Author: toniberbece

Invidia este periculoasa pentru că te face să te concentrezi pe distrugerea celui care este mai bun ca tine și nu pe dezvoltarea ta pentru a deveni la fel de bun ca el. Îți pierzi energia făcând din cel mai bun ca tine un dușman și nu o sursă de inspirație. Oamenii inteligenți vor ști să își ia sursa de insiprație din cei mai buni, pe când cei proști vor căuta să distrugă cu vorbe de ocară pe cei care i-ar fi putut ajuta să fie și ei ceva în viață.

Invidia este periculasă pentru că te neliniștește, te face să te agiți, să te tulburi, să îți pierzi pacea chiar când este vorba despre ceva benefic pentru cei din jur. Fariseii turbau de mânie pentru că Isus vindeca oameni, când ar fi trebuit să se bucure împreună cu ei. Astfel, invidia va căuta să distrugă sursele de binecuvântare pentru cei din jur, se va bucura mai mult de nelegiuire decât de adevăr. Invidiosul va distruge orice lucrare bună doar pentru că nu o face el. Unde e invidie e tulburare și tot felul de fapte rele zice Apostolul Iacov (Iacov 3:16). Nu contează că lasă oamenii sărmani fără o masă caldă, fără vindecare, că lasă oameni fără Cuvântul Mântuirii, atât timp cât acestea nu sunt făcute prin el, va căuta să le distrugă.

Invidia este periculoasă pentru că face absolut totul pentru distrugerea țintei, un om orbit de invidie este dispus până să și ucidă, invidia ucide adesea, de aceea Apostolul Iacov leagă uciderile de invidii (Iacov 4:2). Cain l-a ucis pe Abel din invidie, iar fariseii pe Isus tot din invidie. Când Invidiosul vede că denigrarea nu are niciun efect trece la acte mult mai mârșave, astfel invidiosul devine frate cu Diavolul.

Invidia este periculoasă pentru că ne înfundă urechile față de voia și vocea Domnului. Este ca și cum am topi tot ce-i mai rău din noi și ne-am turna clerul neputinței în propriile urechi pentru a nu mai auzi nimic bun. Cain nu a mai putut asculta de Dumnezeu, deși l-a avertizat personal că poartă invidie și ură față de fratele său, dar a mai putut acesta să audă? Nu, pentru că își astupate urechile cu cleiul mizerabil al invidiei.

În concluzie, invidia este periculoasă pentru că distruge unitatea dintre oameni, separându-i pentru ca Satana să se ocupe individual de fiecare. Ceea ce ne face mai puternici, mai ales pe noi creștinii, este tocmai unitate, dar când noi ne invidiem între noi nu ne vom mai uni forțele, ci ne vom separa. Astăzi din păcate Biserica lui Hristos din România este mult dezbinată de viermele lui Cain, al lui Saul și al Fariseilor și Cărturarilor. De aceea invidia lovește în cuvintele Domnului Isus care s-a rugat astfel: “Fă-i una Tată, cum și noi suntem una!”

Domane, ajută-ne să nu ne invidiem!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Un fan al Valenciei a avut abonament toată viața la meciurile acestui club, la vârsta de 50 de ani a orbit, dar chiar și așa el a continuat să vină la meciuri pentru că-i plăcea atmosfera de pe stadion, îi plăcea să-i audă pe ceilalți fani, bucuria lor, murmurul de la fiecare nereușită, chiar și plânsetele de la orice înfrângere. Așa simțea că trăiește, pentru că atunci când îți mor pasiunile mor de cele mai multe ori și tu. A murit acum doi ani, iar Clubul a făcut o statuie cu el în mărime naturală și a pus-o pe scaunul pe care stătea la fiecare meci.

Mă gândeam ce ar fi dacă noi creștinii am avea acest zel față de Biserică, făța de Hristos, față de slujbele unde se adună sfinții. În Biserica pe care o frecventam când eram copil erau anumite scaune pe care nu se așeza nimeni chiar dacă venea cu o oră mai devreme, pentru că știam că acelea sunt ale unor creștine care erau nelipsite, astăzi nu știu dacă mai există astfel de scaune, pentru că tendința noii generații este să vină la Biserică în funcție de vreme, de condiția mașinii, în funcție de programul de la Job, în funcție de chef, în funcție de invitat sau de titlul predicii.

E trist cum pentru lucrurile firești oamenii sunt o sursă inepuizabilă de pasiune, iar pentru cele cerești pasiunea se termină așa de repede. Asta e dovada că oamenii merg mai mult prin vedere și simțuri decât prin credință.

Mă gândeam că cei care pe pământ au fost nelipsiți de la închinare vor fi nelipsiți de la închinarea din Cer, acolo nu vom avea statui pentru a fi pomeniți și cinstiți, ci vom primi trupuri de slavă pentru a ne bucura împreună cu Cel pe care L-am aplaudat, L-am adorat și L-am urmat cu consecvență.

Doamne, dă-ne pasiune!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Eu nu mă trag din maimuță așa cum nici râma nu se trage din vierme, șopârla din șarpe, rechinul din crapul de baltă și scorpionul din rac. Sunt specii diferite chiar dacă seamană.

Eu nu mă trag din maimuță pentru că rafinamentul minții mele nu este o evoluție din creierul unei primate, care știe doar să țipe și să grohăie, mintea mea e un dar divin, e o înzestrare pe care o am din partea celei mai speciale și perfecte minți, mintea Dumnezeului meu.

Eu nu mă trag din maimuță pentru că rafinamentul sentimentelor mele nu a evoluat din inima unei maimuțe, care știe doar să-și satisfacă niște nevoi și să-și crească puii, însă în rest e doar o primată ce acționează mecanico-instictiv. Eu respect, iert, mă dedic, mă sacrific, eman bucurie, pace, liniște, blândețe nu pentru că am evoluat dintr-o maimuță, ci pentru că Dumnezeul meu mi-a dat din chipul Său, care este iubirea.

Eu nu mă trag dintr-o maimuță pentru că dacă maimuțele ar fi evoluat, azi nu mai aveam ce să privim la grădina zoologică, ar fi fost toate oameni. Dar Dumnezeu a creat și maimuțe pentru a le privi și pentru a spune: “Mulțumesc că m-ai făcut om și nu jivină!”

Eu nu susțin că mă trag din maimuță din demnitate, doar un om fără pic de respect față de sine și disperat în a-L nega pe Dumnezeu ajunge atât de nebun încât să aleagă ca sursă de proveniență o ființă atât de inferioară. Am auzit de mulți care cred că se trag din maimuță, însă nu am văzut pe nimeni să-și pună în casă la loc de cinste o poză cu “strămoșul maimuță”.

De ce? Pentru că nu i-ar face cinste și pentru că cine intră în casa acelui om și-ar da seama că e ceva stricat la mintea lui, cum băiatul meu de 7 ani a bufnit în râs când proful de biologie i-a zis de teoria omului evoluat din maimuță. Și firea ne șoptește că e ceva total greșit cu această teorie, dar ea e doar un paravan pentru penibilitatea ateistă, e ca o perdea transparentă după care un copil se ascunde de părinți.

Eu mă trag din Dumnezeu și spre El mă duc!

Cu prețuire,

Toni Berbece