudându-L pe Hristos. La a treia ediție eram deja ca la o slujbă pe cel mai mare stadion al țării. Ne simțeam ca acasă, iar timp de 5 ore au sunat laude și rugăciuni ca și când eram acolo dintotdeauna. Cine a făcut posibil acest lucru? Doar Hristos!

La primul Marș am simțit efectiv că Dumnezeu a trimis îngeri să mărșăluiască cu noi. La ora 15:30 eram câteva sute de oameni în Piață Universității, iar la 16:00 când am plecat spre Piață Victoriei eram deja peste 10.000, iar uimirea cea mai mare am văzut-o la la domnul colonelul de jandarmerie care m-a întrebat: “Domnul Toni, de unde i-oști scos?” Iar eu i-am răspuns simplu dar plin de incredere: “Nu eu, ci Dumnezeu!” Dacă încă vă întrebați cine stă în spatele tuturor acestor lucrări răspunsul este unul singur: DUMNEZEU! Iar El își va duce planul și ceea ce a început la bun sfârșit. Vom vedea lucruri mai mărețe decât acestea.

Dacă și tu ai o cauză, o dorință, un vis, o problemă, crede și cere ca și când soluția ar exista deja și e la îndemâna ta oricând. Cheamă cu credință lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi (România 4:17).

Cu prețuire,
Toni Berbece

Prima vizită împreună la Paris a fost acum 18 ani, eu lucram la o firmă care m-a trimis în instrucție la cursuri în capitala iubirii. Din diurnă și din salariu i-am cumpărat bilet și Gabrielei să vină în ultimul weekend al șederii mele la Paris. Îmi aduc aminte că șefa companiei m-a întrebat: “Nu dai cam mult să îți iei și soția cu tine?” Era într-adevăr un salariu destul de mare plus diurna cât încă un salariu, dar aș fi dat și un milion de euro doar ca să fiu cu ea, să împărtășesc orice plimbare, orice vizită, orice priveliște, orice mâncare doar cu ea. Îmi aduc aminte că nici n-am vrut să văd aproape nimic din Paris până n-a venit ea. Așa am rămas și după 18 ani, împărțim totul, de la bucurii până la necazuri. Nu putem dormi separat nicio noapte, nu putem tăcea unul față de altul nicio clipă, nu ne putem separa în ceartă sau indiferență niciun ceas. La noi sufletele chiar s-au lipit, iar trupurile se atrag ca doi magneți în permanență.

Am auzit o explicație tare frumoasă la Charlie Kirk, cum că bărbatul la nuntă se îmbracă ca la înmormântare, în costum negru, pentru că el trebuie să fie cel care moare față de poftele și plăcerile sale ca să o slujească pe soția lui. Hristos a spus același lucru, că bărbatul trebuie să-și iubească soția cum și-a iubit Hristos Biserica și s-a dat pe sine pentru ea. Când Mântuitorul nostru ne dă această poruncă vă dați seama cum ar trebui să ne iubim soțiile? Mă uitam la un video cu un tip din altă religie care comunica cu soția lui printr-o tablă de scris, doar așa avea “dreptul” să-i vorbească și mă gândeam la influența binecuvântată a creștinismului asupra familiei. Ce har să fim creștini. Biblia zice că cel care va lăsa pe mama și tata și orice altceva pentru soție trebuie să fie soțul. Dacă el dă această pildă de sacrificiu și iubire va fi urmat cu sfințenie de soția lui cu siguranță.

Închei cu o mustrare pentru “creștinii” noștri de 2000 de ani, românii noștri care încă sunt pe primele locuri în Europa la bătut femei, se zice ca una din 3 femei este bătută. Degeaba faci semnul crucii cu aceeași mână cu care îți plesnești soția, degeaba pupi icoane cu aceleași buze cu care o blestemi și o înjuri. Degeaba mergi 15 ore la coadă la moaște dacă când te îmbeți mai apoi îți bați toată casa de la soție la copii. Degeaba ai duhovnic și bei apă sfințită dacă umbli la amante și la prostituate. Nu uita creștine ca adevăratul creștin nu își bate nevasta, n-o jignește, n-o înșeală, ci o iubește cum și-a iubit Hristos Biserica. Haideți să fim creștini, abia apoi să ne lăudăm cu acest nume sfânt!

Cu prețuire,
Toni Berbece

P.S Maine [19.10.2025] ne puteti asculta in Capitala Iubirii de la ora 14:30 la adresa: 287 Rue Marc Sèguin 77190 , Damarie les Lys, Paris, France

Azi dimineață ne-am trezit speriați de apelul unor foarte buni prieteni care locuiesc în apartamentul în care și noi am locuit 2 ani, ne-au anunțat că în fața blocului lor au explodat câteva apartamente. Bubuitura a fost atât de mare încât blocul de peste bulevard s-a mișcat zdravăn, căzând obiecte de pe masă tocmai de la etajul 8. A fost fix ca un cutremur destul de puternic de câteva secunde. În cel mai scurt timp locuitorii din blocurile dimprejur au ieșit afară speriați. După acest apel soția și-a adus aminte că un verișor de-al ei locuiește în blocul cel mai apropiat de cel cu explozia, la etajul 4. L-a sunat, era afară foarte speriat împreună cu copilul, ne-a anunțat că pompierii deja evacuau elevii din Liceul Dimitrie Bolintineanu (unde eu și soția am făcut liceul).

În concluzie, pentru o explozie destul de mare a câteva apartamente un întreg cartier a fost scos din case, e forfotă mare, oamenii sunt speriați, am văzut mame cu bebeluși în brațe, e frig, sperăm să nu fie victime, ne îngrijorează starea celor din apartamente, ne rugăm pentru ei, ne rugăm să fie bine, așteptăm în rugăciune răspunsuri. Totuși, cine mai vrea război cu orice altă țară? Când explozia a doar câteva apartamente a creat atât de multă frică, durere sau chiar victime. Cine mai vrea să bage bățul prin gard și să declare război când de fapt trebuie făcute eforturi pentru pace. România e una dintre cele mai apropiate țări de război, dar din anumite cauze (pe care le cunoaștem și noi), Trump și Putin se vor întâlni în Ungaria pentru noi negocieri de pace. Din păcate nu în București, deși s-ar fi putut, însă noi ne-am pierdut credibilitatea din cauza rușinii recente în care am fost pe buzele tuturor ca cei care am acționat ca o țară cu o “democrație” hibrid.

Zilele trecute mă uitam la un clip din Ucraina cu o Biserică care Îl lăuda pe Hristos în stradă, după ce orașul lor a fost bombardat, acolo erau sute de case și apartamente spulberate, între cei care lăudau pe Mântuitor în stradă erau oameni răniți, proaspăt bandajați, dar toți vădit afectați. Așadar, haideți să nu mai bagatelizăm războiul, haideți să nu-l dorim, să nu-l căutăm, să nu ne aruncăm în el ca și când ar fi o joacă, că la primele bombe și apartamente spulberate ne trece la toți “cheful” de încordare pentru război. E de preferat pace și ne rugăm pentru ea. Duhul Sfant încă strigă prin profeți: “Mijlociți, mijlociți pentru România, căci se aud arme de război, se cere sânge, sângele copiilor voștri, dar dacă voi strigați, Dumnezeu se poate îndura de voi, strigați, căiți-vă, căutați sfințirea și pacea!” De va veni războiul, ne rugăm pentru viețile noastre, ne rugăm ca țara noastră să nu fie folosită ca și carne de tun, să fie demnă și să nu se lase aruncată în luptă ca și când viețile noastre, ale românilor, n-ar avea valoare. Nu, nu suntem sclavii Europei, poate apărătorii ei sau ai creștinismului din ea, da, dar niciodată carnea de tun a nimănui. Ne rugăm pentru protecție!

Cu prețuire,
Toni Berbece