Când Iosua și evreii au mers să cucerească Canaanul au început cu Ierihon, cea mai tare cetate, iar cea mai mare încurajare au primit-o prin iscoade de la o prostituată pe nume Rahav, care le-a spus că tot poporul știe că Dumnezeu le-a dat lor țara și că sunt îngroziți, nemaiavând nici poftă de luptă.
Țara noastră este revendicată și în această generație de două tabere, nu există zonă neutră, o cer unii care vor să o ducă pe culmi de desfrânare inimaginabile și de asemenea luptă și oamenii de bine care vor să salveze cât de mult pot și să țină piept tăvălugului imoralității care cuprinde lumea. Destinul țării acesteia este în mâinile tale, prin vot alegi direcția. Ei vor vedea ce vom alege și vor acționa conform testului trecut sau picat de acest popor, e un test de moralitate.
Doamne, oamenii răi doresc țara aceasta, oamenii fără frică de Tine, oameni răzvrătiți împotriva propriei lor naturi, împotriva ordinii, răzvrătiți față de familie, răzvrătiți față de valori și față de tot ce e curat. Oameni care știu bine că dacă vor să strice un popor trebuie să înceapă cu copiii, la noi au venit deja și ne otrăvesc mințile copiilor. Nu se mai satură făcând-o prin muzică, desene, emisiuni, seriale pline de spurcăciune, ci ne vor și catedrele, deavorizează Biserica și înfierează și demonizează orice bine. Doamne, ia-le pofta de luptă, bagă groaza în ei si fă-i conștienți că luptă pentru o cauză pierdută deja. Mai lasă țara aceasta pe mâna oamenilor de bine!
Doamne te rog, bagă groaza în ei și trimite-i departe de meleagurile noastre, Tu ai spus în cartea Leviticul că cei ce spurcă un neam, o țară, prin păcate oribile despre care ne este greu să vorbim și să le descriem, însuși pământul îi va vărsa din gura lui și-i va scoate din ținuturile în care curge lapte și miere. Dă românului de astăzi înțelepciunea străbunilor care ziceau că omul sfințește locul.
Doamne ajută-ne să sfințim în zilele de 6-7 octombrie aceste meleaguri și nu să le spurcăm, dând curaj desfrânaților să iasă din subsolurile lor mlăștinoase. Doamne nu vrem să le vedem la lumina zilei faptele lor din întuneric! Sari Doamne in ajutorul celor ce te cheamă și scoate-i în aceste zile pe români din case pentru a spune “Da” valorilor, credinței pe care Tu ne-ai dat-o prin Hristos!
Ajută Doamne poporul tău!