Skip to main content

Cum ne creștem copiii

Avem câteva principii pentru copiii noștri.

1. Nu ne pedepsim copiii pentru un accident care ține de îndemânare. Copilul va învăța cu timpul să nu mai spargă pahare sau farfurii. Le-am comunicat că liniștea lor este mai importantă decât o farfurie. Nu le înroșim fălcile pentru că au scăpat bolul cu lapte. Nu vreau ca ai mei copii să creadă că pentru mine o cană cu lapte e mai importantă decât ei. Nu-i pedepsim pentru jucării stricate, mintea lor trebuie să exploreze, să strice și să repare, să cerceteze și să modeleze. Nu le ucidem în ei pofta de a descoperi și de a crea. Astfel ei realizează că sufletele și dezvoltarea lor sunt mai importante pentru noi decât orice lucru din lumea aceasta.

2. Nu-i pedepsim sau nu țipăm și nu-i bruscăm când vin să ne mărturisească un păcat sau o prostioară. Nu vrem să îi descurajăm în a veni la noi când greșesc. Ei trebuie să știe că atunci când vor greși, orice greșeală ar face, mami cu tati vor fi acolo lângă ei, îi vor ajuta și nu vor urla la ei ca cei mai mari dușmani. Persoanele care le trec prin cap în orice problemă a vieții trebuie să fie Dumnezeu, mama și tata.

3. Cea mai importantă școala din lume pentru copiii noștri este timpul petrecut cu noi. Când sunt cu noi știm că absorb cele mai multe informații utile pentru viață. De aceea lăsăm telefoanele, îi lăsăm pe alții cu problemele lor, ne lăsăm problemele noastre și petrecem timp cu ei. Călătorim mult împreună, pentru că viața cu copiii tăi este cea mai scurtă perioadă a vieții. Cu un copil poți petrece o medie de 22-25 de ani. Ce-s anii aceștia pentru o viață de om? Așadar, timpul cu el este cel mai prețios timp din viață.

4. Cele mai importante investiții din viața copiilor noștri sunt rugăciunea și Scriptura. Nu există ceva mai prețios de pus în ei. Dacă-i înveți rugăciunea nu vor fi niciodată singuri, niciodată disperați, niciodată fără speranță. Iar dacă vei pune Scriptură în ei și apetit pentru a o citi, vei pune în ei de fapt cele mai valoroase principii de viață. Această carte îi va ține departe de vicii, de oameni răi, de închisoare, de prostii și de nimicuri. Biblia dă sens vieții cum nu dă nimeni și nimic.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Mi-a fost frică…

Mi-a fost frică de faptul că nu o să am cu ce să fac nunta, dar m-am rugat, i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu, iar în ziua nunții îmi aduc bine aminte că aveam vreo 3000 de lei pe plus, cumpărasem tot ce trebuia și am rămas și cu bani. Au curs efectiv din mana lui Dumnezeu.

Mi-a fost frică de faptul că eu și cu soția nu vom termina studiile. Dar am alungat frica, ne-am rugat, i-am încredințat facultățile noastre în mâna Domnului și au fost finalizate cu succes.

Mi-a fost frică să fac copii, mă gândeam cu ce o să-i cresc, când o să crească mari o să le crească și nevoile, iar eu nu o să am ce să le dau. Dar m-am rugat, am alungat frica, iar azi copiii mei nu duc lipsă de niciun bine.

Frica este un paralizant, te ține pe loc, te oprește din a avea încredere în Dumnezeu. De aceea fricoșii nu ajung în Cer, pentru că nu poți sta o veșnicie lângă Cel în a căror puteri și în a cărui providență nu ai crezut. Alungă frica și fă ce ai de făcut!

Cu prețuire,

Toni Berbece

“Tati, unde ți-ai pus pantofii?”

În vacanță de vară mi-am vizitat copiii, care erau la bunici. Cel mic m-a întrebat după ce am intrat în casă unde mi-am pus pantofii. I-am răspuns fără a da atenție întrebării. Când am ieșit din casă pantofii lui erau aliniați lângă ai mei. Acest gest mi-a spus multe, dar cel mai important mesaj a fost acesta: “Unde vor fi pașii tăi vor fi și pașii mei, tati!”

Circulă pe internet o poză cu prințul Harry ținându-i mâna soției lui, Megan, așa cum mama lui, Diana, o ținea pe a lui când era mic. Copiii nu iau doar ticurile nervoase, verbale și obiceiurile de la noi, ci uneori chiar întreg caracterul. Am consiliat un tânăr care era la fel de mânios ca tatăl lui. L-am ajutat să scape de această mânie cu ajutorul lui Dumnezeu. Nici nu și-a dat seama de unde o avea, dar săpând în viața lui am aflat.

Cea mai puternică influență noi o avem asupra copiilor noștri. Nu școala îi educă, ci noi. Școala îi învață să socotească, să citească, să gândească logic și să-și folosească memoria. Dar noi îi învățăm să fie oameni sau nu, sfinți sau depravați. Cres că nu greșesc când spun că în 80-90% din cazuri Copiii vor drăcui, vor înjura, vor fuma, vor bea, vor fi afemeiați sau curvari ca părinții lor sau vor binecuvânta, vor sta departe de curvie, de vicii și de anturajele rele cum au făcut-o părinții lor. Uneori și copiii unor părinți exemplari se rătăcesc, dar aceștia au unde să se întoarcă când se satură de rău. Uneori copiii unor oameni depravați ajung niște sfinți, dar asta pentru că au abandonat modelul părintesc și au găsit un model curat.

Fii un exemplu pentru copilul tău înainte de toate, vezi că e cu ochii pe tine!

Cu prețuire,

Toni Berbece