Catedrala Notre Dame de Paris este cea mai impunătoare Catedrală în care am intrat. Îmi plăcea foarte mult mai ales să înconjor această Catedrală, pentru că pe fațada ei sunt niște chipuri hidoase care ies din Biserică urlând. Cel care a creat aceste statui, ce par că străpung zidul Bisericii și caută să scape de un chin, a vrut să scoată în evidență rolul principal al Bisericii, acela de a elibera oamenii de sub puterea demonilor, de sub puterea Satanei.
Biblia ne spune că Hristos a venit pe pământ cu scopul de a distruge lucrările Satanei, iar aceste lucrări sunt păcatele care-l chinuie pe om. Notre Dame a avut rolul acesta de a le aminti celor 30.000 de vizitatori care îi călcau pragul că în Biserica vie a lui Hristos este eliberarea de orice duh, de orice patimă, de orice chin.
Dar oare pricepeau ceva oamenii care după ce se îndepărtau de Catedrală traversau trecerile de pietoni care erau colorate de primărie în curcubeul cu șase culori? Discrepanța dintre această Catedrală, simbol al puterii lui Hristos de a exorciza, și societatea franceză e mult prea mare astăzi din păcate.
Mă rog pentru francezi, mă rog pentru Franța, ca în aceste ore de maximă tristețe pentru ei și pentru noi să își amintească de originile lor creștine și să nu lase ca ce a mai rămas din credința acestui popor să se prăbușească cum s-a prăbușit unul dintre turnurile acestei Biserici.
Doamne, ai milă de francezi, de români și de toată Europa!