Skip to main content

De ce se destramă trupele creștine românești înainte devreme

Anul acesta se fac zece ani de când cu mult entuziasm și multă pasiune am înființat trupa Profides, lucru realizat doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Am avut alte două încercări eșuate până în ziua când în sfârșit lucrurile s-au asezat în colaborarea cu niște băieți talentați.

Nu știam ce presupunea să ai o trupă. Îmi imaginam că înseamnă doar vis împlinit însă curând am realizat că orice vis are și dușul rece care îl transformă în realitate. Dacă mă întreabă cineva de ce noi am rezistat zece ani aș avea un singur răspuns: Așa a vrut Dumnezeu. Nimic mai mult pentru că în fiecare an au fost cel puțin zece motive să spun ”gata”. Însă de ce unele trupe creștine se sting atât de repede și la fel de brusc cum au apărut? Există câteva răspunsuri.

1. Aspectul spiritual

Nu toți cei care cântă în Biserică știu cui îi cântă

Aceasta este prima capcană a celor care înființează trupe creștine. Aleg instrumentiști după talentul pe care îl au și nu după relația pe care ar trebui să o aibă cu Dumnezeu. Sunt mulți tineri care sunt atrași de muzică și încep să cânte în Biserică însă nu știu că rolul lor ca și cântăreți este de a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor prin cântarea lor. Dumnezeu le spune evreilor că va veni în mijlocul sărbătorilor lor când ei vor suna din trâmbiță. Însă dacă cei care sună din trâmbiță nu știu de ce o fac, cum să se coboare Dumnezeu? Dacă cei care cântă cred că totul este despre ei atunci sunetul instrumentelor lor atinge doar timpanele nu și Cerul.

Nu toti cei care cântă în Biserică se hrănesc din Biblie.
Read More

Când lumea devine loc de odihnă iar Biserica câmp de război

”Aceeași membrii ai bisericilor creștine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac, duminica stau în biserici ca statuile de lemn.” Vance Havner

Privind la primii creștini din Cartea Fapte putem constata cu ușurință că ei se bucurau împreună în adunările lor, iar în lume aveau de luptat cu forțele întunericului care stăpâneau lumea, îndurau de la jigniri până la bătăi, după care veneau între fraţi și se întăreau pentru a o lua de la capăt, însă rezultatul consta în vieţile schimbate şi o societate mai bună pe zi ce trecea. Ei nu căutau scandaluri în lume ci nu făceau decât să vorbească despre dragostea lui Cristos, iar acest lucru deranjează pe stăpânul acestei lumi care are şi el oamenii lui puşi pe dat cu piatra.

Astăzi lucrurile se pare că stau invers uneori. În lume unii se simt foarte bine, prietenii și vecinii care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu văd nici o diferență între viețile lor și ale acestora, televizorul și internetul le guvernează viețile, iar când merg la Biserică firea se războiește cu Duhul, se simt inconfortabil și dacă nu dorm atunci folosesc timpul pentru a se război cu frații, dacă nu au motiv de ceartă atunci inventează unul. Trebuie să înțelegem că certurile şi conflictele în Biserică ar trebui să fie accidente nu stări de fapt. Așa cum spune Pavel, Bisericile lui Cristos nu au obiceiul de a fi certărețe. Ele au ca scop să-și ațintească privirea spre Cristos.

Trebuie să ne punem semne mari de întrebare când lumea ne face să ne simțim extrem de bine și când nu avem parte de nici un război spiritual. Când râdem cu gura până la urechi la programele de divertisment dar căscăm de zece ori pe minut în Biserică, atunci e o problemă. Când creștinul nu simte nevoia să vorbească cu alții despre Cristos este clar că în el nu este Duhul Sfânt pentru că în Ioan 15:26 ni se spune clar că rolul Duhului este de a-L mărturisi pe Cristos. Primul semn că Duhul Sfânt este în inima cuiva este focul de a vorbi despre Cristos cu alţii. Cine nu simte acest foc, nu are Duhul Sfânt în el aşa cum ar trebui.
Read More

Îl vor găsi imigranții pe Cristos în Europa?

Nimeni nu a putut anticipa ceea ce se întâmplă în acest moment în vecinătatea Europei. Războiul, terorismul, lipsa lui Dumnezeu au dus la o criză despre care noi doar citeam în cărțile de istorie. Războie peste tot în lumea arabă (și nu numai) iar consecințele lor sunt milioane de imigranți care vor pace, vor un loc în care să poată trăi liniștiți și pentru mulți acest loc este Europa.

Însă ce vor găsi ei în Europa? Majoritatea au milioane de rugăciuni care nu le-au fost ascultate și au și mai multe semne de întrebare despre ceea ce au crezut până acum. Vor altceva. Însă le poate oferi Europa o nouă viață și din punct de vedere spiritual? Mulți deja au intrat în Europa, oameni care nu ar fi călcat niciodată pe acest pământ, însă care au fost forțați să o facă, dar oare ce le va oferi această Europă care se laudă cu superioritatea ei însă care și-a pierdut în mare parte forța care a propulsat-o până aici, anume credința în Dumnezeu?

Puțini misionari au avut curajul să se aventureze pe meleagurile acestor țări musulmane însă astăzi îi trimite Dumnezeu la noi. Ei ne vor urmări stilul de viață însă îl vor vedea ei pe Cristos în felul în care trăim, sau vor rămâne în angoasa aceasta plină de întrebări și frământări?

Ciudat (dar bine) ar fi să ne învețe ei ce este acela creștinismul, pentru că foarte mulți l-au găsit pe Cristos în încercările crunte pe care le-au trăit. Unora li s-a arătat Cristos în vis și au primit o pace extraordinară chiar dacă în afara lor era război. Unii au mărturisit că au strigat în mijlocul mării acolo într-o barcă cu motorul stricat că dacă Cristos există cu adevărat să le repare motorul și acesta chiar a început brusc să funcționeze. Cristos își face mereu treaba însă noi ne-o facem? Poate că mulți dintre ei vor deveni vestitori de Dumnezeu într-o Europă în derivă spirituală.

Mă rog pentru imigranții care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, mă rog să le iasă înainte adevărați creștini și să le lumineze calea spre acea lume bună cu adevărat, spre lumea în care nu va mai exista o singură clipă de război.
Read More