Author: toniberbece

Într-o bună zi am fost sunat de un tânăr să merg la spital să mă rog pentru soția lui, care se afla în comă. Când am ajuns lângă patul ei am văzut un trup stafidit, pentru că de câteva săptămâni se hrănea doar cu perfuzii, era acoperită doar cu un cearșaf alb, dar doar pe partea de jos a corpului, în rest se vedea trupul ei răpus de boală. El o mângâia pe creștet și o numea într-una: “Soarele meu, soarele meu, soarele meu!” Își dăduse demisia și se mutase într-un apartament de lângă Fundeni pentru a fi zi de zi la spital, deși ea mare parte a fost în comă. Se ruga zilnic pentru ea, iar în ultima lună de viață el i-a făcut toate poftele, o scotea în fiecare zi afară cu căruciorul, o plimba ore în șir, îi citea din Biblie, o încuraja și îi ridica moralul. În cele din urmă ea a plecat acasă la Tatăl ei Ceresc.

Pentru mine a rămas imaginea unui erou, eroul Alex, care a renunțat la tot pentru a fi lângă patul iubitei lui, trupul ei nu-i mai putea oferi nimic, nu o iubea pentru că-i oferea ceva anume, ci o iubea pentru că el era iubire din Dumnezeu, am văzut pentru prima dată împlinirea promisiunii aceleia din fața martorilor văzuți și nevăzuți, că în orice situație el o va iubi și o va proteja. L-am comparat pe Alex cu bărbații care își lasă femeile tinere și sănătoase, frumoase și atrăgătoare pentru altele după care li s-au aprins călcâile. Doamne, ce diferență! Omul acesta și-a iubit soția până la Cer, a condus-o și nu i-a dat drumul la mână nici când sufletul i-a plecat spre Veșnicii, iar alții se satură de femeile lor, iar inimile pline de curvie dau cu piciorul legământului făcut înaintea lui Dumnezeu.

Eram cu soția mea Gabriela, acolo lângă patul Laurei, eram amândoi lângă Alex, am plâns cu ei, am plâns și lacrimile noastre ne-au întărit speranța că iubirea nu a murit de pe pământ, că mai sunt oameni care iubesc necondiționat. De atunci mereu vorbesc cu Gabriela despre Alex și Laura și despre lecția de iubire necondiționată. Și încă ceva, când consiliez cupluri aflate în prag de divorț nu omit niciodată exemplul lui Alex, am văzut multe cupluri reaprinse de povestea lor de dragoste, am văzut mulți bărbați cărora le-au zburat “gărgăuni” din cap și poftele după alte femei când aud cum Alex și-a iubit soția chiar și atunci când trupul ei era cuprins de o boală cruntă, iar ea pentru el a rămas “Soarele lui”. Iubiți din Dumnezeu, iubiți necondiționat, iubiți și în valea umbrei morții și veți găsi calea fericirii din Dumnezeu!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Nu-i treziți pe “creștinii” morți în păcate, ei vor sări ca arși, vor deveni chiar agresivi și-ți vor spune că au credința lor, că nu renunță la felul în care s-au născut, că religia lor înseamnă să-și bage țigara în gură pentru a-și putea face semnul crucii, să se roage la Dumnezeu să nu le găsească nevasta mesajele de la amante, religia lor mai înseamnă să meargă la Biserică pentru a-și boteza sau cununa vreo rudă, după care să sfârșească în beții, vomând prin băi sau bătându-se mai apoi prin parcări la plecare.

Nu-i treziți nici pe “creștinii” blocați în legi omenești, aceștia vor apăra niște reguli mai abitir decât calea Mântuirii. Se vor mulțumi să te vadă îmbrăcat ca ei, mâncând ce mănâncă ei, ținând sărbătorile lor, cântând ca ei, dar nu le va păsa că nu ești născut din nou în Hristos, nu le va păsa că ești plin de fierea amară, de veninul răutății ca un șarpe, de invidii, de pofta de a te certa. Nu le va păsa că nu ai fapte vrednice de mântuire. Pentru ei contează doar regulile exterioare, nu și transformarea interioară.

Nu-i treziți pe “creștinii” care L-au scos pe Duhul Sfânt și lucrarea Lui din Biserici. Nu-i treziți pe cei care cred că Dumnezeul lor e mut, că nu mai vorbește, că nici prin vise nu mai apare în mintea omului, darămite prin vedenii. Nu-i treziți pe cei care nu mai cred în miracole, ei vor un Dumnezeu incapabil, un Dumnezeu al amintirilor, ei predică despre Moise, care a despărțit Marea, de Iosua care a oprit Pământul în loc, iar Soarele a stat deasupra lui până și-a terminat treaba, predică despre Hristos, care a hrănit mii de oameni cu doar câțiva pești și câteva pâini, predică despre coborârea Duhului la Rusalii, despre Petru, care vindeca cu umbra lui și despre Pavel, care vindeca prin basmale și șorțuri, dar în viața lor nu au credință nici măcar pentru o gripă că va trece, ungerea cu untdelemn nu o mai practică, iar cei care sunt botezați azi ca la Cincizecime sunt niște nebuni.

Totuși, treziți-i, unii vor sări să vă muște prin cuvinte grele, alții poate că își vor veni în fire, iar aceasta va fi cu adevărat o minune. Rugați-vă pentru toți, e de datoria noastră să-i iubim!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Am cunoscut un orfan, a fost adus de cineva la Biserica Profides, de o persoană care-l găsise pe acest tânăr dormind în scara blocului. I-a dus o pătură, o pernă, ceva de mâncare și un Nou Testament. Viața lui a fost schimbată de Hristos și de bunătatea lui, pe care a văzut-o în oamenii Săi. Dumnezeu i-a pregătit acestui tânăr un job și un loc de stat într-un cămin, dar curând a rămas fără job și nu și-a mai putut plăti chiria.

A acumulat vreo trei chirii neplătite, iar când am aflat mi-a venit un gând să ne implicăm pentru a-i plăti datoriile. Dar firea a venit imediat cu egoism și mi-am răspuns mie că nu-i treaba mea, să se descurce că de acum e om mare pe picioarele lui. Dar atunci am auzit o voce puternică în minte care mi-a spus: “Voi mâncați casele văduvelor și ale orfanilor…” M-au șocat aceste cuvinte, am predicat adesea din ele, despre cum Fariseii au cheltuit doar pe ei și pe ritualurile grandioase de la Templu uitând de oameni, uitând de văduve și orfani, iar acum Hristos îmi spunea mie că pot deveni unul dintre ei.

Mi-am cerut iertare pentru modul egoist în care am gândit și m-am rugat ca Dumnezeu să mi-l scoată în cale pe acest tânăr orfan, care nu mai avea nici telefon. Am plecat de acasă și pe la Piața Unirii, fix pe o trecere de pietoni m-am întâlnit cu acest tânăr. L-am întrebat cum e, unde doarme, cum se mai descurcă. Mi-a spus că doarme în transportul de noapte sau sub cerul liber. Aproape că mi-au dat lacrimile, l-am anunțat că Hristos mi-a zis să-i plătim chiria și să ne ocupăm de treaba aceasta până își va găsi de lucru. I-au sclipit ochii de bucurie. Fericirea l-a cuprins din nou. Hristos i-a purtat din nou de grijă, iar pe mine m-a ferit din nou să fiu un fariseu ipocrit. Minunat e Domnul!

Cu prețuire,

Toni Berbece