Skip to main content

Floriile – Îl aplaudăm pe Hristos, dar îl urmăm prin fapte pe Diavol?

Sărbătorim mâine Floriile și apoi Paștele, iar totul este despre cum oamenii L-au aplaudat pe Hristos, dar L-au ales pe Diavolul, iar la Crucificare au asistat ca la un spectacol. Mulți “creștini” au aceeași atitudine și azi, sunt în post, dar doar de mâncate pentru că tutunul este tot acolo (2 pachete pe zi dacă se poate), alcoolul e la loc de cinste (se fac stocuri de alcool pentru noapte de Înviere), drăcuiala și vorbele vulgare nu vor lipsi nici din curtea Bisericii, de unde se va lua lumină, iar curvia e mod de viață, unii vor merge la slujbe si cu amanta si cu soția (fără să știe una de alta, știind doar că sunt “cele mai bune prietene”).

Sărbătorim curând Paștele, dar românii habar nu au de Hristos, vorbele Lui le sunt străine, iar copiii lor nu știu nici măcar cine a fost, cred că Paștele este despre un Iepure (n-am nicio idee despre cum L-a înlocuit Diavolul pe Hristos cu un iepure banal). N-avem habar de Evanghelii, nu am auzit de Evanghelia după Matei, nici de Marcu, nici de Luca (știm despre Luca că este o covrigărie), iar de Ioan nu mai zic că nici numele nu mai e la modă printre români.

Sărbătorim curând Paștele, dar vom umple spitalele de indigestii si bile solicitate la maxim, iar vom da iama în farmacii după colebil și vom arunca tone de mâncare, în timp ce văduvele și orfanii stau cu mesele goale, ne vom îmbuiba stomacele de mâncare în timp ce inimile vor fi goale de iubire, ne înfometăm de Dumnezeu și de faptele iubirii în timp ce punem pe noi kilograme de pământ, care vor rămâne aici. Vine Paștele și tot plini de păcate rămânem, tot firești, drăcești și ignoranți cu Hristos, care a murit pentru păcatele noastre. Dar cui Îi trebuie Hristos când avem iepurașul, care tace și ne aprobă toate spurcăciunile? De fapt despre asta este vorba, vrem un Dumnezeu mut care să nu ne ceară pocăință. Tu ce legătura ai cu Hristos? Pentru că n-as vrea să îți spună și tie: “Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tai…”

Cu prețuire,
Toni Berbece

Peste 30.000 de rugăciuni ascultate

George Muller a fost tatăl a peste 10.000 de orfani. El avea zilnic de îngrijit câteva sute de orfani dar si-a propus să nu împrumute niciodată niciun ban, ci doar să se roage pentru nevoile orfelinatelor pe care le avea în grijă. El a notat în jurnalul lui si rugăciunile, dar si răspunsurile, iar la finalul vieții a numărat peste 30.000 de rugăciuni ascultate aproape instantaneu, uneori chiar se ridica de pe genunchi pentru a raspunde la ușă, unde îl așteptau oameni cu bani sau cu alimente pentru orfani.

Odată se ruga pentru hrana orfanilor, pentru că nu mai avea nimic să le dea de mâncare, dar în același timp le-a cerut acestora să se așeze la masă ca si când ar avea ce să le pună în farfurii. In timp ce se ruga, la ușă a venit văcarul satului cu zeci de litri de lapte, iar la scurt timp a venit și pitarul regal, căruia i s-a stricat roata la căruță chiar în fața orfelinatului, astfel că a ales să ofere pâinea caldă copiilor orfani. Într-o altă împrejurare s-a înfundat canalizarea, iar ca să sape pe toată lungimea ei pentru a descoperi unde este înfundată costa prea mult. S-a rugat ca Domnul să-l călăuzească să sape fix acolo unde era înfundată și chiar așa a fost, s-a plimbat pe lungimea canalizării și le-a cerut muncitorilor să sape fix unde era defecțiunea.

Nu-i așa că avem un Dumnezeu minunat? Iată câte avem de învățat de la un om care nu a purtat pe umerii săi doar 5-10 persoane, ci sute de copii orfani în același timp. Tu ce experiențe ai cu Dumnezeu? Sau tu ai ales să te vaiți, să cârtești și să suni în toate direcțiile făcându-ți datorii peste datorii fără nicio speranță și scăpare pentru că nu vrei să-L implici pe Hristos? Alege să Îl pui la încercare pe Dumnezeu tău. El, în bunătatea Lui, va raspunde prin minuni cum spune Scriptura. Adună mărturii miraculoase cu Dumnezeul tău. Începe de azi!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Nu-i lasă să ți-o/ți-l fure…

Nu lăsa dușmanul numit stres să îți fure iubita/iubitul. Multe cupluri își rămân fidele până la adânci bătrâneți, însă se lasă furați pe alte părți. De exemplu când vii stresat acasă si ea te așteaptă cu dragoste, iar tu țipi la ea, i-ai furat soțul acela plăcut pe care-l aștepta, iar pe tine te-ai furat de drăgălașiile ei. Stresul este un mare hoț al familiilor, fură adesea săruturile, îmbrățișările și vorba blândă care este balsam pe inima. Degeaba stați unul lângă altul o viață dacă stați în urlete și jigniri, de fapt veți realiza la bătrânețe că ați fost niște jefuitori de sentimente unul pentru celălalt.

Nu lăsa ca dușmanul numit indiferență să îți fure iubita/iubitul. Poate că ești blând, n-ai probleme cu stresul, nu țipi la ea/el, însă ești de o indiferență soră cu moartea. Până si un mort îți mai apare în vise, în amintiri, dar poate că tu ești genul care nu prezintă niciun interes pentru relație. Ești mereu morocănos, te doare capul, n-ai chef, distrugi vacanțele, n-ai energie pentru timpul familiei, ești mai plafonat decât tavanul când vine vorba despre a face ceva cu familia, însă ai energie doar cu anturajul cu băieții sau fetele.

Nu ești genul atent/ă cu ea/el, nu ești dispus/ă să asculți, să porți poverile ei/lui, te irită, te obosește și preferi să petreci timp pe telefon cu filme si jocuri. Dacă acesta este profilul tău ești un jefuitor al familie, ești “moartea pasiunii” și trebuie să schimbi urgent ceva. Hristos a cerut o iubire pasională în familie, o iubire sacrificială și dispusă oricând la orice e nevoie pentru a fi fericiți cei de lângă tine. Ai grijă de cei din casa ta pentru că sunt singurii cu care trebuie să te prezinți de mână la Judecată. Nu poți fi mireasa lui Hristos dacă de mireasa ta de pe pământ ți-ai bătut joc, nu poți fi mireasa lui Hristos dacă de mirele tău de pe pământ ți-ai bătut joc!

Cu prețuire,
Toni Berbece